RO EN
Coșul este gol

DAIKIN recomanda noua centrala termica pe gaz, in condensare si control la distanta

Odata cu primele semne de uzura ale centralei termice, apare adesea intrebarea daca aceasta ar trebui reparata sau, din contra, inlocuita cu un produs de ultima generatie. Desi, pe moment, o reparatie punctuala poate parea o solutie avantajoasa din punct de vedere financiar, tehnologiile inteligente ale noilor centrale termice aduc beneficii multiple pe termen mediu si lung.
„In timp, chiar si in conditiile unei exploatari corespunzatoare, componentele de baza ale centralei termice incep sa cedeze, iar inlocuirea lor poate ajunge chiar si la jumatate din costul unei centrale murale in condensare. Adaugand cheltuielile nejustificat de mari cu energia, dar si impactul negativ pe care centralele conventionale il au asupra mediului inconjurator, achizitionarea unei centrale noi devine cea mai avantajoasa alternativa. In plus, avand in vedere ca, in urma directivelor Uniunii Europene referitoare la proiectarea ecologica a produselor, din 2015 se produc doar centrale in condensare, costul acestora a devenit mult mai accesibil”, a declarat Alexandru Rusu, Residential Sales Manager Daikin Romania.
Iata 6 motive pentru care merita sa renunti la vechea centrala, in favoarea centralei termice pe gaz in condensare.
Eficienta sporita si economii mai mari
Spre deosebire de centralele traditionale, care pierd energie odata cu procesul de evacuare a gazelor arse, centrala termica in condensare valorifica aceasta energie, avand un randament energetic cu cel putin 15% mai ridicat. Datorita tehnologiei condensarii, centrala Daikin are cel mai bun randament, de cca. 109%, atunci cand functioneaza in regim de temperatura redus (50°C/30°C).
Astfel, desi pretul de achizitie al unei centrale termice performante este mai ridicat, acesta va fi amortizat in timp datorita eficientei si duratei mari de viata, aspecte care asigura economii importante la factura de energie si cheltuieli reduse de intretinere.
Dimensiuni compacte, ideale pentru orice tip de locuinta
Tehnologia avansata a noilor centrale termice se reflecta si in aspectul contemporan al acestora, usor de integrat in orice tip de amenajare. Centrala murala Daikin este cea mai mica de pe piata, iar design-ul sau modern, greutatea si dimensiunile reduse faciliteaza instalarea in spatii mici, precum bai, bucatarii sau dulapuri. De altfel, cel mai nou produs din portofoliul Daikin a fost recent premiat la doua dintre cele mai mari si prestigioase competitii de design din lume, obtinand premiile Design IF 2018 si Reddot Product Design Award 2018.
Functii inteligente pentru mai mult confort
Spre deosebire de modelele vechi, centralele termice de ultima generatie ofera o experienta de utilizare superioara datorita functiilor inteligente pe care le integreaza. De exemplu, prin functia de invatare si adaptare la obiceiurile de consum, noua centrala Daikin poate incepe preincalzirea apei inainte de momentul utilizarii, bazandu-se pe un algoritm cu memorare automata a functiei utilizate in ultimele 24 de ore. In plus, centrala poate fi conectata simplu si rapid la incalzirea in pardoseala, asigurand un confort termic superior.
Control simplu de la distanta
Un alt avantaj care nu se regaseste in cazul centralelor traditionale consta in posibilitatea de a monitoriza centrala si graficele de consum, de a controla modul de functionare si de a programa temperatura interioara si a apei calde, din orice loc si in orice moment. Aceste functii sunt posibile acum prin intermediul aplicatiei Daikin Online Control Heating, care poate fi descarcata si accesata de pe telefonul mobil sau pe tableta.
Functionare silentioasa
Pentru a se preta mai multor tipuri de aplicatii, Daikin a pus accent pe functionarea silentioasa, asigurata de insonorizarea panourilor laterale si de domeniul larg de modulare al ventilatorului. Astfel, centrala functioneaza la un nivel de putere sonora de doar 39 db(A), echivalentul unei discutii in soapta, spre deosebire de 49 dB(A), nivelul atins de centralele traditionale.
Impact redus asupra mediului
Datorita tehnologiei condensarii, centralele moderne au un aport mai mic de monoxid de carbon, ceea ce le face mai putin daunatoare mediului inconjurator. Centrala Daikin este prevazuta cu un sistem de control care asigura obtinerea unui proces de ardere eficient, reducand, astfel, impactul negativ al emisiilor de gaze.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter