Targul international de constructii Bau ramane cea mai importanta platforma de prezentare a inovatiilor din domeniul constructiilor, la nivel european. Desi nu detine un record absolut in materie de anvergura, manifestarea din capitala Bavariei castiga intotdeauna puncte pretioase in ceea ce priveste calitatea produselor prezentate si numarul inovatiilor lansate. Astfel de rezultate sunt lesne de inteles daca se are in vedere faptul ca expozitia se adreseaza in principal unei piete extrem de avansate din punct de vedere tehnologic, care percepe inovatiile prin prisma laturii pragmatice a acestora, aplicabilitatea practica reprezentand unul dintre criteriile pe baza carora beneficiarii accepta sau nu propunerile furnizorilor. La editia din 2019, care se va desfasura in perioada 14 - 19 ianuarie in cadrul centrului expozitional din München, targul se va axa pe patru subiecte principale - si anume: digitalizarea proceselor si proiectarii, interconectarea in cadrul retelelor, integrarea sistemelor si constructiilor, respectiv smarthomes si sisteme inteligente de iluminat.
Proiectarea moderna si evolutia de la CAD la BIM
In urma cu doua decenii, cand serviciile de internet incepeau sa devina tot mai utilizate de publicul larg, comunicarea prin posta electronica (e-mail) a generat schimbari fundamentale de paradigma. Un impuls esential pentru tehnologia mobila si pentru omniprezentul world wide web (www) a fost dat de primul model de telefon inteligent (smartphone), lansat de compania nord-americana Apple, cu peste zece ani in urma. Din acel moment, lumea digitala a inceput sa invadeze tot mai mult realitatea cotidiana si, mai mult decat atat, granitele dintre conceptele virtuale (digitale) si cele reale (analogice) au inceput gradual sa dispara. Interesant este modul in care industria constructiilor a fost afectata de evolutiile respective. Progresele in domeniul digitalizarii au fost accelerate mai ales in ultimii ani pe acest segment de activitate. Desi birourile de arhitectura si proiectare utilizau de o perioada relativ mare (inca din anii ’90) diverse instrumente software din gama CAD (proiectare asistata de calculator), activitatile respective erau eminamente bidimensionale, practic reusind sa substituie cu succes plansa si instrumentele fizice pentru desen. Cele mai recente inovatii in materie de design si mai presus de toate sistemul BIM (Building Information Modeling) au facut ca sarcinile de proiectare sa se modifice in mod radical. In prezent, este deja standardizat faptul ca echipele internationale de design au obligatia de a coopera si de a-si sincroniza actiunile. O astfel de abordare simplifica foarte mult procesul de colaborare si faciliteaza munca tuturor factorilor implicati. De asemenea, un efect secundar prin pozitionarea sa, dar principal prin importanta consecintelor pe termen lung, este constituit de calitatea procesului de proiectare. Este cert faptul ca ideile arhitecturale sunt generate de anumite abilitati individuale ce tin de creativitatea designerului - indiferent ca este de interior sau de exterior. Arhitectii sunt cei care au capacitatea reala de a sintetiza toti parametrii spatiali, cei legati de forme si materiale, luand in considerare, de asemenea, factorii sociali, istorici si, mai ales, de cei care tin de exigentele beneficiarilor, reunind toate elementele respective intr-un proiect unitar. La momentul actual, se manifesta o tendinta spre designul generativ, realizat pe baza de algoritmi, pe baza unor date de intrare legate de materiale si sisteme. Sistemul proiectarii detaliate este dependent in totalitate de metodologia digitala si cuprinde in structura sa toate elementele componente ale procesului de constructii. Chiar si atunci cand la dispozitia specialistilor sunt puse toate instrumentele BIM necesare, procesul in cauza necesita un anumit efort asociat cu niste cheltuieli previzibile, dar costurile aferente sunt rapid acoperite in cursul derularii proiectului. In cazul obiectivelor de mari dimensiuni, o astfel de abordare a devenit comuna deja, iar in viitor instrumentele de proiectare digitala vor fi folosite si pentru realizarea constructiilor de mai mica anvergura, precum si a operatiunilor de renovare si de modernizare. Diversele sectoare din domeniul constructiilor este necesar sa tina cont de aceste realitati pentru a ramane competitive, cu atat mai mult cu cat este posibil ca nu peste multa vreme sa se ajunga la transpunerea unui proiect direct in executie, prin intermediul tehnologiilor tridimensionale. In domeniul ingineresc, care opereaza cu materiale din lemn sau otel, acest lucru este deja transpus in realitate, iar in prezent alte sectoare se pregatesc pentru tranzitia respectiva. Vor fi in acest fel obtinute nu doar economii importante de timp si bani, dar si imbunatatiri nete ale durabilitatii constructiilor, respectiv eficientei proceselor. Operatiunile din domeniu se vor schimba radical in perioada urmatoare, singura constanta ramanand experienta profesionala a angajatilor.