RO EN
Coșul este gol

TOTALSOFT aplica o strategie ambitioasa pentru dezvoltarea de noi parteneriate

Cu o experienta de 27 de ani in dezvoltarea programelor software destinate diverselor industrii, compania TotalSoft, parte a grupului Logo Business Investment, este in prezent unul dintre cei mai importanti furnizori de sisteme informatice de business din Europa de Est si Centrala, avand o echipa de peste 550 de specialisti si proiecte in 41 de tari de pe patru continente. Firma este furnizorul preferat de solutii ERP din Romania si unul dintre primii 10 furnizori globali de solutii software pentru industria de leasing. In continuare, Gorkem Tursucu, director executiv al companiei, se refera la cele mai recente noutati din portofoliu, precum si la strategia de dezvoltare pe plan local.
 
- Identificati tendintele majore care se manifesta pe piata romaneasca de software pentru constructii.
- Acest sector urmeaza trendul instalat la nivel global, acela de digitalizare a proceselor de business, cu scopul de a avea mai multa accesibilitate, de a permite integrarea facila cu terte solutii sau de a trece in cloud. Nu e de neglijat nici cererea pentru aplicatii pe dispozitive mobile, care se axeaza mai mult pe raportari in timp real de tipul “realizat versus consumat”, din orice locatie. Totodata, platformele informatice utilizate pentru managementul financiar-contabil si pentru managementul proiectelor se deschid pentru a integra tehnologii precum AI, Virtual Reality, IoT si chatbot. Desi tendintele respective se manifesta si in Romania, experienta ne spune ca marea majoritate a solicitarilor din partea firmelor de constructii vizavi de solutiile software se axeaza pe ERP, MRP (Material Resource Planning), Business Intelligence si managementul contractelor. Aceste solutii sunt deja parte din portofoliul TotalSoft, deoarece adreseaza cerinte cheie ale industriei, cum ar fi managementul resurselor companiei si optimizarea proceselor interne, automatizarea si optimizarea aprovizionarilor si a gestiunii stocurilor, urmarirea in timp real a proiectelor, preluarea si prelucrarea devizelor, urmarirea contractelor, facturarea proiectelor, productia in curs, urmarirea multidimensionala a proiectelor si raportarea cat mai flexibila si intuitiva. Cererea este importanta si justifica efortul de dezvoltare a aplicatiilor existente sau a unora noi. De altfel, in 2022, valoarea investitiilor planificate de TotalSoft in noi dezvoltari se va dubla.
Pe termen lung, vorbim despre digitalizare, ca o componenta a viziunii strategice a companiei. Astfel, prognozele care vorbesc despre santiere cu roboti pe post de angajati sunt tot mai plauzibile, iar studiile estimeaza ca pana in 2057 robotii ar putea inlocui pana la 2.7 milioane de slujbe din domeniul constructiilor. Ceea ce vedem deja in agricultura, unde dronele raporteaza date colectate de pe teren si sustin anumite activitati precum pulverizare, fertilizare, insamantare, supraveghere culturi, se va replica si in constructii. De pilda, dronele vor putea prelua date in timp real despre stadiul lucrarilor si le vor transmite catre roboti pentru procesarea si actualizarea proiectului. Similar, realitatea virtuala, care este acum folosita in special pentru zona de gaming, va oferi clientilor o imagine digitala completa si va permite o evaluare mult mai rapida a lucrarii.
 
- Care este volumul vanzarilor anuale ale companiei in 2021?
- Evolutia vanzarilor de licente este strans legata de cresterea cifrei de afaceri. TotalSoft a incheiat anul 2021 cu o cifra de afaceri de 25 de milioane de euro, reprezentand un avans-record de 11% fata de anul anterior. Rezultatele favorabile inregistrate de compania noastra sunt o consecinta directa a investitiilor constante in solutii, alaturi de accentuarea tendintei de digitalizare in piata. In 2022, ne vom concentra pe aceleasi obiective, precum si pe investitii in capitalul uman si atragerea de noi parteneriate. Tot in acest an vom lansa un amplu program de parteneriat, avand ca scop atragerea de parteneri de afaceri (care pot vinde, livra si oferi suport clientilor pentru solutiile TotalSoft), parteneri tehnologici (ce presupune deschiderea platformelor pentru integrari cu diverse solutii sau integrarea de noi tehnologii in solutiile existente) si parteneri strategici (alaturi de care sa promoveze pachete complexe de servicii/solutii care sa creasca competitivitatea clientilor). Platforma partners.totalsoft.ro detaliaza beneficiile Programului de Parteneriat TotalSoft, care tine cont de resursele si competentele disponibile in fiecare companie.
 
- Ce investitii planificati in 2022-2023 si in perspectiva?
- Dupa cum mentionam anterior, in 2022, ne propunem sa lansam un amplu program de parteneriat de business, care include atragerea de noi parteneri strategici, de business si de tehnologie. Ne dorim crearea unui amplu ecosistem de colaboratori, mizand pe noua decizie strategica, alaturi de investitii in produsele noi si existente, precum si extinderea in zona de solutii cloud/SaaS (Software as a Service). Aceasta noua directie va alimenta cresterea exponentiala din urmatorii ani. In cursul acestui an, vizam atragerea unui numar minim de zece parteneri, alaturi de care sa crestem capacitatile de vanzare, implementare si suport pentru solutiile Charisma. Aceasta este una cele mai cunoscute solutii de tip ERP din Romania, fiind utilizata de companii de top din industrii precum: servicii financiare, comert, distributie, productie, constructii, agricultura, sanatate, servicii, energie, etc. 
 
- Care sunt cele mai noi pachete software si servicii lansate pe piata, pentru domeniul constructiilor?
- In sprijinul acestui nou program, TotalSoft va dubla investitia in noi produse si va continua sa investeasca in platforma de digitalizare pregatita pentru cloud - Charisma EveryWare, care ofera scalabilitate si fluxuri de lucru personalizate. Au fost deja lansate versiuni cloud sau SaaS ale mai multor solutii, precum: ERP, Financial Market Solutions, HCM Solutions, Chatbot, WMS, Onboarding & Contract Origination.
Printre cele mai recent lansate solutii se numara: chatbot integrat cu Charisma ERP, care permite accesarea rapida a informatiilor de afaceri relevante de oriunde si oricand; o solutie de Onboarding & Contract Origination, destinata marilor companii financiare europene; noua generatie de solutii web si mobile pentru managementul depozitelor; Charisma Retail Self-Checkout, pentru marii retaileri, care isi propune sa revolutioneze experienta utilizatorului final; noua generatie a solutiei Charisma ERP; un nou modul in Charisma HCM, ce raspunde nevoii de feedback continuu a noii generatii, menit sa contribuie la dezvoltarea abilitatilor angajatilor, sa creasca performanta si motivatia acestora.
 
- Care sunt cele mai mari provocari pe cale le intampinati in activitate in prezent?
- Pentru realizarea tuturor obiectivelor mentionate mai sus, TotalSoft a continuat sa recruteze noi talente si sa-si adapteze modul de lucru la contextul actual. Astfel, un proiect major in cadrul companiei va fi TotalSoft Bootcamps - un program de cariera accelerat, in care 40 de juniori isi vor dezvoltat abilitatile in ariile de consultanta si development.
Totodata, pe parcursul anului, TotalSoft va urmari cresterea nivelului de autonomie a angajatilor, incurajarea initiativei si cresterea agilitatii firmei pe piata. Acest lucru se va realiza prin continuarea implementarii noului model de lucru - Team of teams sau “o echipa de echipe”. Acesta are impact direct asupra clientilor, prin imbunatatirea experientei acestora cu produsele si serviciile TotalSoft pe tot parcursul proceselor de vanzare, implementare, post-implementare si dezvoltare. Noul model operational va asigura flexibilitatea necesara si se concentreaza pe responsabilizarea echipelor mici numite „misiuni”, oferindu-le libertatea sa ia decizii, sa-si asume rezultatele si sa tinteasca cat mai sus. Sistemul nou creat - impreuna cu programul de parteneriat - vor alimenta cresterea exponentiala din urmatorii ani.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter