RO EN
Coșul este gol

FRIGOTEHNICA: Afaceri solide, consolidate dupa preluarea de catre ROCA

Frigotehnica, lider national in industria frigului comercial si industrial, a inregistrat in 2018 cele mai bune rezultate din ultimii zece ani, informeaza un comunicat al platformei de investitii ROCA – entitate care controleaza actualmente aceasta companie.
Producatorul de solutii de refrigerare, preluat de catre fondul de investitii ROCA, a raportat pentru 2018 un profit de 7,5 milioane de lei, iar afacerile Frigotehnica au crescut in 2018 cu +17% fata de anul anterior, atingand nivelul de 104 milioane de lei.
„Cresterea impresionanta a profitului, de la 1,7 milioane de lei la 7,5 milioane de lei, este meritul eforturilor sustinute facute la nivelul intregii echipe, precum si al restructurarii bilantiere prin care a trecut compania. Noua strategie de management a fost implementata de ROCA, prima platforma de investitii si management destinata companiilor romanesti. ROCA a preluat actiunile Frigotehnica in prima jumatate a anului 2018 si a reusit intr-un timp record consolidarea cu succes a companiei, construind succesul acesteia pe mixul existent de potential si expertiza de neegalat”, se mai arata in comunicat.
Noua structura administrativa a Frigotehnica mizeaza pe expertiza unei echipe specializate, cu o cunoastere aprofundata si o buna intelegere a proceselor tehnice specifice industriei de frig. Optimizarea proceselor de management a presupus includerea la nivel de top management a rolului de CFO, ocupat de Adina Cotiga, a lui Razvan Voicu in calitate de COO si a fost continuata prin numirea lui Ionut Bindea drept CEO. In luna februarie a acestui an, a fost facuta tranzitia catre Adrian Neacsu, care se afla acum in pozitia de CEO. Acesta face parte din echipa Frigotehnica inca din anul 2005.
„Dorim sa ne mentinem pozitia de lider in domeniul instalatiilor frigorifice din Romania si recunoasterea pe care am dobandit-o pe plan international pentru solutiile inovatoare furnizate si calitatea serviciilor”, a declarat Adrian Neacsu, CEO al Frigotehnica.
Activitatea desfasurata de Frigotehnica pe pietele externe a avut o contributie importanta in obtinerea rezultatelor-record pentru anul 2018. Statisticile favorabile incurajeaza compania sa isi continue dezvoltarea in subsidiarele din Bulgaria si Ucraina. Totodata, Frigotehnica isi propune sa isi creasca portofoliul de proiecte executate in Franta si alte tari vestice si sa isi consolideze pozitia si aici prin realizarea de lucrari si colaborari punctuale.
Succesul inregistrat in 2018 sustine obiectivele ambitioase de viitor: pentru 2019, se doreste expansiunea pe alte piete internationale pe langa cele deja explorate, o crestere a cifrei de afaceri cu 10%, precum si o crestere de 60% pe segmentul de frig industrial.
Infiintata in 1949, Frigotehnica, liderul pietei de frig comercial si industrial din Romania, implineste anul acesta sapte decenii de activitate pe piata de profil. Principala linie de business a companiei consta in oferirea de solutii moderne pentru instalatiile frigorifice ale marilor retaileri, ale centrelor logistice, precum si in industria alimentara.
ROCA – o platforma de investitii evaluata la 21,9 milioane de euro
Platforma ROCA, lansata in 2018 de catre CITR cu un capital social initial de 4,5 milioane de euro si trei investitori, a fost evaluata in aprilie 2019, dupa un an de activitate, la 21,9 milioane de euro.
In luna octombrie a anului trecut, platforma a obtinut o majorare a capitalalului social, care a ajuns la 13,5 milioane de euro. Pana in acest moment, ROCA a investit in trei afaceri.
„Pana in acest moment am realizat trei tranzactii in care am plasat 4,6 milioane de euro si doar pe aceasta suma am obtinut un randament de 340%. Anul acesta, ne concentram pe dezvoltarea portofoliului, suntem in discutii foarte avansate cu doua-trei companii si ne propunem sa ajungem la cinci companii noi in portofoliu, pana la finalul anului in curs. De asemenea, ne dorim sa atragem si o institutie financiara europeana in randul actionarilor platformei”, a precizat Rudolf Vizental in cadrul unei conferinte.
Cele trei companii in care platforma de investitii ROCA a investit in acest moment sunt constituite de producatorul de incaltaminte Skarp, liderul national in industria frigului comercial si industrial Frigotehnica si procesatorul de miere Tremot. Rudolf Vizental precizeaza ca planurile anuntate cu prilejul lansarii platformei, de a atrage 20 de milioane de euro pana la finalul anului 2019, sunt realizabile, urmand si listarea platformei la Bursa de Valori Bucuresti, dupa finalizarea primului ciclu de investitii.
La preluarea, in luna mai 2018, a companiei Frigotehnica, Rudolf Vizental, CEO al ROCA, a subliniat: „Am incredere in succesul acestui business de traditie, iar in acest sens ROCA vine in companie cu solutiile necesare pentru cresterea portofoliului de clienti atat in tara, cat si pe pietele externe. Vom oferi grupului de companii Frigotehnica, celor 200 de angajati ai sai, precum si partenerilor de afaceri noi perspective de dezvoltare, in conditii de finantare adecvata, si viziune de management”.
Potrivit CEO-ului ROCA, actionarii platformei de investitii care controleaza companiile Skarp, Frigotehnica si Tremot sunt urmatorii:
- CIT Resources - divizia de investitii a CITR Group;
- Andrei Cionca - initiator al platformei ROCA si presedintele CITR Group, primul grup de companii dedicat business-urilor care se confrunta cu dificultati;
- PIF Industrial - compania de investitii a grupului Dedeman si a fratilor Paval;
- Dan Sucu - fondator al Mobexpert;
- BT Investment - compania de investitii a Bancii Transilvania;
- Theodora Popa - vicepresedinte al grupului Transavia si al Theodora Golf Club;
- Adolf Baclea - fondatorul companiei Cosena, specializata in transport maritim si activitati portuare;
- Vetimex Capital - companie detinuta de familia Korponay, fondatorii distribuitorului de produse veterinare Maravet SA, care s-au asociat in urma cu doi ani cu gigantul farmaceutic Henry Schein US;
- Cristian Ludovic Pop - fondatorul lantului de magazine de tip Pet Shop Animax;
- Next Capital Solutions - companie de servicii financiare destinate IMM-urilor si membra a grupului EOS.
De la infiintarea platformei pana la momentul actual, au avut loc in total discutii cu peste 150 de companii din toata tara, din 50 de domenii de activitate, dintre care cel mai frecvent intalnite au fost: industria alimentara, comert, industria prelucrarii lemnului, instalatii, IT & Online.
Selectia companiilor in portofoliul platformei are in plan secundar rentabilitatea si urmareste cu prioritate sa valideze misiunea, viziunea si valorile companiei si ale produsului. ROCA este o solutie dedicata IMM-urilor din aproape orice domeniu de activitate, care au un business functional, operational profitabil si un produs validat de piata, scalabil, cu posibilitati de digitalizare si export, ceea ce le aduce perspectiva de a dezvolta un brand romanesc solid. Este intotdeauna analizata oportunitatea de a creste organic si prin consolidari cu alte companii cu care exista complementaritati si/sau sinergii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter