Peste 85.000 de case si apartamente au fost vandute in Romania in primele sase luni din acest an, in crestere cu 3,4% fata de perioada similara din 2021, in timp ce numarul de locuinte vandute in Bucuresti si Ilfov a crescut anual cu 16,6%, releva un raport intocmit de compania de consultanta imobiliara SVN Romania pe baza statisticilor oficiale.
Cele mai multe tranzactii cu locuinte au fost incheiate in 2022 in Bucuresti si imprejurimi, Timis, Cluj, Brasov, Constanta si Iasi, arata datele Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI).
Timisoara a devenit astfel a doua cea mai mare piata rezidentiala regionala din Romania, dupa regiunea Bucuresti - Ilfov, depasind Cluj-Napoca atat din punct de vedere al livrarilor de locuinte si al proiectelor rezidentiale noi aflate in constructie cat si din punct de vedere al tranzactiilor cu locuinte.
Aproape 5.300 de locuinte noi au fost finalizate anul trecut in Timisoara si in imprejurimi potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), in timp ce in primul semestru din acest an au fost vandute aproape 5.800 de case si apartamente in Timis, procentul majoritar al tranzactiilor fiind incheiate in oras si localitatile limitrofe.
In Cluj - Napoca si imprejurimi au fost finalizate putin peste 4.100 de locuinte anul trecut, datele biroului local SVN Romania | Cluj indicand o potentiala noua reducere de livrari in acest an, pana la aproximativ 3.500 de locuinte noi, un nivel de peste doua ori mai redus fata de varful inregistrat in 2019, de peste 7.500 de locuinte finalizate - fapt care a contribuit la plasarea Cluj - Napoca pe treapta intai in randul celor mai scumpe piete rezidentiale din tara.
Din punct de vedere al tranzactiilor, aproximativ 5.170 de vanzari au fost incheiate in Cluj in primele sase luni din 2022, Brasovul situandu-se pe urmatoarea pozitie, cu aproximativ 5.130 de tranzactii.
”Piata rezidentiala a inregistrat rezultate bune in primele sase luni din acest an, cu cresteri de tranzactii, care sunt raportate la 2021, cel mai bun an din istorie. Pe de o parte, este vorba de livrarile de locuinte noi iar pe de alta parte vorbim de tranzactii incheiate pe piata libera, indiferent de anul de finalizare, cererea fiind una solvabila, intr-un context in care cresterile salariale se apropie de 13% la nivel national in ultimul an. Temerile privind evolutiile macroeconomice si geopolitice din urmatoarea perioada precum si reducerea gradului de accesibilitate a accesarii unui credit ipotecar, ca urmare a cresterilor accelerate de dobanzi, reprezinta principalele dificultati intalnite in acest moment”, afirma Andrei Sarbu, CEO SVN Romania.
Clasamentul celor mai mari piete rezidentiale regionale din Romania, dupa Bucuresti-Ilfov, Timisoara si Cluj - Napoca, este completat de Constanta si Brasov, ambele cu aproximativ 2.800 de livrari, Sibiu si Iasl fiind celelalte doua regiuni in care se livreaza anual peste 2.000 de noi apartamente si case.
Orasul resedinta de judet in care s-au finalizat cele mai putine locuinte noi in 2021 a fost Resita, cu cinci finalizari potrivit datelor INS, urmat de Miercurea Ciuc, Giurgiu, Slobozia si Alexandria, fiecare cu mai putin de 50 de locuinte finalizate.
Datele SVN Romania arata ca peste 27.000 de noi locuinte se aflau la inceputul acestui an in constructie in Bucuresti si imprejurimi, acesta fiind cel mai mare volum din istoria recenta. Numarul caselor si apartamentelor finalizate in Bucuresti si Ilfov in primul trimestru din 2022 a crescut cu 43% fata de perioada similara din 2021.
SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucatori activi pe piata de consultanta imobiliara din Romania si liderul detasat al segmentului rezidential. Compania are si trei birouri regionale, in Brasov, Cluj - Napoca si Covasna si este consultantul si agentul a peste 20 proiecte rezidentiale amplasate in Bucuresti si in tara. SVN International Corp. are peste 200 de birouri in opt tari si regiuni, in care activeaza peste 1.600 de consultanti imobiliari si personal administrativ.