Platforma de investitii si management ROCA, lansata la 6 martie 2018 in Bucuresti de CITR Group, este prima platforma de investitii dedicata companiilor romanesti in dificultate, informeaza un comunicat al CITR.
ROCA isi propune sa contribuie la insanatosirea mediului de afaceri din Romania, printr-o solutie complexa pentru redresarea afacerilor locale: platforma atrage resurse de la investitori si le distribuie eficient catre companii care se confrunta cu dificultati financiare, de crestere sau de succesiune a fondatorului in business, cu scopul de a le asigura o structura stabila si o dezvoltare sanatoasa. CITR Group va asigura managementul ROCA. Actionarii fondatori sunt: actionarii CITR, prin divizia de investitii, familia Paval, prin PIF Industrial, Dan Sucu si Astra Rail Management GMBH.
ROCA reprezinta solutia prin care resursele investitorilor vor ajunge la nevoile antreprenorilor
Desi Romania are economia cu cea mai mare crestere din Europa, jumatate din companiile locale de impact sunt in stare de dificultate. Mare parte dintre acestea sunt nefinantabile sau sunt considerate mult prea mici pentru investitorii traditionali. In aceste conditii, desi pe piata europeana exista lichiditati, investitorii nu gasesc oportunitati de a plasa aceste resurse.
„In zona companiilor aflate in dificultate, cererea de finantare nu se intalneste in mod natural cu oferta de investitii. Prin urmare, am creat platforma ROCA, din dorinta de a oferi mediului de afaceri o solutie integrata, prin care resursele investitorilor sa ajunga in parteneriat cu nevoile antreprenorilor. Ce distinge ROCA este ca vedem oportunitati acolo unde altii vad riscuri - multe din companiile aflate in dificultate au un imens potential neexploatat, iar expertiza noastra in gestionarea situatiilor de criza si experienta in scalarea afacerilor creeaza oportunitatea perfecta pentru a dezvolta, impreuna, afaceri solide”, a declarat Rudolf Vizental, CEO al ROCA.
Platforma ROCA are misiunea de a crea companii sanatoase, care sa dezvolte brand-uri „made in Romania” si de a le da, sau reda, anvergura nationala si internationala, prin intarirea structurii de capital a companiilor. ROCA participa la riscuri si beneficii si se implica activ in redresarea si cresterea afacerilor, dupa cum se mai arata in comunicat.
Administrarea platformei este asigurata de divizia de management a CITR Group. Decizia plasarii resurselor obtinute de la investitori revine Board-ului de Investitii, format din reprezentanti ai investitorilor. Suma maxima de finantare este de doua milioane de euro/proiect. Procentul cu care ROCA intra in capitalul social al unei companii din portofoliu este de minimum 60%, insa exista posibilitatea de a seta de la inceput un mecanism de rascumparare a actiunilor de catre antreprenor. Ciclul de restructurare a companiilor din cadrul ROCA presupune atragerea de resurse pentru o durata de 7 (+1) ani, tintind un randament anual (IRR) de minimum 16%. Pe parcursul celor 7 (+1) ani, se urmareste inchiderea a doua cicluri de investitii, cu o marcare de profit la jumatatea perioadei (3,5 + 0,5 ani), iar diferenta, la final.
Referindu-se la activitatea entitatii nou-infiintate, Andrei Cionca, presedinte al CITR Group si co-fondator al ROCA, precizeaza: „In aproape 20 de ani de experienta in zona de dificultate a economiei, am inteles ca principala provocare a companiilor ramase fara resurse financiare, dar cu potential de dezvoltare, este recastigarea credibilitatii. De aceea, am creat un partener solid care sa le sustina si sa le relanseze. Viziune, stabilitate, implicare si solutii - asta aduce ROCA in viata companiilor din Romania”.
In acest moment, actionarii platformei ROCA sunt asociatii CITR Group, prin divizia de investitii CIT Resources, Astra Rail Management GMBH, familia Paval, prin PIF Industrial, si Dan Sucu. Initiatorii proiectului se afla in discutii avansate si cu alte nume importante din antreprenorialul local si international care sa se alature misiunii acestui proiect.
„Am inteles in timp ca avem si alte obligatii fata de tara noastra, pe langa plata taxelor si respectarea legilor. Avem responsabilitatea, dar si interesul de a face tot ce depinde de noi incat economia in ansamblul ei sa creasca. Cred ca ceea ce va schimba cu adevarat lucrurile este colaborarea, cooperarea dintre noi, antreprenorii, care avem fie o anumita expertiza in zona noastra de business, fie resurse financiare disponibile, fie competenta in restructurare, prin descoperirea valorilor chiar in interiorul companiilor care au nevoie de sustinere. De aceea ne-am alaturat si sprijinim initiativa CITR Group”, a precizat Dragos Paval, investitor in platforma ROCA.
Pentru investitori, ROCA reprezinta o varianta de a plasa in mod eficient resurse financiare cu un randament ridicat, o granularitate a riscului, transparenta in ceea ce priveste evolutia plasamentelor si o participare directa in procesul decizional.
„Misiunea acestei platforme de investitii, ROCA, mi-a placut de la prima discutie, iar utilitatea ei este incontestabila. Succesul acestei platforme este un lucru extrem de dificil, insa numai oameni cu experienta lui Andrei sau Rudolf isi pot asuma realmente o asemenea provocare. Mai mult, prezenta in actionariat a familiei Paval, in acest moment cei mai de succes oameni de afaceri din Romania, este in mod cert benefica. Personal, intotdeauna mi-am administrat singur banii. Este pentru prima oara cand investesc in afacerea altcuiva si o fac pentru ca am incredere in reusita acestei platforme”, a subliniat, la randul sau, Dan Sucu, investitor in platforma ROCA.
Capitalul social al ROCA este in acest moment de 4,5 milioane de euro, iar din portofoliul platformei face parte deja compania S-Karp, producator roman de incaltaminte din Brasov. Reprezentantii ROCA vor investi pana la finalul acestui an in alte cinci companii si estimeaza ca, pana la finalul anului 2019, platforma va atrage resurse de 20 de milioane de euro, bani care vor merge cu precadere in capitalul de lucru al companiilor din portofoliu.
Brandurile romanesti, misiunea ROCA
ROCA se adreseaza companiilor romanesti care, desi se afla in impas financiar, ofera produse sau servicii intr-o piata in crestere, au capacitatea de a genera profit operational si ofera un cadru favorabil digitalizarii si exportului. Sunt vizate companii care au oportunitatea de a creste atat organic, cat si prin consolidari cu alte societati cu care exista complementaritati sau sinergii.
Companiile care intra in platforma ROCA au parte de un partener activ de business: un actionar cu expertiza extinsa, nu doar un finantator. ROCA intareste structura de capital a companiei si creeaza cadrul in care aceasta sa isi pastreze identitatea brand-ului si viziunea.
Cu avantajul intelegerii business-ului si a identitatii acestora, ROCA participa, alaturi de companiile care intra in platforma, atat la riscurile, cat si la beneficiile strategiei de business dezvoltate impreuna.
***
ROCA este o platforma de investitii fondata la initiativa CITR Group, alaturi de investitorii Astra Rail Management GMBH, familia Paval, prin PIF Industrial, si Dan Sucu. ROCA se adreseaza companiilor romanesti in dificultate financiara, de crestere sau de succesiune in business. Platforma este administrata de CITR Group, prin divizia CIT Restructuring. Resursele financiare sunt atrase prin divizia CIT Resources. Capitalul social initial al ROCA este de 4,5 milioane euro, iar din portofoliul platformei face deja parte compania S-Karp, producator de incaltaminte din Brasov. CITR Group estimeaza ca pana la finalul anului 2019 platforma ROCA va atrage resurse de 20 de milioane euro si va investi in alte cinci companii, pana la finalul anului 2018.
La randul sau, CITR Group este primul grup de firme din Romania specializat in remedii personalizate pentru companiile aflate in impas economic. CITR Group asista companiile in procesul lor de recuperare prin furnizarea solutiilor de reorganizare, restructurare si investitii. Grupul are resurse pentru gestionarea tuturor domeniilor de business, atat in, cat si in afara procedurilor judiciare. Fondat in 2014, misiunea acestuia este anticiparea nevoilor antreprenorilor si imbunatatirea continua a serviciilor oferite companiilor, astfel incat orice impas economic sa fie transformat intr-o oportunitate de business.
Sub umbrela CITR Group functioneaza trei entitati: divizia de investitii - CIT Resources, actionar al ROCA, divizia de management - CIT Restructuring, care asigura managementul companiilor din platforma ROCA, si CITR, divizia de insolventa, lider al pietei de profil din Romania. Informatii suplimentare, la www.citr.ro