Realworld Eastern Europe, unul dintre jucatorii pietei locale de integrare de software in zona GIS (Sistem Informational Geografic), parte a holding-ului olandez Realworld Systems, vizeaza extinderea pe piata europeana si mizeaza pe o crestere organica in tarile din regiune, sprijinita si de deschiderea noii filiale din Ungaria. Decizia extinderii business-ului are la baza si faptul ca 70% din echipa Realworld Eastern Europe a acumulat, in mai bine de 30 de ani, experienta transcontinentala si cunostinte care ii permit sa puna in practica proiecte de o complexitate ridicata.
Expansiunea accelerata a companiei a facut ca, in prezent, Realworld Eastern Europe sa includa in portofoliu proiecte impartite egal intre piata locala si cea internationala. Programele complexe, implementate cu succes, au permis echipelor sa atinga un grad de maturitate si profesionalism care reprezinta baza pentru extinderea businessului atat in pietele existente, cat si in cele noi.
De altfel, cererea mare pentru solutii specializate a dus la o crestere accelerata a business-ului, care a atins o valoare de peste 3 milioane de euro in 2021. Ascensiune se mentine si pentru primul trimestru din 2022, Realworld Eastern Europe inregistrand un avans cu 10% versus perioada similara a anului trecut.
Un alt aspect important este faptul ca aceasta dezvoltare a fost sustinuta, in mod echilibrat, atat de atragerea unor clienti noi, cat si de un grad mare de retentie a celor existenti, pentru unii dintre acestia compania implementand o serie de solutii de peste 20 de ani.
„Maturizarea pietei locale in zona automatizarii si digitalizarii proceselor ne avantajeaza atat din perspectiva cifrei de afaceri, cat si a experientei acumulate. Proiectele din Romania sunt o carte de vizita pentru compania noastra, care ne va permite sa ne extindem si mai mult international. La randul lor, proiectele de peste hotare vor reprezenta oportunitatea de a consolida reputatia Realworld Eastern Europe ca furnizor regional pentru solutii de software specializat”, a declarat Bogdan Hebean, Managing Director Realworld Eastern Europe.
Principala zona de servicii din portofoliul companiei o reprezinta solutiile de tip GIS, care permit organizatiilor sa creeze harti geografice asociind diverse date descriptive, folosite pentru analiza informatiilor si rezolvarea unor probleme complexe. Printre principalele aplicatii se numara identificarea problemelor, administrarea reactiilor la diverse evenimente, stabilirea prioritatilor, monitorizari, prognoze si identificarea trendurilor. Un alt segment important este reprezentat de solutiile de automatizare si orchestrare de procese, precum si de cele de digitalizare a proceselor de mentenanta (CMMS).
Activa pe piete majore din Europa, unde deserveste clienti de top, precum Deutsche Telekom, compania este implicata in proiecte pe termen lung in Germania, incluzand un program de peste cinci ani in plina desfasurare. Totodata, exista si o diversitate de proiecte cu implementarea mai scurta, executate pentru clienti din Marea Britanie, Danemarca, Letonia, Spania si Orientul Mijlociu.