RO EN
Coșul este gol

Termene.ro: 50% dintre firmele din comertul electronic au risc mare de insolventa

Comertul electronic incepe sa ia amploare in Romania, lucru vizibil in special in trendul de infiintare a noilor companii specializate in acest domeniu, este una dintre concluziile studiului Termene.ro realizat cu ocazia Black Friday, cel mai mare eveniment de reduceri al anului.
La momentul actual, cu o zi inainte de lansarea oficiala a Black Friday, peste jumatate din cele aproximativ 10.000 de firme care activeaza in acest domeniu au fost infiintate dupa anul 2017, avand o vechime mai mica de doi ani.
In ultimii 10 ani, rata de infiintare a firmelor specializate in acest tip de activitate s-a dublat de mai multe ori intr-un mod tot mai frecvent. Daca in anul 2008, in Romania se infiintau aproximativ 250 de firme, in anul 2012 (dupa patru ani) numarul de infiintari s-a dublat, la 500, in anul 2015 (dupa alti trei ani) s-a dublat inca odata, la 1.000 iar in anul 2017 (dupa doar doi ani) s-a dublat la 2.000 de firme nou infiintate.
“In domeniul comertului electronic avem mii de firme infiintate de mai putin de doi ani si e de presupus ca o buna parte dintre cei care le gestioneaza se afla la prima tentativa de a face business. Oare cati dintre antreprenorii acestor companii au cu adevarat capacitatea de a rezista pe piata si mai important, oare cati au etica necesara ca, in caz de esec sa nu genereze probleme de operativitate furnizorilor cu care colaboreaza?, declara Adrian Dragomir, CEO Termene.ro
In ciuda faptului ca un numar tot mai mare de companii se infiinteaza pentru a activa in e-commerce, veniturile si profiturile pe care firmele le pot obtine sunt, de asemenea, in crestere. In anul 2016, o companie din domeniul comertului electronic avea in medie venituri de 487 mii lei si un profit de 23 mii lei pe cand in anul 2018 veniturile medii au crescut cu peste 40 mii lei (aproximativ 10%) ajungand la 529 mii lei, iar profitul mediu a crescut la 38 mii lei (aproape dublu). In medie, atat in anul 2016 precum si in anul 2018, o firma din acest domeniu are un singur angajat.
Un alt indicator relevant este profitabilitatea, prin care se determina care este suma de bani care ii ramane unui antreprenor dintr-o vanzare a produsului pe care il comercializeaza. In cazul comertului electronic, profitabilitatea a inregistrat, de asemenea, o crestere: daca in anul 2016 la o vanzare de 100 de lei, o firma ramanea cu mai putin de 5 lei (profitabilitate de 4,88%) in anul 2018 aceasta raporteaza o profitabilitate de 7,29%.
Comertul electronic pare la prima vedere un domeniu foarte accesibil pentru un antreprenor tanar, aflat la primele tentative de a activa pe piata. Practic, cu un singur angajat poti spera la venituri anuale de peste 100.000 euro din care sa ramai cu 8.000 euro. Este un domeniu bun pentru cei aflati la inceput de drum, dar oare cati dintre ei reusesc cu adevarat sa performeze pe aceasta piata?
Producator versus comerciant: Cine preia riscul?
Comertul ofera posibilitatea producatorului de-asi face cunoscut produsul prin intermediul comerciantului, dar in acelasi timp il constrange sa-si ofere produsele acceptand un sistem de plata la termen. Astfel, producatorul ofera produsele azi, iar comerciantul le achita integral la un termen care poate fi si de peste 90 de zile.
Viteza de rotatie a stocurilor arata rapiditatea cu care marfa care face obiectul comertului si pe care comerciantul o cumpara de la producator (sau de la un alt comerciant) este vanduta mai departe. In anul 2016 o firma din domeniul comertului electronic reusea sa-si vanda marfa in medie in 52 de zile de la momentul achizitiei, pe cand in anul 2018 viteza a crescut usor la 54 de zile de la momentul achizitiei.
“Exista un decalaj de 54 de zile intre momentul in care bunul este achizitionat de la producator, si cel in care este vandut spre clientul final sau un alt comerciant. Multe firme accepta in acest caz plata la un termen negociat initial care poate fi adesea depasit. Consider ca un instrument ca redBill este esential in activitatea oricui lucreaza cu firmele din domeniul comertului”, este de parere Adrian Dragomir.
redBill este un produs dezvoltat de platforma Termene.ro prin care firmele isi pot raporta clientii care nu au platit facturile la timp, isi pot recupera banii pentru facturile neincasate si pot verifica gratuit orice companie din Romania daca a fost raportata de alti furnizori.
Jumatate din piata - risc ridicat de insolventa
Accesibilitatea domeniului si usurinta cu care oricine poate intra pe aceasta piata are si un efect secundar, important mai ales pentru furnizori si anume – riscul de intrare in insolventa al comerciantului. Exceptand firmele infiintate recent, pentru care acest risc nu poate fi determinat in mod corect, in domeniul comertului electronic, tot a doua companie are risc ridicat de a intra in insolventa. Intrarea in insolventa presupune faptul ca respectiva firma (comerciantul in acest caz) nu isi mai poate plati furnizorii la termenul agreat, existand foarte probabil si riscul de a nu mai putea plati niciodata.
Spirit de antreprenor in piata comertului electronic
Desi in cazul comertului electronic, spatiul geografic in care activeaza o societate nu este relevant (comparativ cu comertul clasic), aproximativ jumatate din firmele din domeniu au sediul in Municipiul Bucuresti sau in judetul Ilfov. Urmatoarele judete sunt Cluj, unde isi au sediul doar 6% dintre companii, Bihor si Timis cu doar 4% si Iasi cu 3%.
“Comertul electronic are marele avantaj ca elimina componenta geografica din ecuatie. Astazi, cu ajutorul firmelor de curierat, un produs poate fi livrat in mai putin de 24 de ore de la comanda, din orice punct in aproape orice punct din Romania. Cu toate acestea, discrepanta dintre firmele deschise in regiunea Bucuresti-Ilfov si cele din restul tarii este foarte mare, ceea ce indica faptul ca spiritul antreprenorial este mult mai prezent aici”, este de parere antreprenorul Adrian Dragomir.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter