RO EN
Coșul este gol

MFE: Contractul de finantare pentru autostrada Sibiu-Pitesti va fi semnat luna aceasta

La 31 octombrie 2019, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Minzatu, a participat la Comitetul de Monitorizare pentru Programul Operational Infrastructura Mare (CM POIM), care a avut loc in municipiul Brasov, informeaza un comunicat al ministerului de resort.
In cadrul reuniunii au fost prezentate stadiul implementarii Programului Operational, proiectele finantate si masurile pentru buna implementare POIM.
In alocutiunea sa, ministrul Fondurilor Europene a facut referire la dezvoltarea infrastructurii din Romania prin POIM, subliniind ca proiectul pentru finantarea autostrazii Sibiu-Pitesti a fost trimis recent spre aprobare la Comisia Europeana.
„Constructia autostrazii Sibiu-Pitesti a inceput deja, pe tronsonul Sibiu-Boita. Proiectul este matur, pregatit pentru implementare si va putea absorbi fonduri europene semnificative in cei patru ani ramasi din actuala perioada de programare. Realizarea acestei autostrazi va avea un impact major atat pentru calatori, cat si pentru dezvoltarea economica a regiunii. Indiferent ca vorbim despre impactul acestui proiect pentru mobilitatea cetatenilor sau ca vorbim despre transportul de marfuri, un lucru este cert: avem nevoie de investitii in infrastructura si angajamentul Guvernului nostru de a face aceste investitii se vede astazi, prin demararea acestui proiect. Contractul de finantare la nivel national va fi semnat in luna noiembrie”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Minzatu.
In ceea ce priveste implementarea POIM, ministrul Fondurilor Europene a subliniat ca suma necesara pentru acoperirea riscului de dezangajare de 43,8 milioane de euro este acoperita valoarea cererilor de rambursare si cererilor de plata existente in prezent la nivelul AM POIM.
Totodata, au fost trecute in agenda masurile luate pentru a creste rata de absorbtie si pentru a atrage cat mai multi bani europeni in proiectele finantate prin POIM.
„Am modificat legislatia pentru a creste gradul de supracontractare si a urgenta platile, am emis noi acte normative pentru a creste ritmul de executie a lucrarilor si a sustine fluxul de numerar la nivelul contractorilor, am contractat asistenta tehnica din partea institutiilor financiare internationale pentru toti beneficiarii nostri strategici, pentru pregatirea si implementarea proiectelor. Mai mult, suntem in proces de flexibilizare a procedurilor de lucru si suntem in permanenta alaturi de beneficiari in solutionarea blocajelor intampinate”, a adaugat Roxana Minzatu.
Totodata, oficialul MFE a pus accentul pe integrarea expertizei si ideile proaspetilor absolventi ai facultatilor cu profil tehnic, explicand ca „buna implementare a marilor proiecte de infrastructura din actuala, dar si din urmatoarea perioada de programare este posibila doar printr-o reala deschidere catre tinerii absolventi, in special din domeniile tehnice, care pot contribui la cresterea capacitatii si expertizei din sectorul de constructii si consultanta”.
In ceea ce priveste viitoarea perioada de programare 2021-2027, in cadrul discutiilor a fost pus accentul pe conservarea actualului cadru de finantare pentru infrastructura, astfel incat sa fie eliminate cat mai multe obstacole birocratice.
In cadrul reuniunii a fost prezentat stadiul implementarii POIM, iar in cifre acesta poate fi rezumat astfel:
- 280 de contracte de finantare semnate, in valoare eligibila de peste 10,91 miliarde euro, adica o rata de contractare de peste 100% fata de 52% acum un an;
- 2,44 miliarde euro, suma primita de la Comisia Europeana, adica 26,5% din alocare.
S-a mai conturat si tabloul realizarilor prevazute in proiectele POIM contractate:
- 338,65 km de autostrada se afla in prezent in executie, inclusiv 13,70 km reprezentand sectiunea 1 (Sibiu – Boita) din Autostrada Sibiu – Pitesti;
- 611,46 km de drum national sunt in curs de constructie / reabilitare;
- 318,13 km cale ferata sunt in curs de reabilitare pentru o viteza de circulatie a trenurilor de pasageri de 160 km/h;
- 693 km retele noi de alimentare cu apa si reabilitarea a 863 km retea de alimentare cu apa de care vor beneficia peste 2,8 milioane de persoane;
- 687 km de retea noua de canalizare si reabilitarea a 443 km de retea existenta;
- 226,12 ha suprafata cu care vor fi extinse plajele de la litoralul Marii Negre;
- 212,9 km de retele termice reabilitate prin proiectele de crestere a eficientei energetice a sistemelor centralizate de termoficare;
- reteaua nationala de transport a energiei electrice va fi extinsa cu 140 km de linii electrice aeriene, iar sistemul national de transport de gaze naturale va avea 160 km de conducta noua.
La CM POIM, alaturi de Roxana Minzatu, au mai participat reprezentati ai Comisiei Europene – DG REGIO, dar si Alexandru Potor, secretar de stat al MFE, Catalin Balan, director general al POIM si Catalin Costache, director general Organism Intermediar Transporturi, experti POIM.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter