RO EN
Coșul este gol

IASI: Investitii de 213 miloane de lei pentru 2018, 30% din bugetul total

In urma unei ample consultari publice, care a presupus primirea de la cetateni a peste 3.000 de propuneri si sugestii, proiectul bugetului pe 2018 al Municipiului Iasi a devenit public, putand fi accesat pe site-ul Primariei incepand din data de 18 ianuarie. Intr-o conferinta de presa sustinuta luni, 22 ianuarie, primarul Mihai Chirica a scos in evidenta principalele trasaturi ale acestui important document.
„Bugetul pe 2018 este cu 56 de milioane de lei mai redus fata de anul trecut, pierdere cauzata de reforma fiscala, daca o pot numi asa, prin care a fost redus impozitul pe venit de la 16% la 10%”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Acesta a subliniat faptul ca, in acest an, salariile profesorilor din invatamantul preuniversitar vor fi virate prin directiile generale de finante, valoarea acestora urmand a fi probabil egala cu cea din 2017, respectiv de circa 200 de milioane de lei. Capitolul rezervat investitiilor va avea o pondere de circa 30% din intregul buget.
„Ca sa putem pastra un buget relativ constant am pastrat filosofia acestuia, plecand de la faptul ca, prin lege, trebuie sa asiguram cheltuieli de functionare pentru toate domeniile de activitate pe care o primarie trebuie sa le asigure. Din bugetul de venituri proprii reusim sa angajam mai bine de 30% din buget pentru investitii. In total, pe bugetul consolidat cu o valoare de 844,6 milioane de lei sunt angajate 213,6 milioane de lei pentru investitii”, a precizat primarul Mihai Chirica.
Principalele proiecte
„Avem in stadiul de evaluare a licitatiilor Palatul Braunstein, Manastirea Frumoasa si urmeaza sa intram cu Spitalul Clinic de Recuperare la licitatie in acest an. Ne concentram si pe proiectele de pe Axa 4 POR pe care vrem s-o aplicam din acest an, urmand sa semnam contractele de finantare pana in decembrie 2018”, a precizat primarul Mihai Chirica evolutia principalelor proiecte finantate din bugetul local sau pe baza fondurilor europene.
De asemenea, edilul Iasului a prognozat atragerea a 60 de milioane de lei din finantarile europene pe baza contractelor deja semnate si a prefinantarilor la urmatoarele contracte.
„In rest, vom rectifica pozitiv bugetul, pe masura ce vor veni banii europeni. La acest moment, mai avem de primit trei milioane de lei din rambursari. Restul fondurilor vin din economiile pe care am reusit sa le facem in 2017, de circa 61 de milioane de lei”, a declarat primarul Mihai Chirica, care a anuntat continuarea investitiilor pe sectiunile incepute in anii precedenti in infrastructura rutiera in special, dar si pietonala.
„De pilda, numai in ceea ce priveste modernizarea trotuarelor si aleilor dintre blocuri, avem contracte de 19 milioane de lei. Desigur, vom continua lucrarile la spatiile de joaca pentru copii, modernizarea de strazi si a unor zone de circulatie pietonala. Nu am scapat din vedere cele doua poduri spre cartierul Cicoarei. Anul acesta vom scoate din nou la licitatie pe primul dintre acestea, cel din zona fostului stadion Constructorul. De altfel, vrem sa abordam zona Cicoarei cat mai responsabil, drept pentru care anul acesta vom demara lucrarile la canalul de evacuare a apelor pluviale, cea mai importanta sursa de infectie in zona”, a anuntat edilul.
Cum va avea loc dezbaterea publica
Pentru al treilea an consecutiv, bugetul Iasului va fi dezbatut in patru sedinte publice organizate la sediul Primariei, in weekend, pentru ca toti iesenii interesati sa poata participa. Acestia sunt asteptati in zilele de vineri, 26 ianuarie, sambata, 27 februarie, vineri, 2 februarie, si sambata, 3 februarie.
„Vom face dezbateri publice in fiecare sfarsit de saptamana la Primarie. Este casa iesenilor si ii astept pe fiecare sa vina sa contribuie la elaborarea bugetului”, a conchis primarul Mihai Chirica.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter