AROBS Transilvania Software, companie romaneasca de IT, anunta preluarea integrala a Berg Software, companie locala de dezvoltare software personalizat si outsourcing, cu birouri in Timisoara, Lugoj si Oradea. In urma finalizarii tranzactiei, Grupul AROBS isi va consolida prezenta in zona de Vest a Romaniei si are in vedere cresterea prezentei pe pietele din Germania, Austria si Elvetia. Pentru realizarea acestei tranzactii, AROBS va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB in timpul plasamentului privat pentru actiunile sale, care a avut loc in luna octombrie a acestui an, precum si finantare bancara.
„Strategia noastra este sa continuam sa ne extindem atat la nivel national cat si international prin realizarea de achizitii de companii IT cu care sa dezvoltam sinergii in zona de expertiza de software si in special pe enterprise solutions. Berg Software este un jucator important local, cu prezenta in Timisoara, Oradea si Lugoj, care completeaza atat dimensiunea geografica prin deschiderea unui alt cap de pod in Vestul Romaniei, dar si deschiderea catre pietele din Germania, Austria si Elvetia, unde compania este extrem de bine pozitionata si unde ne dorim sa crestem prezenta AROBS. Berg isi va pastra independenta operationala, un alt aspect important din strategia de achizitii AROBS. Ne dorim sa avem alaturi de noi, in Grupul AROBS, companii precum Berg, unde managementul este unul participativ si colaborativ, cu obiective clare de performanta. Suntem incantati de includerea Berg Software in Grup si le uram bun-venit noilor colegi in echipa noastra,” a declarat Voicu Oprean, fondator si CEO al AROBS.
Berg Software a fost fondata in anul 1991 sub denumirea Berg Computers, avand initial obiectiv principal de activitate furnizarea de echipamente PC. Incepand cu anul 1994, compania a intrat pe piata de servicii de dezvoltare software, reusind ca in 1998 sa lanseze primul produs pentru piata din Romania, o solutie de tip ERP. In anul 2020, Berg Software a inregistrat o cifra de afaceri de 13 milioane de lei si un profit net de 1,8 milioane de lei, din activitatea de dezvoltare software in zona de Enterprise. De-a lungul celor 30 de ani de existenta, compania a realizat cu succes peste 2.700 de proiecte pentru peste 750 de clienti locali si internationali. Berg este detinuta de familia Berg, Rodica Berg ocupand si pozitia de CEO a companiei. Compania va fi condusa in continuare de Rodica Berg impreuna cu ceilalti membri ai echipei de management.
„Suntem onorati sa intram in familia AROBS, un business romanesc de succes cu care impartasim aceleasi valori si aceeasi viziune. Impreuna vom fi mai puternici, atat clientii, cat si colegii nostri vor beneficia de sinergiile create si de valoarea adaugata de aceasta alianta care va duce Berg intr-o noua faza de dezvoltare. Lansam acest parteneriat intr-o etapa extrem de importanta a evolutiei multinationalei de la Cluj si ne bucuram sa punem si noi umarul in construirea viziunii echipei AROBS si a lui Voicu Oprean ”, a declarat Rodica Berg, fondator & CEO al Berg Software.
Din partea AROBS, tranzactia a fost facilitata de Serban Roman, Smart Resources, M&A advisor,in timp ce Lion Link Advisory si Colman Tax au realizat due diligence financiar si fiscal. Berg a fost asistata de PwC in procesul de due diligence financiar si fiscal. Pentru aceasta tranzactie, firma de avocatura Wolf Theiss a consiliat AROBS, iar RTPR a asistat Berg Software.
In prezent, AROBS se afla in expansiune continua si in faza avansata a negocierilor pentru achizitia mai multor companii care opereaza in domeniul serviciilor software, sau care detin si opereaza solutii pentru optimizarea afacerilor si produse de management de flota auto. In luna octombrie 2021, AROBS a anuntat inchiderea cu succes a celui mai mare plasament privat din istoria pietei AeRO, reusind sa atraga suma de 74,2 milioane de lei de la investitori. Actiunile companiei vor debuta la Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul bursier AROBS pana la finalul anului.