RO EN
Coșul este gol

TRANSGAZ incepe lucrarile la conducta de preluare a gazelor din Marea Neagra

Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale Transgaz SA, companie aflata in portofoliul Ministerului Economiei, a obtinut dreptul de a incepe lucrarile la proiectul de interes comun in domeniul gazelor naturale “Conducta Tarmul Marii Negre-Podisor pentru preluarea gazului din Marea Neagra”, dupa ce Ministerul Energiei a emis Decizia exhaustiva nr. 4/25.04.2019 pentru acest proiect de interes comun.
In conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 347/2013 – decizia exhaustiva reprezinta decizia sau ansamblul deciziilor luate de o autoritate sau de autoritati ale statelor membre, cu exceptia instantelor judecatoresti, care stabileste daca unui initiator de proiect i se acorda sau nu autorizarea pentru realizarea proiectului. In cazul conductei care va prelua gazele din Marea Neagra, initiatorul proiectului este SNTGN Transgaz SA.
Ministrul Economiei a aratat ca realizarea acestui proiect permite folosirea gazelor din off-shore pentru dezvoltarea economiei nationale si a comunitatilor locale, subliniind ca dezvoltarea Sistemului National de Transport Gaze Naturale reprezinta o prioritate a sa.
“Este un pas foarte mare pe care-l facem pentru a valorifica pe plan intern gazele din Marea Neagra. Aceasta conducta pe care Transgaz o va construi va permite sa directionam gazele naturale pe care le vom exploata in perimetrele din off-shore atat catre BRUA – deci la export, contribuind la securitatea energetica regionala si europeana, cat si in Sistemul National de Transport Gaze – adica pentru uz intern, permitand comunitatilor locale si agentilor economici din tara sa aiba acces la aceste resurse de gaz care sunt deosebit de importante. Am spus in repetate randuri si cu orice prilej am avut la dispozitie, faptul ca pentru mine, ca ministru, sunt importante doua lucruri esentiale: sa folosim resursele de gaze pentru a dezvolta economia romaneasca si sa le folosim pentru a dezvolta comunitatile romanesti. Proiectul acesta ne permite sa realizam si aceste lucruri. Sunt peste 40 de comune, din 3 judete, care vor fi tranzitate de aceasta conducta care se va intinde peste 300 de kilometri”, a declarat Ministrul Economiei Niculae Badalau.
La randul sau, Directorul General al Transgaz, Ion Sterian, a declarat ca proiectul acesta consolideaza rolul strategic pe care compania il are in sectorul infrastructurii energetice europene: “Avand in vedere finalizarea conforma si completa a procesului de autorizare necesar pentru realizarea proiectului de interes comun, a procesului de consultare si participare a publicului precum si emiterea Deciziei exhaustive, Transgaz in calitate de initiator al Proiectului pentru construirea conductei care preia gazele din Marea Neagra a obtinut astfel dreptul de incepere efectiva a lucrarilor de construire a gazoductului. Astfel, compania isi consolideaza rolul si locul pe care-l are in sectorul infrastructurii energetice europene”.
Traseul proiectului urmeaza directia generala de la Sud-Est spre Vest, traversand judetele Constanta, Calarasi si Giurgiu.
Pe teritoriul judetului Constanta, conducta este situata pe teritoriul administrativ al comunelor Tuzla, Costinesti, Topraisar, Amzacea, Mereni, Chirnogeni, Cobadin, Pestera, Rasova.
Pe teritoriul judetului Calarasi, conducta este situata pe teritoriul administrativ al comunelor Borcea, Jegalia, Perisoru, Dragalina, Stefan Voda, Cuza Voda, Gradistea, Independenta, Alexandru Odobescu, Ciocanesti, Dorobantu, Ulmu, Lupsanu, Manastirea, Frasinet, Curcani, Mitreni, Radovanu, Crivat.
Pe teritoriul judetului Giurgiu, conducta este situata pe teritoriul administrativ al comunelor Hotarele, Greaca, Isvoarele, Prundu, Baneasa, Calugareni, Stoenesti, Schitu, Iepuresti, Ghimpati, Bulbucata, Letea Noua, Clejani, Bucsani.
Proiectul cuprinde urmatoarele obiective de investitii:
- Conducta de transport gaze naturale Tarmul Marii Negre – Amzacea cu lungimea totala de 308,3 km, compusa din doua tronsoane:
- Tronson Marea Neagra – Amzacea in lungime de 32,4 km cu diametrul 1200 mm;
- Tronson Amzacea – Podisor in lungime de 275,9 km cu diametrul 1000 mm;
- Statie de primire-lansare godevil aflata la km 32,4 in zona comunei Amzacea;
- Nod Tehnologic pentru Interconectare cu Conducta de Tranzit T1;
- Nod Tehnologic pentru Interconectare cu Sistemul National de Transport in zona Vlasin;
- Interconectare cu Statia de Comprimare Gaze Podisor.
De-a lungul traseului conductei se vor amplasa 20 de statii de robinete de sectionare, precum si 10 statii de protectie catodica situate in cadrul statiilor de robinete de sectionare. Valoarea totala estimata a proiectului este de 360,4 milioane EURO, iar termenul estimat de finalizare este anul 2021.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter