Comisia Europeana a prezentat planul sau de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera din UE cu cel putin 55 % pana in 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Acest nivel de ambitie pentru urmatorul deceniu va plasa UE pe o cale echilibrata catre atingerea neutralitatii climatice pana in 2050. Noul obiectiv se bazeaza pe o evaluare cuprinzatoare a impactului atat la nivel social si economic, cat si la nivelul mediului. Evaluarea demonstreaza ca acest demers este realist si fezabil. Acest obiectiv mai ambitios subliniaza, de asemenea, pozitia constanta a UE de lider la nivel mondial, in perspectiva urmatoarei Conferinte a ONU privind schimbarile climatice (COP26).
Comisia:
- a prezentat o modificare a propunerii de lege europeana a climei, pentru a include obiectivul de reducere a emisiilor cu cel putin 55 % pana in 2030 ca etapa preliminara catre atingerea obiectivului de neutralitate climatica pana in 2050;
- a invitat Parlamentul si Consiliul sa confirme acest obiectiv de 55 % drept noua contributie stabilita la nivel national (CSN) a UE in temeiul Acordului de la Paris si sa il transmita CCONUSC pana la sfarsitul acestui an;
- a definit propunerile legislative care urmeaza sa fie prezentate pana in iunie 2021 pentru a pune in aplicare noul obiectiv, inclusiv: revizuirea si extinderea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii; adaptarea Regulamentului privind partajarea eforturilor si a cadrului privind emisiile aferente exploatarii terenurilor; consolidarea eficientei energetice si a politicilor in materie de energie din surse regenerabile si consolidarea standardelor privind emisiile de CO2 pentru vehiculele rutiere.
Ursula von der Leyen, presedinta Comisiei Europene, a declarat: „Facem tot ce ne sta in putinta pentru a ne respecta promisiunea facuta europenilor: ca Europa sa devina primul continent neutru din punct de vedere climatic pana in 2050. Data de astazi marcheaza o etapa importanta in acest proces. Prin intermediul noului obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera din UE cu cel putin 55 % pana in 2030, vom deschide calea catre o planeta mai curata si catre o redresare verde. Europa va iesi mai puternica din pandemia de coronavirus, investind intr-o economie circulara eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor, promovand inovarea in domeniul tehnologiei curate si creand locuri de munca verzi.”
Frans Timmermans, vicepresedintele executiv pentru Pactul verde european, a declarat: „In acest moment crucial pentru sanatatea noastra, pentru economia noastra si pentru actiunile de combatere a schimbarilor climatice la nivel mondial, este esential ca Europa sa deschida calea catre o redresare verde. Avem fata de copiii si nepotii nostri datoria de a actiona acum. Astazi, Europa arata lumii cum vom ameliora bunastarea si prosperitatea cetatenilor nostri in urmatorul deceniu, pe masura ce lucram la realizarea obiectivului nostru de neutralitate climatica pana in 2050.”
Kadri Simson, comisarul pentru energie, a declarat: „Pe baza politicilor existente si a planurilor elaborate de statele membre, suntem pe cale de a ne depasi obiectivul actual de 40 % pentru 2030. Acest lucru arata ca a fi mai ambitios nu este doar necesar, ci si realist. Sistemul energetic se va afla in centrul acestui efort. Ne vom baza pe reusita sectorului european al energiei din surse regenerabile, vom examina toate instrumentele de care dispunem pentru a ne spori eficienta energetica si vom pune baze solide pentru o Europa mai verde.”
In paralel cu Planul privind obiectivele climatice pentru 2030 si cu evaluarea impactului aferenta acestuia, Comisia a adoptat astazi si o evaluare a planurilor nationale ale statelor membre privind energia si clima pentru perioada 2021-2030. Evaluarea Comisiei arata ca UE este pe drumul cel bun pentru a-si depasi obiectivul actual de reducere a emisiilor, care este de cel putin 40 % pana in 2030, in special datorita progreselor in curs legate de utilizarea energiei din surse regenerabile in intreaga Europa. Pentru a atinge noul obiectiv de 55 %, UE va trebui sa sporeasca si mai mult eficienta energetica si ponderea energiei din surse regenerabile. Acest aspect va face acum obiectul unor consultari si analize suplimentare inainte de prezentarea de catre Comisie a propunerilor legislative in iunie 2021.
Noul obiectiv climatic pentru 2030 va contribui la orientarea redresarii economice a Europei in urma pandemiei de COVID-19. Acesta va stimula investitiile intr-o economie eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor, promovand inovarea in domeniul tehnologiei curate, stimuland competitivitatea si creand locuri de munca verzi. Statele membre pot utiliza fondul pentru redresare NextGenerationEU in valoare de 750 de miliarde EUR si urmatorul buget pe termen lung al UE pentru a realiza aceste investitii in tranzitia verde. Pentru a sprijini investitiile necesare, Comisia a adoptat astazi si o serie de norme privind un nou mecanism al UE de finantare a energiei din surse regenerabile, pentru a le permite statelor membre sa colaboreze mai usor pentru finantarea si implementarea proiectelor in domeniul energiei din surse regenerabile.
Un obiectiv mai ambitios al UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2030 a fost anuntat pentru prima data in orientarile politice ale presedintei von der Leyen din iulie 2019, in conformitate cu obiectivul Acordului de la Paris de mentinere a cresterii temperaturii globale cu mult sub 2°C si de continuare a eforturilor de mentinere a acesteia la 1,5°C.
In evaluarea impactului publicata astazi si pe baza unui amplu proces de consultare desfasurat in cursul anului trecut, Comisia a examinat in detaliu efectele asupra economiei noastre, a societatii si a mediului ale reducerii emisiilor cu 50 % pana la 55 % pana in 2030, in comparatie cu nivelurile din 1990. Evaluarea impactului a analizat cu atentie combinatia de instrumente de politica disponibile si modul in care fiecare sector economic poate contribui la atingerea acestor obiective. S-a ajuns la concluzia ca o cale echilibrata, realista si prudenta catre neutralitatea climatica pana in 2050 necesita un obiectiv de reducere a emisiilor cu cel putin 55 % pana in 2030.
Realizarea obiectivului de reducere cu 55 % a emisiilor de gaze cu efect de sera va necesita actiuni in toate sectoarele economiei. O tranzitie neutra din punct de vedere climatic nu poate fi realizata decat cu contributia tuturor. Emisiile de CO2 provenite din arderea combustibililor fosili constituie principala sursa de emisii de gaze cu efect de sera din UE. Impreuna cu emisiile fugitive de gaze altele decat CO2 din sistemul energetic, acestea reprezinta putin peste 75 % din emisiile de gaze cu efect de sera din UE. Acest lucru subliniaza rolul central al sistemului energetic in tranzitia catre o economie neutra din punctul de vedere al impactului asupra climei. Cladirile si transporturile sunt, impreuna cu industria, principalii consumatori de energie si sursele cele mai importante de emisii. Decarbonizarea atat a ofertei, cat si a cererii de energie este esentiala pentru atingerea neutralitatii climatice.
Evaluarea planurilor nationale ale statelor membre privind energia si clima arata ca acestea isi accelereaza tranzitia energetica si climatica. Aceasta indica faptul ca ponderea energiei din surse regenerabile in UE ar putea ajunge la 33,7 % pana in 2030, depasind obiectivul actual de cel putin 32 %. In ceea ce priveste eficienta energetica, exista in continuare un decalaj in ceea ce priveste nivelul de ambitie: 2,8 % pentru consumul de energie primara si 3,1 % pentru consumul final de energie, in comparatie cu obiectivul de cel putin 32,5 %. Pentru a remedia acest decalaj, Comisia va lua masuri, in special prin intermediul viitoarei initiative privind „valul de renovari”, precum si prin reexaminarea si posibila revizuire a Directivei privind eficienta energetica, precum si prin orientari privind aplicarea principiului „eficienta energetica pe primul loc”. Evaluarea la nivelul UE a planurilor nationale integrate privind energia si clima, publicata astazi, va fi completata in octombrie prin evaluari individuale ale statelor membre, in cadrul raportului privind starea uniunii energetice.
Regulamentul privind Legea europeana a climei, propus de Comisie in martie 2020, urmareste sa consacre in dreptul UE obiectivul atingerii neutralitatii climatice pana in 2050, convenit de liderii UE in decembrie 2019, si sa stabileasca directia de urmat pentru toate politicile UE. Comisia propune acum includerea obiectivului revizuit pentru 2030 in regulament, care este dezbatut in prezent de catre Parlamentul European si Consiliu. Noul obiectiv pentru 2030 va constitui, de asemenea, baza discutiilor privind revizuirea contributiei UE stabilite la nivel national pentru reducerea emisiilor in temeiul Acordului de la Paris.
Astfel cum se prevede in Pactul verde european si in comunicarea de astazi, Comisia va incepe acum sa pregateasca propuneri legislative detaliate cu privire la modul de realizare a acestui nou obiectiv. Comisia va revizui toate instrumentele relevante de politica in domeniul climei si al energiei care contribuie la realizarea obiectivului de reducere a emisiilor, in vederea formularii unor propuneri adecvate pana in iunie 2021.