RO EN
Coșul este gol

RC BETON BAU: Portofoliu de contracte de 36 milioane euro, la inceputul anului 2023

Compania de constructii RC BETON BAU, cu activitati in Romania si Germania, are un portofoliu de proiecte contractate cu o valoare totala de circa 36 milioane de euro. 
"Sunt proiecte curente, dezvoltate atat in Romania, cat si in Germania, ce vizeaza zona rezidentiala, de servicii si office. Proiectele in discutie acopera orizontul 2023-2024 si suntem permanent in discutii cu partenerii nostri pentru obtinerea de noi lucrari, pe masura ce inchidem din proiectele curente, astfel incat sa mentinem nivelul de activitate", a declarat Dipl. Ing. Radu Balan (foto), Managing Partner RC BETON BAU. 
Pe segmentul rezidential, compania are in derulare 7 proiecte in Germania, desfasurate in cadrul unor parteneriate cu companii precum Ed. Züblin AG, Max Bögl, Glöckle Hoch- und Tiefbau si LG Baugesellschaft. Printre acestea se afla proiectul rezidential Regensburger Viertel, din Nürnberg (beneficiar Max Bögl) si ansamblul rezidential Lichtblick, din Würzburg (beneficiar Glöckle Hoch- und Tiefbau).
In Romania, RC BETON BAU participa la realizarea lucrarilor de structura si zidarie la ansamblul Silk District din Iasi (beneficiar Prime Kapital) si pregateste, pentru aceasta primavara, lansarea lucrarilor la un nou proiect rezidential la cheie. Este vorba despre o cladire de locuinte cu 22 de apartamente, localizata in zona Bucium din Iasi. "Acesta este al doilea proiect pe care il realizam in regie proprie. Primul, finalizat in decembrie 2022, a vizat constructia unor case moderne in zona Miroslava, judetul Iasi. Consolidam, astfel, o noua directie de dezvoltare pentru RC BETON BAU, dar si prezenta noastra pe piata constructiilor imobiliare din zona Iasi", a precizat Dipl. Ing. Codrin Botezat, Managing Partner al companiei de constructii.
 
 
Cifra de afaceri de 20 milioane euro in 2022 si noi perspective de crestere
Potrivit datelor partiale transmise de reprezentantii RC BETON BAU, compania a realizat, in 2022, o cifra de afaceri de aproximativ 20 de milioane de euro, in linie cu prognozele initiale de crestere. In 2023, compania se va concentra pe mentinerea si consolidarea activitatii, dar si pe cresterea marjei de profit prin optimizarea proceselor, un management integrat si livrarea unui nivel de calitate cat mai ridicat.
"RC BETON BAU este o companie tanara, iar acest lucru ne ofera un nivel ridicat de flexibilitate. Din momentul infiintarii, ne-am propus sa fim deschisi la nou si sa incorporam in practicile noastre solutii moderne. Succesul nostru se bazeaza pe un echilibru intre cat de mult si cat de eficient muncim. Investim constant in sisteme de digitalizare a proceselor interne, precum automatizarea task-urilor administrative si implementarea unor softuri si practici de gestionare a portofoliului de proiecte. Totodata, punem accent pe pregatirea echipei, investind in programe de formare astfel incat sa pastram pasul cu evolutiile din sector", a precizat Radu Balan.
RC BETON BAU angajeaza o echipa solida si responsabila de profesionisti, formata de-a lungul timpului. "Avem o rata buna de retentie a personalului, ce se datoreaza investitiei in oameni, una dintre directiile pe care le avem in vedere in cadrul strategiei de dezvoltare a companiei. Actionam pe 3 paliere: aducem si retinem angajatii profesionisti, oferind un pachet salarial si de beneficii competitiv, punem accent pe dezvoltarea abilitatilor angajatilor nostri si derulam programe pentru a aduce in echipa tineri profesionisti, care sa creasca in cadrul companiei si sa se dezvolte alaturi de colegi cu vechime si experienta. Credem ca, pe termen lung, implementarea acestor masuri si crearea unui brand de angajator solid, bazat pe fapte, ne va ajuta sa gestionam problema fortei de munca din sector", a adaugat Codrin Botezat.
 
 
Dinamica pietei rezidentiale va incetini in 2023
Potrivit managerilor RC BETON BAU, nivelul de activitate in sectorul constructiilor de locuinte a inregistrat o crestere moderata anul trecut, in pofida scumpirilor si a instabilitatii cauzate de situatia geopolitica. Privind strict din perspectiva companiei de constructii, 2022 a fost unul bun, cu rezultate satisfacatoare. Pentru 2023, cei doi manageri parteneri ai companiei estimeaza o usoara incetinire a ritmului de crestere a pietei, pe baza prognozelor de diminuare a cererii, pe fondul inflatiei. Totusi, pe termen lung, ei considera ca cererea se va stabiliza. 
"Ne adaptam la acest mediu dinamic si ne-am creat o strategie de dezvoltare in care tinem cont de diferite scenarii astfel incat sa putem actiona eficient. Pandemia ne-a invatat sa punem un accent mai mare pe spatiul personal, pe securitate si pe confort. Desi putem spune ca viata a revenit la parametrii anteriori, vedem o resetare a standardelor de viata si a asteptarilor viitorilor beneficiari. Proiectele actuale iau in calcul aceasta repozitionare a clientului incorporand spatii ce se preteaza modelului hibrid de lucru si spatii de relaxare mai ample. Totodata, ca dezvoltator, credem ca este important sa investim in tehnologie si materiale moderne, care sa creeze o locuinta calitativa, eficienta energetic si durabila. Acestea sunt rezultatele unei tendinte ce s-a accentuat in ultimii ani si care pune accent pe armonie: fie ca ne referim la work-life balance, un mod de viata eco friendly sau o modificare a valorilor in favoarea implicarii sociale, a comunitatii si interactiunii umane", a explicat Radu Balan.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter