Federatia ACUE apreciaza ca fiind necesara interventia autoritatilor pentru a compensa cresterile de preturi ale energiei.
Totusi, mecanismul de compensare a facturilor pentru energie electrica si gaze naturale si cel de plafonare a preturilor, adoptate recent, sunt complexe si genereaza impredictibilitate atat la nivelul furnizorilor, cat si in relatia lor cu consumatorul final. Pentru a se asigura o intelegere unitara a procesului de implementare si a se determina, in timp util, beneficiarii si modalitatile de aplicare a facilitatilor stabilite, solicitam adoptarea cu maxima celeritate a reglementarilor secundare.
Situatia actuala este exceptionala si membrii Federatiei ACUE apreciaza eforturile autoritatilor de a identifica masuri imediate pentru a reduce impactul cresterilor de preturi asupra gospodariilor si a intreprinderilor in sezonul rece. ACUE a promovat in mod constant introducerea unui mecanism simplu de compensare care sa nu conduca la costuri suplimentare pentru participantii la piata intr-un mod discriminatoriu.
In ceea ce priveste mecanismul de decontare propus, Federatia ACUE isi exprima ingrijorarea si considera ca procesul avut in vedere va conduce la acumularea unor costuri suplimentare semnificative pentru furnizorii si distribuitorii de energie. Mai mult, mecanismul de decontare nu are la baza o evaluare reala a efortului bugetar care sa permita previzionarea, respectiv anticiparea cheltuielilor in bugetul de stat, pentru a putea fi acoperite in mod cert, in termenele prevazute.
Aceste aspecte, coroborate cu lipsa unei rectificari bugetare in timp util vor ingreuna/bloca recuperarea intr-un interval de timp rezonabil a costurilor reale, ceea ce va duce la acumularea unor pierderi greu de suportat la nivelul furnizorilor si distribuitorilor si va pune companiile in imposibilitatea de a-si sustine financiar operatiunile.
“Federatia ACUE isi reafirma sprijinul pentru implementarea politicilor decise de autoritati, dar este responsabilitatea noastra, ca partener de dialog implicat direct in implementarea acestor prevederi, sa subliniem efectele asupra mediului de afaceri care, in opinia noastra, reprezinta un risc real asupra stabilitatii financiare a furnizorilor si distribuitorilor de energie, putand genera dezechilibre majore pe piata de energie si, implicit, o presiune si mai mare pe preturile la consumatorul final.” Dana Daraban, director executiv
In opinia membrilor ACUE, modelul de plafonare a preturilor adoptat nu stimuleaza concurenta si nici o politica prudenta de achizitie a energiei.
Prin impunerea aceluiasi plafon tuturor furnizorilor, masura va genera inechitate in randul acestora. Tarifele reglementate din componenta pretului final sunt diferite, in functie de operatorul de distributie iar masura va conduce la tratament diferentiat intre furnizori. Mai mult, concurenta prin pret este suspendata, urmand ca toti furnizorii sa vanda energie electrica la pretul de 1 leu per kWh, respectiv gaze naturale la pretul de 0,37 lei per kWh. Nu in ultimul rand, pretul de referinta pentru stabilirea sumelor ce urmeaza a fi compensate de catre statul roman nu se raporteaza la un interval de timp similar celui pentru care se aloca compensarea iar modul de calcul al pretului de referinta nu reflecta valoarea reala a sumelor de recuperat pentru unii furnizori, in speta pentru cei care au o politica prudenta de achizitii a energiei din piata angro.
In acelasi timp, elementele introduse in legatura cu tarifele reglementate interfereaza cu independenta autoritatii de reglementare, aceste tarife fiind in sarcina exclusiva a reglementatorului.
Exceptarea de la plata tarifelelor reglementate va priva operatorii de distribuitie si transport de principalele surse de finantare. In forma adoptata, nu exista o evaluare a efortului bugetar pentru compensarea diferentelor si nu este prevazut niciun mecanism de recuperare a acestor costuri de catre operatorii de transport si de distributie de energie.In acelasi timp, plafonarea tarifelor reglementate genereaza diferente considerabile intre valorile recunoscute de autoritatea de reglementare si pretul real, generand un venit amanat. Acumularea unor costuri suplimentare afecteaza viabilitatea financiara a acestora si poate duce, in extremis, pana la incapacitate de plata si pierderea eligibilitatii de a accesa fonduri europene.
Nu in ultimul rand, supra-impozitarea veniturilor producatorilor de energie din surse regenerabile (in principal eolian si solar) este o masura contraindicata, in conditiile in care, pentru a-si atinge obiectivele asumate prin PNRR si PNIESC, Romania trebuie sa depuna toate eforturile pentru a creste capacitatea de productie din surse regenerabile si sa incurajeze investitiile in acest sector.