RO EN
Coșul este gol

Noua CE este preocupata de schimbarile climatice, tehnologice si demografice

Noua Comisie va reflecta prioritatile si ambitiile prezentate in orientarile politice. Comisia este structurata in jurul obiectivelor pe baza carora presedintele ales von der Leyen a fost votat de Parlamentul European.
In centrul activitatii noastre se afla necesitatea de a raspunde schimbarilor climatice, tehnologice si demografice care transforma societatile si modul nostru de viata. Puterile existente urmeaza noi cai, noi puteri apar si se consolideaza. Acest lucru a lasat un sentiment de neliniste si teama in numeroase comunitati din intreaga Europa. UE trebuie sa conduca tranzitia catre o planeta sanatoasa si catre o noua lume digitala, insa nu poate face acest lucru decat tinand oamenii aproape si adaptand economia sociala de piata unica a Europei astfel incat sa corespunda noilor ambitii din ziua de astazi.
Pe masura ce ne angajam pe aceasta cale, trebuie sa ne valorificam din plin punctele forte, talentul si potentialul. Trebuie sa ne concentram pe egalitate si pe crearea de sanse pentru toti, indiferent daca este vorba despre femei sau despre barbati, despre oameni care vin din Est, din Vest, din Sud sau din Nord, ori despre tineri sau varstnici. Trebuie sa aparam valorile noastre comune si sa sustinem statul de drept. In urmatorii 5 ani, toate institutiile europene trebuie sa colaboreze strans pentru a disipa temerile si pentru a crea oportunitati.
Presedintele ales Ursula von der Leyen a declarat: „Aceasta echipa va defini calea europeana: vom actiona cu hotarare impotriva schimbarilor climatice, ne vom consolida parteneriatul cu Statele Unite, ne vom defini relatiile cu o China mai autonoma si vom fi un vecin fiabil, de exemplu pentru Africa. Aceasta echipa va trebui sa apere valorile si standardele noastre de nivel mondial. Vreau o Comisie condusa cu hotarare, care se axeaza in mod clar pe aspectele care ne preocupa si care ofera raspunsuri. Vreau sa fie o Comisie bine echilibrata, agila si moderna. Aceasta echipa va trebui acum sa castige increderea Parlamentului. Comisia mea va fi o comisie geopolitica dedicata politicilor durabile si doresc ca Uniunea Europeana sa fie gardianul multilateralismului, pentru ca stim ca suntem mai puternici realizand impreuna ceea ce nu putem face singuri.”
O noua structura, adaptata la ceea ce dorim sa realizam
Noul colegiu va avea opt vicepresedinti, inclusiv Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate (Josep Borrell). Vicepresedintii sunt responsabili pentru prioritatile majore cuprinse in orientarile politice. Rolul acestora este de a orienta activitatea noastra in ceea ce priveste ambitiile emblematice, cum sunt Pactul ecologic european, o Europa pregatita pentru era digitala, o economie in serviciul cetatenilor, protejarea modului nostru de viata european, o Europa mai puternica pe plan international si un nou elan pentru democratia europeana. Comisarii se afla in centrul structurii noului colegiu. Ei vor gestiona expertiza furnizata de directiile generale.
Trei vicepresedinti executivi vor avea o functie dubla. Fiecare dintre ei va fi atat vicepresedinte responsabil pentru una dintre cele trei teme principale de pe agenda presedintelui ales, cat si comisar.
Vicepresedintele executiv Frans Timmermans (Tarile de Jos) va coordona activitatea cu privire la Pactul ecologic european. El va gestiona, totodata, politicile climatice, fiind sprijinit de Directia Generala Politici Climatice.
Presedintele ales Ursula von der Leyen a declarat: „Doresc ca Pactul ecologic european sa devina un semn distinctiv al Europei. In centrul acestuia se afla angajamentul nostru de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic. Acest lucru reprezinta, totodata, un imperativ economic pe termen lung: cei care actioneaza primii si cel mai rapid vor fi cei care profita de oportunitatile create de tranzitia ecologica. Vreau ca Europa sa fie avangarda. Vreau ca Europa sa fie exportatorul de cunostinte, de tehnologii si de cele mai bune practici.”
Vicepresedintele executiv Margrethe Vestager (Danemarca) va coordona intreaga noastra agenda privind o Europa pregatita pentru era digitala si va fi comisar pentru concurenta, sprijinita de Directia Generala Concurenta.
Presedintele ales Ursula von der Leyen a declarat: „Digitalizarea are un impact urias asupra modului in care traim, muncim si comunicam. In anumite domenii, Europa trebuie sa recupereze un decalaj - cum ar fi in domeniul „business to consumers” - in vreme ce in alte domenii - cum ar fi „business to business” - suntem avangarda. Trebuie sa pregatim piata noastra unica pentru era digitala, trebuie sa valorificam la maximum inteligenta artificiala si tehnologia de lucru cu volumele mari de date, trebuie sa imbunatatim securitatea cibernetica si trebuie sa depunem eforturi sustinute in favoarea suveranitatii noastre tehnologice.”
Vicepresedintele executiv Valdis Dombrovskis (Letonia) va coordona activitatea privind o economie in serviciul cetatenilor si va fi comisarul pentru servicii financiare, sprijinit de Directia Generala Stabilitate Financiara, Servicii Financiare si Uniunea Pietelor de Capital.
Presedintele ales Ursula von der Leyen a declarat: „Avem o economie sociala de piata unica. Aceasta este sursa prosperitatii si echitatii noastre sociale. Acest lucru este cu atat mai important cu cat ne confruntam cu o dubla tranzitie: climatica si digitala. Valdis Dombrovskis va avea rolul de a reuni aspectele sociale si piata in economia noastra.”
Ceilalti cinci vicepresedinti sunt:
Josep Borrell (Spania, actualmente ministrul spaniol al afacerilor externe): IR/VP desemnat, O Europa mai puternica pe plan international;
Věra Jourova (Republica Ceha, comisar in Comisia Juncker): Valori si transparenta;
Margaritis Schinas (Grecia, fost deputat in Parlamentul European, functionar cu o lunga experienta in Comisia Europeana): Protejarea modului nostru de viata european;
Maros Sefčovič (Slovacia, vicepresedinte al Comisiei Juncker): Relatii interinstitutionale si prospectiva;
Dubravka Suica (Croatia, deputat in Parlamentul European): Democratie si demografie.
De asemenea, Dubravka Suica va coordona, din partea Comisiei, activitatea Conferintei privind viitorul Europei.
Presedintele ales Ursula von der Leyen a declarat: „Dorim sa dam un nou elan democratiei europene. Aceasta este responsabilitatea noastra comuna. Democratia inseamna mai mult decat votul la alegeri la fiecare 5 ani. Inseamna sa ne facem auzita vocea si sa putem avea un cuvant de spus cu privire la modul in care este construita societatea.”
Presedintele ales von der Leyen doreste sa prezideze un colegiu angajat, care intelege Europa si asculta dorintele europenilor.
Din acest motiv, toti membrii colegiului vor vizita fiecare stat membru in prima jumatate a mandatului lor. Ei vor trebui sa cunoasca nu numai capitalele, ci si sa viziteze regiunile in care traieste si munceste populatia Europei.
Asa cum Europa trebuie sa fie pregatita pentru era digitala, si Comisia trebuie sa se adapteze realitatilor de astazi. Reuniunile colegiului vor fi „fara hartie” si digitale.
Obiectivul noii Comisii este de a usura viata oamenilor si a intreprinderilor. Pentru a reduce birocratia, Comisia va aplica principiul numarului constant („one-in, one­out”) atunci cand creeaza noi acte cu putere de lege si norme administrative.
Presedintele ales Ursula von der Leyen a declarat: „Aceasta va fi o Comisie care isi va transpune angajamentele in actiuni. Avem o structura care se concentreaza pe sarcini, nu pe ierarhii. Trebuie sa fim in masura sa obtinem cat mai rapid rezultate in domeniile care conteaza si sa facem acest lucru cu convingere.”
Ceilalti comisari desemnati sunt urmatorii:
Johannes Hahn (Austria) va fi responsabil de „Buget si administratie” si va raporta direct presedintelui Comisiei, Ursula von der Leyen. Ca membru cu vechime al colegiului, el cunoaste importanta promovarii unei administratii moderne.
Didier Reynders (Belgia), avocat de profesie, are foarte multa experienta ca ministru de finante, ministru al afacerilor externe si europene si ca ministru al apararii la nivel national. In noua Comisie, el va fi responsabil de „Justitie” (inclusiv tematica statului de drept).
Mariya Gabriel (Bulgaria) este in prezent comisar european. Ea s-a ocupat cu dedicatie si energie de portofoliul digital si i se incredinteaza acum crearea de noi perspective pentru generatia tanara (portofoliul „Inovare si tineret”).
Stella Kyriakides (Cipru) este un psiholog clinician cu multi ani de experienta in domeniul afacerilor sociale, al sanatatii si al prevenirii cancerului. Ea va avea portofoliul „Sanatate”.
Kadri Simson (Estonia) este un deputat cu vechime in Parlamentul estonian si a fost ministru al afacerilor economice si al infrastructurii. Ea se va ocupa de portofoliul „Energie”.
Jutta Urpilainen (Finlanda) nu a fost numai ministru de finante si membru al Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului finlandez, ci si trimis special in Etiopia. Ea va fi titulara a portofoliului „Parteneriate internationale”.
Sylvie Goulard (Franta), fost deputat in Parlamentul European, este o europeana dedicata si convinsa. In calitate de comisar pentru piata interna, ea va gestiona activitatea noastra privind politica industriala si va promova piata unica digitala. De asemenea, ea va fi responsabila pentru noua Directie Generala pentru Industria de aparare si Spatiu.
Laszló Trócsanyi (Ungaria) este fostul ministru al justitiei din Ungaria. El va avea portofoliul „Vecinatate si extindere”.
Phil Hogan (Irlanda), actualul comisar pentru agricultura, isi va pune experienta la dispozitia noii Comisii avand in responsabilitate portofoliul „Comert”.
Paolo Gentiloni (Italia), fost prim-ministru al Italiei si ministru al afacerilor externe, va impartasi din vasta sa experienta ca titular al portofoliului „Economie”.
Virginijus Sinkevičius (Lituania), ministrul lituanian al economiei si inovarii, va fi responsabil pentru „Mediu si oceane”.
Nicolas Schmit (Luxemburg) isi reuneste experienta de la Parlamentul European si pe aceea de ministru pentru ocuparea fortei de munca la nivel national, si va prelua responsabilitatea portofoliului „Locuri de munca”.
Helena Dalli (Malta) si-a dedicat viata politica egalitatii, ocupand atat postul de ministru pentru dialog social, protectia consumatorilor si pentru libertati civile, cat si pe acela de ministru al afacerilor europene si al egalitatii. Ea va avea portofoliul „Egalitate”.
Janusz Wojciechowski (Polonia) a fost vreme indelungata deputat in Parlamentul European, membru al Comisiei pentru agricultura si este in prezent membru al Curtii de Conturi Europene. El va fi responsabil pentru portofoliul „Agricultura”.
Elisa Ferreira (Portugalia) este in prezent viceguvernator al Banco de Portugal. Ea a fost deputat in Parlamentul European timp de mai multi ani si a fost, pe plan national, atat ministru al planificarii, cat si ministru al mediului. Ea va avea portofoliul „Coeziune si reforme”.
Rovana Plumb (Romania) este deputat in Parlamentul European (vicepresedinte al Grupului Socialistilor si Democratilor) si a ocupat, la nivel national, posturile de ministru al mediului si schimbarilor climatice, ministru al muncii, ministru al fondurilor europene, ministru al educatiei si ministru al transporturilor. Ea se va ocupa de portofoliul „Transporturi”.
Janez Lenarčič (Slovenia) este un diplomat sloven. El a fost secretar de stat pentru afaceri europene si a colaborat strans timp de mai multi ani cu Organizatia Natiunilor Unite, cu Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa si cu Uniunea Europeana. El se va ocupa de portofoliul „Gestionarea crizelor”.
Ylva Johansson (Suedia) este, pe plan national, ministru pentru ocuparea fortei de munca, dar si fost ministru al scolilor si ministru al sanatatii si ingrijirii persoanelor in varsta, precum si deputata in Parlamentul suedez. Este, in acelasi timp, un expert foarte respectat in domeniile ocuparii, integrarii, sanatatii si bunastarii. Ea va avea portofoliul „Afaceri interne”.
Etapele urmatoare
In urmatoarea etapa, Parlamentul European va trebui sa aprobe intregul colegiu al comisarilor, inclusiv Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate/vicepresedintele Comisiei Europene.
Acest lucru va fi precedat de audierile comisarilor desemnati in fata comisiilor parlamentare relevante, in conformitate cu Regulamentul de procedura al Parlamentului. Pe baza aprobarii date de catre Parlamentul European, Consiliul European numeste in mod oficial Comisia Europeana, in conformitate cu articolul 17 alineatul (7) din TUE.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter