RO EN
Coșul este gol

Prima Development Group: 5 aspecte de luat in considerare la achizitia unei locuinte

Achizitionarea unui apartament este intotdeauna un prilej de emotii si bucurie, mai ales pentru cei care intentioneaza sa locuiasca in el. Dar se intampla frecvent ca, intr-un timp relativ scurt, proprietarii sa descopere neajunsurile noii locuinte si sa constate ca nu e suficient ca un apartament sa arate bine pentru a fi achizitia ideala. Exista multe alte aspecte care trebuie avute in vedere cand cumperi un apartament pentru ca acesta sa ofere tot confortul si sa fie o buna investitie. Cum descoperi viciile ascunse ale cladirilor? Iata 5 lucruri la care sa fii atent.
 
1. Nu doar metrii patrati conteaza!
„Decizia de achizitie a unui apartament nu trebuie facuta tinand cont doar de metrii patrati pe care-i ofera”, spune Adrian Stoichina, COO Prima Development Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Romania, cu peste 10 proiecte active in Bucuresti si Oradea. „Conteaza mult compartimentarea, iar aspectul cel mai important pe care trebuie sa-l aiba in vedere cumparatorii este cel al desfasurarii apartamentului la fatada”, explica COO-ul Prima Development Group. Prin urmare, cei care doresc sa achizitioneze un apartament trebuie sa observe daca locuinta este bine compartimentata, are spatii suficiente de depozitare, geamuri mari, dar si daca este desfasurata la fatada cladirii. „Unele apartamente intrunesc majoritatea acestor criterii, dar cu toate acestea, unele spatii importante - ca cel de luat masa sau cel de gatit - sunt pozitionate mai degraba in adancime, departate de fatada. Astfel, apartamentele nu sunt de fapt luminoase, iar calitatea locuirii este una slaba”, spune Adrian Stoichina.
 
2. Fii atent la proportiile camerelor!
Pare surprinzator, dar un dormitor de 14 metri patrati poate oferi un confort mai redus decat unul de 12, daca nu este bine proportionat. Cand este vizionat un apartament in vederea achizitiei, trebuie verificate si adancimile camerelor, nu doar suprafata.
 
3. Detaliile au o insemnatate majora!
La achizitia unui apartament, exista multe detalii mai putin vizibile, mai ales daca acesta este cumparat in stadiul de proiect. Insa, proprietarul se va lovi de aceste detalii zi de zi si ele vor face diferenta in ce priveste sentimentul de confort conferit de locuinta. „Clientii ar trebui sa intrebe dezvoltatorul, spre exemplu, cum a gandit design-ul spatiilor comune sau al parcarilor subterane. Atentia deosebita acordata detaliilor este un semn bun”, este opinia COO-ului Prima Development Group, dezvoltator imobiliar de doua ori premiat international la European Property Awards.
4. Observa modul cum este echipat apartamentul!
Nu doar brandul centralei termice sau al tamplariei sunt importante cand se achizitioneaza un apartament, ci toate elementele cu care este echipat. De la locul unde este montat aerul conditionat, la numarul prizelor deasupra blatului de bucatarie si amplasarea corpurilor de iluminat, fiecare lucru conteaza. Dar, de obicei, inconvenientele sunt observate treptat, in primele luni de la mutare, iar rezolvarea problemelor necesita investitii suplimentare si disconfort. „Daca intr-un apartament recent achizitionat descoperi ca nu exista priza pentru incarcarea telefonului langa canapea, nu poti sa stingi lumina in dormitor fara sa te ridici din pat sau trebuie sa scoti zilnic din priza un electrocasnic ca sa folosesti un altul - toate acestea sunt lucruri care scad considerabil confortul locuirii. Este preferabil sa observam aceste aspecte inainte de achizitie, pentru ca, daca ne izbim de ele zilnic, nu mai sunt detalii, ci lucruri importante”, spune Adrian Stoichina.
 
5. Cat de adanci sunt balcoanele sau terasele?
In cazul balcoanelor, importanta este nu doar suprafata, ci si adancimea lor. Astfel, un balcon de 10 mp poate parea mare, dar daca nu are suficienta adancime, va fi transformat (cel mult) intr-un spatiu de depozitare. Nu va avea niciodata sansa sa fie o oaza de verdeata unde poate fi luata masa in serile de vara. In acelasi timp, un balcon de 6 mp bine proportionat poate avea utilizari multiple - de la spatiu de relaxare, prelungire a livingului, pana la mini gradina urbana. „Pentru ca un balcon sau o terasa sa permita proprietarilor sa se bucure intr-adevar de ele trebuie sa aiba o adancime utila de 1,8 - 2 m”, explica Adrian Stoichina.
Cu experienta pe segmentul constructiilor rezidentiale de peste 18 ani, Prima Development Group este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Romania dupa numarul de unitati livrate anual si totodata compania care implementeaza in proiectele sale conceptul de „locuinta fiabila”, apartamente care nu doar arata bine, ci se comporta bine in timp, „imbatranesc frumos”, transformandu-se in investitii rentabile. In portofoliul Prima Development Group se inscriu 48 de imobile finalizate in Oradea si Bucuresti. La finalul anului trecut, compania a a demarat un nou proiect rezidential in Capitala, in zona de nord a Bucurestiului, PRIMA Vista, un complex de amploare, cu 482 de apartamente.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter