Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), in calitate de beneficiar, implementeaza incepand cu data de 9.05.2018 proiectul „Sistematizarea legislatiei din domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor si consolidarea capacitatii administrative a structurilor de specialitate din institutiile publice centrale cu responsabilitati in domeniu”, cod SIPOCA 50 (cod MySmis 121858).
Proiectul, cu o durata de 30 de luni (9 mai 2018 - 8 noiembrie 2020), este cofinantat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operational Capacitate Administrativa (POCA) 2014 - 2020, Axa prioritara: Administratie publica si sistem judiciar eficiente, Obiectiv Specific 1.1: Dezvoltarea si introducerea de sisteme si standarde comune in administratia publica ce optimizeaza procesele decizionale orientate catre cetateni si mediul de afaceri in concordanta cu SCAP si are un buget de 11.794.031,49 lei reprezentand:
- 9.905.083,23 lei - valoare eligibila nerambursabila din Fondul Social European;
- 1.888.948,26 lei - cofinantarea eligibila a beneficiarului (MDRAP).
Obiectivul general are in vedere cresterea calitatii cadrului legislativ si metodologic cu incidenta asupra mediului de afaceri si asupra cetatenilor prin sistematizarea legislatiei din domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor si prin consolidarea capacitatii administrative a structurilor de specialitate din institutiile publice centrale cu responsabilitati in domeniu.
Proiectul vizeaza realizarea unui set de actiuni care sa conduca la atingerea urmatoarelor obiective specifice:
- Asigurarea cadrului legislativ sistematizat si optimizat prin elaborarea Codului amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor;
- Asigurarea unor instrumente metodolgice, operationale si de informare si comunicare pentru aplicarea legislatiei modificate;
- Formarea unui aparat administrativ eficient care sa se bazeze pe instrumente obiective, cuantificabile si usor de monitorizat si actualizat.
Proiectul are trei componente:
COMPONENTA 1 - Sistematizarea fondului activ al legislatiei din domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor;
COMPONENTA 2 - Elaborarea de proceduri pentru optimizarea fluxurilor de proces si informationale, ghiduri pentru dezvoltare urbana si gestiunea localitatilor, pentru asigurarea aplicarii unitare a legislatiei si principiilor de dezvoltare durabila de catre autoritatile administratiei publice locale si publicarea centralizata a acestora;
COMPONENTA 3 - Administratie publica mai eficienta prin consolidarea structurilor institutionale responsabile din domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor.
Rezultatele corespunzatoare fiecarei componente a proiectului sunt prezentate:
COMPONENTA 1 Sistematizarea fondului activ al legislatiei din domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor.
R.1.a. - Raport de analiza diagnostic pentru fundamentarea Codul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor;
R.1.b. - Codul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor elaborat;
R.1.c. - Sistemul de reglementari tehnice din domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor auditat si revizuit;
R.1.d.- Organizarea unei conferinte internationale cu scopul aducerii la cunostinta factorilor interesati a rezultatelor R.1.a., R.1.b. si R.1.c.
COMPONENTA 2 Elaborarea de proceduri pentru optimizarea fluxurilor de proces si informationale, ghiduri pentru dezvoltare urbana si gestiunea localitatilor, pentru asigurarea aplicarii unitare a legislatiei si principiilor de dezvoltare durabila de catre autoritatile administratiei publice locale si publicarea centralizata a acestora.
R.2.a. - Trei proceduri elaborate, respectiv :
- Procedura privind avizarea si aprobarea documentatiilor de amenajarea teritoriului si de urbanism;
- Procedura pentru obtinerea certificatelor de urbanism, avizelor si acordurilor necesare si autorizatiilor de construire in sistemul de ghiseu unic;
- Proceduri operationale necesare pentru facilitarea schimbului electronic de informatii intre entitatile avizatoare ale documentatiilor de urbanism, respectiv ministere sau institutii deconcentrate, operatorii economici gestionari ai retelelor edilitare si autoritatilor emitente a certificatelor de urbanism si autorizarii constructiilor.
R.2.b. - Un protocol de cooperare cadru pentru operationalizarea ghiseului unic intre autoritatile administratiei publice locale, entitatile avizatoare, pentru reducerea birocratiei, costurilor si riscurilor de coruptie, in vederea abordarii unitare a problematicii amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor la nivel national.
R.2.c. - 5 Ghiduri respectiv:
- Ghid privind gestionarea si implementarea documentatiilor de amenajarea teritoriului si de urbanism, inclusiv in sistem GIS;
- Ghid privind dezvoltarea localitatilor si implementarea investitiilor publice utilizand instrumentele de planificare teritoriala;
- Ghid privind planificarea urbana pentru limitarea si combaterea schimbarilor climatice si a expansiunii urbane necontrolate;
- Ghid de dezvoltare urbana privind mobilitatea urbana sustenabila, cu propuneri concrete privind diferitele abordari urbanistice ce pot fi luate de catre autoritatile locale;
- Ghid privind reabilitarea cartierelor inclusiv reabilitarea cladirilor afectate de riscul seismic.
R.2.d. - Minim 3 proceduri de control actualizate si sistem imbunatatit de colectare a taxelor si a cotelor datorate de investitori in procesul de autorizare;
R.2.e. - Standard de cost si de calitate pentru elaborarea si actualizarea documentatiilor de amenajarea teritoriului si urbanism;
R.2.f. - Legislatie specifica si fond de reglementari tehnice, proceduri de avizare si autorizare, ghiduri si metodologii, registre de experti atestati din domeniul urbanismului si constructiilor publicate pe internet;
R.2.g. - Sesiuni de diseminare la nivel regional la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare a procedurilor, metodologiilor si ghidurilor (cel putin 2 sesiuni de diseminare la nivel regional).
COMPONENTA 3 Administratie publica mai eficienta prin consolidarea structurilor institutionale responsabile din domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor
R.3.a. - Program de formare profesionala pentru specializarea structurilor responsabile cu amenajarea teritoriului, urbanismul si constructiilor dezvoltat si implementat (adresat personalului din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si a celor din Inspectoratul de Stat in Constructii);
R.3.b. - Elaborare curriculum pentru program de formare pentru structurile de specialitate din cadrul autoritatilor administratiei publice locale responsabile cu amenajarea teritoriului, urbanismul si autorizarea constructiilor, pentru abordarea unitara la nivel national a problematicii si corectei implementari a reformei realizate prin intermediul codificarii;
R.3.c. - Manual de bune practici pentru asociatiile de dezvoltare intercomunitara in vederea asigurarii furnizarii in comun a serviciilor publice privind planificarea urbana si teritoriala, eliberarea certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire;
R.3.d. - Sistem de avizare al MDRAP optimizat.