Brico Dépôt Romania si Fundatia BricoDépôt anunta lansarea celei de-a doua editii a campaniei de finantare pentru organizatii neguvernamentale, „Casele bune schimba vieti”.
Conform unui studiu realizat in 2020 de Kingfisher si Fundatia BricoDépôt, 50% dintre romani locuiesc in case improprii (prea mici, insuficient incalzite, cu mucegai, acces precar la grup sanitar sau utilitati de baza). In plus, 39% dintre romani spun ca locuiesc in case cu probleme semnificative, iar 75% dintre acestia considera ca nu au deloc sau au prea putin sau control asupra situatiei. Conform aceluiasi studiu, locuintele improprii au un impact ridicat asupra calitatii generale a vietii (34%), a vietii sociale (32%), sanatatii (21%) si, nu in ultimul rand, asupra cresterii si dezvoltarii copiilor (14%). De aceea, Fundatia BricoDépôt si-a asumat misiunea ca, alaturi de partenerii sai, sa contribuie la imbunatatirea conditiilor de locuit, in comunitati dezavantajate din Romania.
In viziunea noastra, o lume mai buna incepe chiar de acasa, din locul in care fiecare dintre noi ar trebui sa se simta confortabil si in siguranta. Insa, din pacate, prea multi oameni inca nu stiu ce inseamna cu adevarat „acasa” si nu se pot bucura de un asemenea loc. De aceea, grija fata de comunitatile in care activam ramane una dintre prioritatile noastre strategice, asadar vom continua sa contribuim in mod activ la dezvoltarea lor, prin proiectele Fundatiei BricoDépôt, spune Adela Smeu, CEO Brico Dépôt Romania.
In 2020, Brico Dépôt Romania si Fundatia BricoDépôt au sustinut comunitatile dezavantajate prin proiecte cu o valoare totala de peste 250.000 de euro. Dintre acestea, merita amintita implicarea, la nivel national, in lupta impotriva pandemiei COVID-19, dar si prima editie a campaniei de finantare pentru organizatii neguvernamentale, „Casele bune schimba vieti” a Fundatiei BricoDépôt, prin care au fost ajutati peste 2600 de beneficiari din intreaga tara, prin parteneriatele cu 10 asociatii: Hospice Casa Sperantei, SOS Satele Copiilor, Fundatia FARA, Habitat for Humanity, Fundatia Copii in Dificultate, Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau, FAST- Fundatia pentru Asistenta Sociala si Tineret, Asociatia Comunitara Gaesti, Help Autism si Asociatia Zi de Bine.
“Situatia locuintelor improprii din Romania, desi ingrijoratoare, poate fi imbunatatita, fara indoiala, prin pasi mici, dar sustinuti. Proiectele in care ne-am implicat pana acum sunt un exemplu in acest sens si ne bucuram ca prin intermediul Fundatiei BricoDépôt reusim sa finantam tot mai multe astfel de initiative, care pot aduce o schimbare reala, in comunitatile dezavantajate din intreaga tara.”, precizeaza Catalin Mazilu, Director Operatiuni, Brico Dépôt Romania si Membru in Consiliului Director al Fundatiei BricoDépôt.
Astazi, Fundatia BricoDépôt lanseaza o noua editie a campaniei de finantare pentru organizatii neguvernamentale, „Casele bune schimba vieti”, cu un buget total de 250.000 lei, la care Brico Dépôt Romania adauga donatii in produse din magazinele sale, in valoare totala de 25.000 de lei. Timp de 10 zile, pana la data de 30 mai 2021, orice organizatie non-guvernamentala din Romania care indeplineste conditiile din regulamentul campaniei, poate aplica pentru finantarea cu pana la 50.000 de lei a unui proiect de imbunatatire a conditiilor de locuit, a calitatii si a sigurantei vietii, in comunitati dezavantajate din Romania. “Impreuna construim zambete – este un deziderat care ne ambitioneaza sa actionam cu responsabilitate in fiecare zi, pentru a facilita accesul persoanelor vulnerabile la conditii de locuit decente. Alaturi de partenerii nostri, ne dorim sa avem un impact pozitiv din ce in ce mai semnificativ, in comunitati defavorizate din intreaga tara, iar printr-un efort comun sustinut, avem incredere ca vom reusi. Proiectele depuse vor fi evaluate pe baza urgentei nevoilor prezentate si a impactului estimat, iar la final, vom selecta 5 proiecte pe care le vom finanta.”, adauga Stefan Urziceanu, Manager al Fundatiei BricoDépôt si consilier in Investitii Comunitare, in cadrul Brico Dépôt Romania.
Regulamentul complet al campaniei, criteriile de acordare a finantarilor, formularul de aplicare si calendarul campaniei pot fi consultate pe website-ul oficial al Brico Depôt Romania, in sectiunea dedicata Fundatiei BricoDépôt: https://www.bricodepot.ro/fundatie/finantare/.
Despre Brico Dépôt Romania
Brico Dépôt Romania este parte a grupului Kingfisher, o companie internationala in domeniul imbunatatirii locuintei, ce detine peste 1.350 de magazine in 8 tari din Europa. In Romania, produsele si serviciile noastre sunt apreciate saptamanal de peste 6 milioane de clienti, fie ca acestia aleg sa ne treaca pragul celor 35 de magazine din intreaga tara sau prefera sa cumpere online.
In Brico Dépôt Romania, credem ca toata lumea ar trebui sa aiba o locuinta in care sa se simta bine, asadar obiectivul principal este ca activitatea de reamenajare a locuintei sa devina accesibila tuturor. Pentru mai multe informatii, va rugam sa accesati: www.bricodepot.ro si pagina de Facebook Brico Depôt Romania.
Despre Fundatia BricoDépôt
Fundatia BricoDépôt a fost infiintata in 2019, de catre Brico Dépôt Romania, avand drept obiectiv principal sustinerea proiectelor de imbunatatire a conditiilor de locuit, a calitatii si a sigurantei vietii, in comunitati dezavantajate din Romania. Pentru mai multe informatii, va rugam sa accesati: https://www.bricodepot.ro/fundatie/.