Media prezinta date privind emigratia puternica mod recurent. Profesorul Vasile Ghetau, de la Centrul de Demografie al Academiei Romane, si alti specialisti probeaza acest fenomen de mai multi ani. Dar nu numai Romania cunoaste plecare masiva de populatie. Tarile Baltice, Polonia, Bulgaria, Slovacia, au suferit si ele o hemoragie de capital uman de-a dreptul atipica pentru perioada de pace (peste 15% din populatia activa in Letonia si Lituania -conform date ale ONU, ale Eurostat, etc). Dar nu fenomenul in sine m-a indemnat sa astern cateva ganduri, ci un tip de analiza ce pare sa il subestimeze.
Cei care examineaza piata muncii in UE, mai ales in zona euro, pornesc de la urmatoarea ipoteza: cu cat pietele functioneaza mai bine, fara frictiuni majore, cu atat mai bine pentru acomodarea la socuri adverse; se invoca in acest sens importanta mobilitatii fortei de munca pentru o arie ce foloseste aceeasi moneda, cum este zona euro (ZE). La baza acestei abordari sta conceptul de “arie monetara optima” (optimum currency area). Analize ce pun in contrast zona euro cu economia americana arata ca mobilitatea fortei de munca in Europa este mult inferioara. Potrivit unor analize, elasticitatea medie a evolutiei populatiei la socuri pe piata muncii este estimata la 0,2 in zona euro fata de 0,8 in SUA; adica, la un soc ce ar reduce nivelul de utilizare a fortei de munca cu 10%, numai 2% din populatie ar pleca din regiunea (tara) afectata (ar cauta loc de munca in alta parte), in timp ce in SUA coeficientul de elasticitate ar fi considerabil superior, 0,8 (G.Basso, F.D”Amuri, G.Perri, “Labour mobility and adjustments to shocks in the euro area: the role of immigrants”, NBER Working Paper, 25091, 2018 si VoxEu, 13 Febr, 2019).
Dar ce se intampla cand socurile sunt foarte puternice? Daca analiza evocata mai sus este plauzibila pentru socuri ai zice “normale”, evenimente extreme, precum crize de anvergura Marii Recesiuni (criza financiara din deceniul trecut) obliga la alta interpretare, in opinia mea. Irlanda si Grecia, de exemplu, au suferit o emigratie puternica dupa 2008 -ceea ce nu mai intra in canoanele si mesajul analizei mentionate mai sus; apare aici un tip de miopie analitica. Acelasi lucru se poate spune si despre exodul de populatie din tarile baltice dupa 2008, pe fondul programelor de mare austeritate (“Europe’s depopulation time bomb”, Bloomberg, 20 aprilie 2018).
Insa pentru Europa centrala si de Rasarit emigrarea masiva este de pus intr-o perspectiva ce trece de functionarea zonei euro, de impactul crizei financiare si raspunsuri diferite ale economiilor la socuri (din Germania si Olanda nu s-a emigrat cum s-a intamplat in Irlanda, sau Grecia). Cand diferentialele de salarii sunt foarte mari, inclinatia de a merge la munca in afara tarii, de a emigra pentru a castiga mai bine, este o motivatie puternica. Tarile intrate dupa 2004 in UE au recuperat mult din decalaje masurate ca PIB/loc. La paritatea puterii de cumparare Cehia este acum nu departe de media ZE, Polonia si Ungaria sunt la cca 75%, etc. Romania a ajuns la putin sub 60% din media ZE. Dar ani de-a randul diferentele de salarii considerabile au operat ca un magnet si actiunea nu s-a epuizat. In plus veniturile nu exprima cu fidelitate calitatea vietii si intervine si problema distributionala. Ca exista fluxuri de revenire acasa nu modifica balanta migratiei in ansamblu.
Este straniu ca problema demografica din Europa centrala si de Rasarit si impactul economic al emigratiei nu sunt judecate mai atent la nivelul institutiilor europene inclusiv prin prisma fenomenelor pe piata muncii, la nivelul societatii in ansamblu. Poate si fiindca logica Pietei Unice (cu libertatea de miscare a “factorilor de productie”) ia aceasta realitate ca un dat. Dar este suficienta aceasta ca explicatie? Este adevarat ca fertilitatea este scazuta, ca populatia imbatraneste. Pe de alta parte, exodul de capital uman este iesit din comun si nu poate fi tratat cu nonsalanta in analize si asemuit cu ce s-a intamplat in Europa oocidentala in primele decenii dupa al doilea razboi mondial. Multi din cei ce pleaca fac parte din generatiile in putere, mai tinere, ceea ce dezechilibreaza structura pe varste. A crede totodata ca remiterile (banii trimisi acasa de cei care au plecat la munca in strainatate) compenseaza impactul migratiei (judecata cantitativ si calitativ) asupra performantei economice este o evaluare neconvingatoare.
Bugetul UE (noul cadru financiar multianual), politici publice la nivelul UE nu ar trebui sa neglijeze acest aspect. De aceea, sunt de salutat analize precum a lui Ruben Atoyan et.al, “Emigration and its impact on Eastern Europe”, IMF Staff Discussion Note, July, 2016. Nici nu se poate gandi in termeni de compensare a emigratiei cu imigratie pentru restabilirea echilibrului demografic; ar fi o alta mostra de gandire desprinsa de realitate. Sa ne amintim scandalul nascut de “cotele” pe care CE a incercat sa le impuna statelor membre din UE (fiind invocata chestiunea demografica odata cu aspecte umanitare) pentru a a intelege ca nu asa se rezolva probleme foarte complexe economic si social, ce se impletesc cu ratiuni de securitate. Aceasta nu inseamna ca trebuie respinsa imigratia conceptual si ca politica publica. Dar Uniunea are nevoie de o politica de imigratie mult mai clara si eficace.
Exodul de populatie activa accentueaza incordarea pe piata muncii autohtone, pune presiune in sus pe salarii, poate lovi competitivitatea economiei daca nu exista castiguri de productivitate pe masura; exodul complica totodata starea sistemului asigurarilor sociale. Salarii mai inalte sunt necesare pentru a reduce plecarea fortei de munca. Dar, spre deosebire de alte state din Europe centrala si de Rasarit, balanta noastra de plati externa este vizibil deficitara --peste 4% din PIB deficit de cont curent estimat in 2018 si ,din pacate, in crestere. Polonia si Ungaria, in schimb, au balante externe exchilibrate; Ungaria are o balanta comerciala puternic excedentara. Pe noi ne ajuta transportatorii si serviciile IT, care aduc cateva miliarde de euro plus in balanta externa.
Competitivitatea este o mare problema a economiei; de ea depinde starea balantei de plati, posibilitatea de a oferi oamenilor salarii mai mari si un trai mai bun (si astfel de atenua emigratia), finalmente perspectiva aderarii la zona euro. Iar pentru a creste competivitatea avem nevoie de protejarea echilibrelor economice, de investitii mai mari (inclusiv in capital uman, educatie), de o absorbtie cat mai buna a fondurilor europene. Nu in cele din urma, este vital sa ne plasam bine in lanturi de productie europene, cu valoare adaugata acasa (in Romania) cat mai inalta; politici industriale pot ajuta in acest sens. Iar aici avem de invatat de la tari vecine cu care ne comparam indeobste. Dar aceste deziderate nu se pot atinge rapid, ceea ce mentine provocarea demografica pentru societatile din Estul UE.
Marea provocare demografica in Europa centrala si de Rasarit reclama politici la nivel national si la nivelul UE (inclusiv prin bugetul comun). Daca in Uniune (in zona euro) am avea sisteme integrate de asistenta sociala, instrumente de amortizare a socurilor asimetrice (genul unei capacitati fiscale comune), o uniune bancara deplina, etc., lucrurile s-ar simplifica. Dar realitatea este alta si politici nationale raman de baza. In acelasi timp, politici la nivelul UE (ZE) trebuie sa tine cont de eterogenitate, de nevoia de a atenua decalaje. Altminteri, fragmentarea si eterogenitatea economica excesiva vor continua sa macine coeziunea Uniunii.