Presedintele Consiliului Judetean Dambovita, Alexandru Oprea, a semnat astazi, 19 ianuarie 2018, contractul privind prestarea de ”Servicii elaborare documentatie tehnico-economica - faza proiect tehnic detaliat si servicii de asistenta tehnica din partea proiectantului pe parcursul executiei lucrarii”, pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de transport judetean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 si DJ 101B, pe traseul limita judet Prahova - Moreni - Gura Ocnitei - Razvad - Ulmi - Targoviste - Comisani - Bucsani - Baleni - Dobra - Finta - Bilciuresti - Cojasca - Cornesti - Butimanu - Niculesti - limita judet Ilfov”.
-Serviciile de elaborare a documentatiei tehnico-economice, in valoare totala de 143.780 lei (fara TVA), urmeaza a fi realizate in doua etape (etapa I - intocmirea documentatiei tehnico-economice si etapa a II-a, asistenta tehnica), in termen de 39 de luni.
-Proiectul a fost depus in cadrul Programului Operational Regional 2014 - 2020, Axa prioritara 6 - Imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala, Prioritatea de investitii 6.1 - Stimularea mobilitatii regionale prin conectarea nodurilor secundare si tertiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.
- Proiectul este cofinantat de Uniunea Europeana, prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, astfel: valoarea totala a proiectului este de 211.822.388,29 lei.
-Obiectivul general al proiectului este accelerarea cresterii economice si imbunatatirea conditiilor de viata ale comunitatilor locale din judetul Dambovita, prin stimularea mobilitatii, rezultat al modernizarii infrastructurii judetene de transport si asigurarii conectivitatii indirecte la reteaua TEN-T. Durata de implementare a proiectului este de 45 de luni.
- Investitia presupune modernizarea traseului interjudetean (format din 4 drumuri judetene), pe o lungime de 62,12 km, de-a lungul carora vor fi realizati urmatorii indicatori, care vor contribui atat la fluidizarea, cat si la siguranta circulatiei: 37 statii pentru pasageri/transport public, 8 alveole pentru mijloacele de transport public, piste pentru biciclisti (cu doua sensuri) - cu o lungime de 3,94 km, 69,93 km trotuare si alei pietonale, precum si alti indicatori aferenti tehnicii corespunzatoare asigurarii traficului in conditii de siguranta (indicatoare rutiere, parapete de protectie, marcaje, stalpi reflectorizanti etc.). Lungimile de drum care urmeaza a fi reabilitate pe fiecare drum judetean inclus in proiect sunt urmatoarele: 7,37 km (DJ 720), 5,80 km (DJ 720B), 8,13 km (DJ 101B) si 40,82 km (DJ 711). In plus, proiectul vizeaza si reabilitarea a 4 poduri existente pe traseul interjudetean, respectiv: pod pe DJ 720B, la Nisipurile, in comuna Ulmi (km 3+865), pod pe DJ 720, in comuna Gura Ocnitei (km 3+350), pod pe DJ 711, peste paraul Racovita, in comuna Baleni (km 16+050) si pod pe DJ 711, peste canal, in comuna Cojasca (km 35+414).
Un numar de 16 localitati urmeaza a fi tranzitate de drumurile judetene amintite anterior, si anume: municipiul Moreni, comuna Gura Ocnitei, comuna Razvad, comuna Ulmi, municipiul Targoviste, comuna Comisani, comuna Bucsani, comuna Baleni, comuna Dobra, comuna Dobra, comuna Finta, comuna Bilciuresti, comuna Cojasca, comuna Cornesti, comuna Butimanu, comuna Niculesti.