P3 Logistic Parks, investitorul si dezvoltatorul pan-european de proprietati logistice, a achizitionat un teren de 16 hectare in Dragomiresti Vale, o locatie prime pentru activitatea logistica la periferia de nord-vest a Bucurestiului. Un nou parc logistic de 80.000 m2 - care se va numi P3 Bucharest NW Ring Road - va fi dezvoltat pe acest teren, care are acces imediat la centura nou extinsa a Bucurestiului si permite conexiune facila cu toate partile capitalei, precum si cu autostrazile A1 si A3.
„Acesta este al cincilea parc nou pe care il adaugam la portofoliul nostru pan-european in acest an”, spune Ian Worboys, CEO P3. “Romania ramane o piata strategica pentru P3. Credem ca tara are un potential de crestere ridicat. Portofoliul nostru local a cunoscut o performanta remarcabila in ultimii 3 ani, crescand de la 215.000 m2 de depozite in 2015 la peste 380.000 m2 in 2018. Prin aceasta noua achizitie ne reafirmam angajamentul pe termen lung fata de piata din Romania. Obiectivul nostru este de a continua expansiunea businessului local intr-o maniera sustenabila”.
„Aceasta achizitie este un nou pas in realizarea strategiei noastre de extindere a prezentei P3 pe piata din Romania prin noi locatii atat in Bucuresti, cat si in alte parti ale tarii. Suntem foarte entuziasmati sa incepem acest nou capitol al dezvoltarii P3 in Romania si intentionam sa demaram constructia primului depozit din acest nou parc - primul nostru proiect in afara parcului P3 Bucharest - in a doua parte a anului 2019”, adauga Sinziana Pardhan, Director General P3 in Romania.