Piata de spatii industriale si logistice din Romania va continua tendinta ascendenta de anul trecut si in 2018, conform previziunilor Dunwell, prima si singura agentie de brokeraj din Romania specializata exclusiv in segmentul industrial al pietei imobiliare. Aceasta evolutie vine pe fondul unui an 2017 cu performante record in ceea ce priveste portofoliile de spatii logistice si industriale. Aproximativ 350.000 m2 de noi spatii au fost adaugate celor existente, reprezentand o crestere de 13% fata de 2016, portofoliul national ajungand la peste 3 milioane m2, conform unui raport de piata ce va fi dat in curand publicitatii.
„Sunt semne foarte bune pe aceasta piata! Anul 2017, cu o crestere record a livrarilor de noi spatii, a pregatit un 2018 care va avea aceeasi tendinta. In acest moment rata de neocupare a spatiilor logistice si industriale este de sub 5%, existand o presiune pe oferta. Previziunile noastre sunt ca aceasta tendinta de crestere se va mentine nu numai in 2018, cand ne asteptam la circa 500.000 m2 de proiecte logistice si industriale noi, ci si in continuare pana in 2020. Principalele tendinte pe care le observam pentru 2020 sunt legate atat de dezvoltarea parcurilor industriale, cat si de modul de abordare al acestei dezvoltari. Cresterea va veni astfel si din parcuri aflate in afara capitalei, vom vedea in Bucuresti un inceput de orientare spre inner city logistics si, nu in ultimul rand, ca o solutie de diminuare a problemei fortei de munca, dezvoltatorii vor construi si hosteluri in cadrul parcurilor logistice.”, declara Daniel Cautis, Managing Partner Dunwell.
Suprafata estimata de noi spatii, 500.000 m2, este constituita din toate livrarile de spatii industriale si logistice relevante, inclusiv cele dezvoltate in 2017 si livrate in acest an.
Principalii proprietari de parcuri logistice si industriale din Romania sunt in acest moment: CTP, WDP, P3, VGP, Globalworth, Alinso Group, Logicor, ICCO Group, Helios Phoenix, TRC, cu portofolii variind intre 100.000 si peste 700.000 m2. Chiriasii lor provin in special dintre companiile 3PL (servicii externalizate de logistica) cu aproape 50% din cererea de spatii noi in 2017, retail, aproximativ 19%, si comert electronic cu 6% din cerere. Un alt jucator important sunt agentiile de brokeraj (Dunwell, CBRE, Colliers, JLL etc.) care fac legatura intre dezvoltatori, proprietarii de terenuri si chiriasi, facilitand procesele tranzactionale din piata.
„Responsabile de acest trend ascendent sunt atat cresterea consumului si a cheltuielilor, datorata reducerii taxelor si cresterilor salariale, cat si sectorul productiv care a inregistrat si el o crestere de 8% anul trecut. De asemenea, un aport important l-au avut relocarile chiriasilor din spatiile vechi, improprii, in spatii cu autorizatii de securitate la incendiu. Piata imobiliara a fost alimentata de aceste evolutii, dezvoltatorii venind in intampinarea cererii crescande de spatii de depozitare si productie. CTP a reusit sa atraga cele mai mari trei tranzactii de pe piata (25% din cererea totala), reconfirmand logistica si comertul electronic ca domenii cheie ale pietei.”, a adaugat Daniel Cautis.
Estimarile au fost realizate luandu-se in considerare mai multi factori, dintre care cei mai importanti sunt: istoricul tuturor tranzactiilor de inchiriere de depozite din ultimii 5 ani; suprafata spatiilor logistice si industriale construite si livrate de catre dezvoltatori in 2017; numarul de tranzactii de terenuri industriale in 2016 si 2017 si care in ultimul trimestru au obtinut PUZ industrial sau autorizatie de constructie, precum si cererile clientilor 3PL existente in piata inca de la sfarsitul anului 2017, puse in asteptare, si care urmau sa fie reluate in 2018, sunt alti factori care au influentat estimarile. De asemenea, cerintele de extindere din partea chiriasilor 3PL care isi propun cresteri anuale de minimum 10% si cererile de relocare din depozite de clasa B (neluate in evidenta) in depozite clasa A, au avut o pondere insemnata in calcul.
Despre Dunwell
Dunwell, primul si singurul broker exclusiv de real estate industrial din Romania, este un start-up infiintat in 2017 in Bucuresti. Scopul agentiei este de a intermedia tranzactiile intre proprietarii de spatii logistice si industriale (proprietati noi, existente, in constructie, built-to-suit, proiecte brownfield sau greenfield etc.) si chiriasi (furnizori de servicii logistice, retaileri traditionali si online, FMCG, companii cu activitati de productie). Divizia de terenuri se ocupa de tranzactionarea de terenuri, atat industriale, cat si pentru alte destinatii de dezvoltare, de la vanzari de terenuri cu o singura parcela, pana la compactarea mai multor parcele, in functie de zona si nevoi. Parteneri executivi ai Dunwell sunt: Marian Orzu, unul dintre cei mai vechi specialisti ai pietei de industrial, cu peste 13 ani de experienta in domeniu, Daniel Cautis, cu peste 6 ani vechime in industrie si Laurentiu Badea care are 15 ani de experienta in piata imobiliara romaneasca.