
In cadrul sesiunii plenare, s-au discutat, astfel, in mod interactiv, subiecte de actualitate, cum ar fi: perspectivele pietei nationale de constructii, din punctul de vedere al unor institutii publice, analiza sectorului autohton de constructii si a celui de ferestre, utilizarea materialelor sustenabile de constructii (ca solutii pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor), modalitati pentru imbunatatirea performantei termice si confortului imobilelor si alte teme de real interes. Tema centrala a primei parti a sesiunii plenare, din cadrul ambelor conferinte, a fost constituita de alocutiunea consilierului de stat László Borbély, de la Departamentul pentru Dezvoltare Durabila al Guvernului Romaniei, care a vorbit despre implicatiile constructiilor sustenabile si eficientei energetice, in contextul Strategiei Nationale pentru Dezvoltarea Durabila a Romaniei 2030.
Dupa o serie de sesiuni speciale, cu teme selectate in functie de specificul evenimentelor, caracterul interactiv al ambelor conferinte a fost confirmat, inca o data, cu prilejul pranzului de afaceri, unde expertii sectorului de constructii s-au reintalnit, pentru a discuta probleme stringente ale pietei, cu omologii lor, activi pe piata tamplariei termoizolante, dupa care, in cea de-a doua parte a sesiunii plenare, auditoriul reunit a asistat la alte subiecte sustinute de specialisti ai pietei de constructii si ai unor institutii de prestigiu, care s-au referit la provocarile sectorului, in ansamblul sau, la perspectivele economice ale tarii noastre si la alte subiecte ce au legatura directa cu tematicile ambelor evenimente. Punctul de atractie din cadrul Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii 2019 l-a constituit, fara nicio indoiala, gala premiilor pietei de constructii si instalatii (editia a sasea), unde cele mai importante firme din domeniu au fost distinse cu Trofeele EURO-Constructii si cu diplome de excelenta.