RO EN
Coșul este gol

PLANA-INNOVA: Lucrarile din Transilvania sunt preponderente

Subsidiara din tara noastra a firmei germane Plana-Innova, care activeaza in calitate de antreprenor specializat in constructii metalice, s-a implicat in diverse proiecte specifice, realizand lucrari la patru obiective Baumax (din Ploiesti, Pitesti, Chitila si Oradea), la unitatea de productie a rulmentilor Ina Schaeffler – Brasov, la fabrica de PAL melaminat Egger – Radauti etc. Beneficiind de expertiza companiei-mama, Plana-Innova acceseaza cu precadere contracte pentru investitiile dezvoltate de corporatii din spatiul germanic.
Interviu cu Bogdan Cricoveanu, manager al Plana-Innova Romania.
- Ce tendinte se remarca in domeniul constructiilor industriale?
- Pe piata autohtona a halelor industriale se dezvolta, in general, putine proiecte de acest tip si, ca urmare a recesiunii, a avut loc o selectie a antreprenorilor specializati, astfel incat, in prezent, activeaza cu succes in bransa numai firmele caracterizate prin seriozitate si profesionalism. Anul trecut, volumul investitiilor pentru constructia halelor metalice industriale a fost mai mare ca in 2011, situatie care nu a mai fost caracteristica primelor sase luni din 2013. Pe termen mediu, pana in 2015, consideram ca exista perspective favorabile in domeniu, deoarece punctul minim al recesiunii a fost atins, iar situatia se va redresa treptat.
 
- Descrieti strategia de afaceri pentru anul in curs.
- Incepand cu 2011, cifra de afaceri s-a mentinut la nivelul acelui an, iar pentru 2013 ne-am propus tot o stabilizare si, dupa finalizarea primului semestru a.c., portofoliul de contracte si comenzi ne-a permis deja sa ne indeplinim tinta propusa. Astfel, am incheiat lucrarile la unitatea Bosch din Blaj si suntem in etapa finala in cadrul obiectivului Bosch – Jucu. Tot in judetul Cluj, in cadrul Parcului Industrial Tetarom, ne ocupam de hala industriala ce apartine firmei Emerson, iar pentru Strabag realizam un centru de mentenanta amplasat in Orastie (pentru supervizarea lucrarilor la autostrada Deva-Orastie). In judetul Mures, ne-am implicat intr-un proiect mai amplu, atribuit recent, ce vizeaza un complex de hale realizat de producatorul de ventilatoare Ruck la Tarnaveni. De asemenea, realizam lucrari in cadrul unui parc eolian dezvoltat de societatea germana Steag, in judetul Constanta. Dupa cum se poate remarca, ne axam preponderent activitatea in zona Transilvaniei, cu precadere in partea de nord a regiunii, unde – de altfel – se deruleaza si cele mai multe investitii.
 
- Cum se diferentiaza constructiile metalice fata de cele pe structura din beton?
- In primul rand, trebuie specificat faptul ca in domeniul constructiilor industriale nu au aparut solutii alternative la cele doua sisteme constructive mentionate anterior. In Romania, ca urmare a unei mentalitati traditionale, sunt preferate structurile din beton, din considerente de rezistenta la foc. Cerinta respectiva poate fi, insa, indeplinita si la halele pe structura metalica, prin adoptarea unor solutii tehnologice de protectie la incendiu (sprinklere, trape de fum etc.). Suntem adeptii constructiilor metalice, din considerente ce tin de rapiditatea montajului, greutatea specifica redusa si comportamentul mai bun la seisme, in asa fel incat, ca urmare a avantajelor intrinseci, incercam sa impunem treptat conceptul respectiv pe piata autohtona.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter