Consiliul Judetean Brasov deruleaza in prezent achizitia executiei lucrarilor de modernizare a drumului „de sub munte”. Dupa doua luni in care documentatia a fost transmisa spre verificare la Agentia Nationala pentru Achizitii Publice, refacuta si aprobata de ANAP, pe 8 februarie 2019 caietul de sarcini pentru executia proiectului „Modernizare drum interjudetean DJ 104A, DJ 105C si DJ 105P, format din DJ 104A km 0+000-45+000, DJ 105C km 6+300-3+800, DJ 105P 0+000-3+800” a fost publicat in sistemul electronic de achizitii publice. Termenul-limita pentru depunerea ofertelor este 25 martie 2019. Valoarea estimata a acestei achizitii este de 111.548.272 lei fara TVA. In cadrul proiectului, pe langa refacerea totala a carosabilului vor fi modernizate sau amenajate trotuare, statii transport public si refugii pentru pasageri, se vor realiza lucrari pentru scurgerea apelor pluviale, vor fi construite podete transversale, podete la drumurile laterale si podete de acces, vor fi reabilitate opt poduri si vor fi construite sapte poduri noi. Durata contractului este de 33 de luni.
Daniel Gligoras, administratorul public al judetului Brasov, explica faptul ca procedura de elaborare a proiectului tehnic pentru executia lucrarilor a fost anevoioasa. „A trebuit sa parcurgem doua etape pentru finalizarea proiectului tehnic. Prima a fost achizitia realizarii serviciilor de proiectare pentru trecerile la nivel cu calea ferata, avand in vedere ca drumul se intersecteaza cu doua cai ferate, iar pentru aceasta achizitie a trebuit sa facem o procedura simplificata care a durat aproape sase luni. Etapa a doua a constat in realizarea proiectului tehnic pentru drumul propriu-zis, care are o lungime de aproximativ 50 km. Pentru finalizarea proiectului tehnic a fost nevoie si de obtinerea avizelor necesare autorizatiei de construire. Ulterior am obtinut autorizatia de construire atat pentru trecerile la nivel cu calea ferata, cat si pentru drum, dupa care proiectul tehnic cu cele doua componente a fost trimis la ADR Centru pentru verificare. Abia dupa ce am primit acceptul ADR Centru, am putut trece la scrierea caietului de sarcini pentru executia lucrarilor”, a detaliat administratorul public.
Pana in prezent, pentru acest proiect extrem de important la nivelul judetului Brasov au fost achizitionate serviciile de proiectare a trecerilor la nivel cu calea ferata, cele de management executie investitie, de verificare tehnica si de audit financiar.
Valoarea totala a proiectului de modernizare a drumului „de sub munte” este de 146.864.245 lei, din care cheltuielile totale nerambursabile alocate prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritara 6, ajung la 141.522.749 lei. Contributia proprie a Judetului Brasov la cheltuielile eligibile este de 2.888.219 lei, iar cheltuielile totale neeligibile ajung la 2.453.276 lei.
Proiectul vizeaza modernizarea drumului interjudetean DJ 104A - Persani -Victoria in legatura cu DJ 105C Victoria - Ucea de Sus si DJ 105P - Ucea de Sus, in lungime totala de 53,01 km (din care 49,039 km vor fi realizati cu fonduri alocate prin POR si 4 km vor fi modernizati din fondurile proprii ale judetului Brasov). Drumul strabate localitatile Sinca Veche, Sercaita, Bucium, Margineni, Sebes, Recea, Gura Vaii, Lisa, Sambata de Sus, Dragus, Vistea de Sus, Victoria si Ucea de Sus. Modernizarea acestui drum va asigura conectarea cu reteaua TEN-T si descongestionarea traficului din zona DN1 Sibiu - Brasov, avand in vedere ca el faciliteaza legatura intre judetele Brasov, Sibiu si Arges. Acest drum modernizat va face legatura intre DN 1 si DN 7C (Transfagarasan), la Cartisoara. „Judetul Brasov este campionul Regiunii 7 Centru la atragerea fondurilor europene destinate modernizarii drumurilor, avand in vedere faptul ca inainte de 2016 nu s-a accesat nimic la acest capitol. Astazi avem patru proiecte majore in implementare, fapt care determina scaderea presiunilor pe bugetul judetean - deoarece utilizam bani europeni, si ne permite sa ne ocupam si de alte domenii investitionale prioritare pentru noi, cum sunt Aeroportul si sanatatea”, a afirmat Adrian-Ioan Vestea, presedintele Consiliului Judetean Brasov.