Companiile investesc in noi resurse pentru a sprijini un regim de munca hibrid, o combinatie intre lucrul de la distanta si cel de la birou, cu bugete cu 56% mai mari alocate tehnologiei, potrivit studiului “Viitorul Muncii” realizat de firma de cercetare Vanson Bourne, la comanda grupului Xerox. Sondajul a fost realizat la nivel global, cu participarea a 600 de respondenti, persoane de decizie in domeniul IT, din cinci tari.
Rezultatele studiului arata ca aproximativ 82% dintre angajati ar urma sa se intoarca la birou in urmatoarele 12-18 luni, iar 34% dintre respondenti planifica sa accelereze transformarea digitala ca urmare a pandemiei Covid-19.
Respondentii au intampinat provocari cauzate de trecerea brusca la munca de la distanta, 72% afirmand ca nu au fost complet pregatiti din perspectiva tehnologiei. In plus fata de aspectele legate de mijloacele tehnologice (29%), cele mai mari neplaceri in timpul activitatilor desfasurate de acasa au fost cauzate de sincopele in comunicare intre echipe/ angajati (26%) si de mentinerea concentrarii (25%).
"Desi nu exista nicio indoiala ca pandemia Covid-19 a schimbat modul in care lucram, cercetarile noastre au relevat ca, in timp, multe companii intentioneaza sa-si readuca mare parte din angajati inapoi la birou. Acest lucru ar putea fi stabilit dintr-o varietate de motive, inclusiv comunicarea, viteza de decizie si perfectionarea profesionala. In acelasi timp, oprirea brusca a activitatilor la birou si mediul de lucru hibrid adoptat au expus lacune tehnologice care necesita investitii noi sau suplimentare in lunile urmatoare", a declarat Steve Bandrowczak, presedinte si COO la Xerox.
Rezultatele cheie ale sondajului si concluzii
1. Companiile intentioneaza sa-si aduca inapoi la birou majoritatea angajatilor, desi politicile extinse de munca de la distanta se vor mentine si ele in continuare.
Inainte de impunerea regimului de lucru de la domiciliu, 33% dintre respondenti au declarat ca securitatea datelor si confidentialitatea au fost cele mai mari preocupari pentru colegii care lucrau de la distanta; 24% au evidentiat productivitatea angajatilor, iar 16% evocau preocuparile legate de infrastructura tehnologica. Aceste aspecte, insotite de opinia a 95% dintre respondenti despre importanta comunicarii fata in fata pentru dezvoltarea personala si pentru evaluarea talentului, indica faptul ca regimul de munca de la distanta nu va inlocui spatiile traditionale de lucru la birou.
Cu toate acestea, acum cand business-urile s-au acomodat mai mult cu munca de la distanta, atitudinile si politicile top managementului din domeniul IT s-au schimbat. Printre tarile chestionate, in SUA va creste, probabil, cel mai mult, increderea in ceea ce priveste munca de la distanta (86%), urmata de Marea Britanie (80%), Germania (80%), Canada (77%) si Franta (75%). Mai mult, 58% au mentionat ca intentioneaza sa isi schimbe politica de lucru de acasa in anul urmator, subliniind nevoia companiilor de a sprijini un regim de lucru hibrid.
Concluzia: Este posibil ca angajatii sa nu se intoarca la birou brusc - sau toti in acelasi timp - dar nevoia organizatiilor de a pune in practica un regim de lucru hibrid este clara si de perspectiva.
2. Implementarea brusca a regimului de lucru de la domiciliu a scos la iveala lacune tehnologice.
Trecerea rapida la munca de la distanta a fost dificila pentru majoritatea business-urilor, doar 28% dintre participanti spunand ca erau complet pregatiti pentru aceasta schimbare si 29% afirmand ca tehnologia a creat cele mai mari probleme. Dintre tarile participante in cadrul sondajului, Franta era cel mai putin pregatita pentru trecerea brusca la munca de la distanta, in timp ce Statele Unite au fost printre cele mai pregatite din acest punct de vedere. In ceea ce priveste tehnologia, respondentii au declarat ca provocarile lor principale sunt determinate de suportul IT pentru lucrul la distanta (35%), solutiile inadecvate pentru fluxurile de lucru (27%), lipsa instrumentelor de comunicare si colaborare (22%) si lipsa solutiilor bazate pe cloud (10%). 85% dintre liderii de companii au evidentiat, de asemenea, accesibilitatea si usurinta utilizarii imprimantelor de birou, respondentilor din SUA lipsindu-le cel mai mult (93%), urmati de Germania (92%) si Franta (91%).
Concluzia: Pentru a atenua problemele viitoare, precum tranzitia rapida la munca de la distanta rezultata in urma crizei declansate de pandemia COVID-19, companiile vor cauta sa investeasca in noi tehnologii si vor incerca sa asigure o capacitate suplimentara pentru instrumentele existente, pentru a accelera transformarea digitala.
3. Prioritatile legate de achizitionarea de echipamente si tehnologie au ca scop acordarea unui sprijin mai mare pentru angajati.
Ca urmare a lacunelor tehnologice relevate de sistemul de lucru de la distanta, 70% dintre profesionistii din IT la nivel global isi reevalueaza cheltuielile, companiile crescand investitiile in resurse tehnologice la distanta (55%) si pentru o combinatie intre resurse tehnologice pentru munca la birou si pentru lucrul de la distanta (40%). Pandemia a convins unele business-uri sa prioritizeze investitiile in software bazat pe cloud (65%), suport IT la distanta (63%) si software de colaborare (52%).
Hardware-ul – cum ar fi laptop-urile si imprimantele - a fost un alt aspect important, in special pentru companiile cu sediul in Franta, 22% dintre respondenti considerand-ul cea mai importanta nevoie in ceea ce priveste tehnologia, productivitatea si experienta lor generala de lucru.
Concluzia: Covid-19 alimenteaza planurile legate de transformarea digitala, companiile punand accentul pe satisfacerea nevoilor angajatilor, atat cu solutii hardware, cat si software.