RO EN
Coșul este gol

PORR: Venituri de 447 milioane euro obtinute in Romania, Cehia si Slovacia

Grupul austriac de constructii PORR a obtinut venituri de 447 milioane de euro in primele noua luni din 2022 in regiunea Europei Centrale si de Est, unde sunt incluse operatiunile din Romania, Cehia si Slovacia. Cifra de afaceri regionala a crescut cu 21% comparativ cu nivelul din aceeasi perioada a anului 2021 (369 milioane de euro).
"O crestere exceptionala a veniturilor s-a datorat cu precadere proiectelor de infrastructura rutiera din Romania. In plus, evolutii semnificative pe segmentul constructiilor de cladiri au fost raportate in toate cele trei tari din regiune", se precizeaza in cel mai recent raport financiar publicat de grupul PORR.
La finele lunii septembrie 2022, in cele trei tari grupul PORR avea un portofoliu de contracte cu o valoare totala de 844 milioane de euro, in crestere cu 14,2% fata de nivelul inregistrat in septembrie 2021. Valoarea noilor contracte a cumulat 531 milioane de euro (+13,4%), cele mai mari fiind in sectorul de infrastructura din Romania si Cehia. Astfel, in intervalul analizat, grupul PORR a contractat lucrarile de constructie a soselei de centura Nova Paka, in Cehia, precum si doua investitii majore in Romania: modernizarea infrastructurii din Portul Constanta si a retelei de transport public din Resita. 
Totodata, in ultimele luni din 2022, grupul PORR a contractat in Romania lucrari de modernizare de 60 milioane euro la Aeroportul Otopeni, precum si constructia ultimilor 11 km ai viitoarei Centuri de Sud-Est a Aradului. De asemenea, compania participa la alte licitatii pentru alte proiecte de infrastructura in Romania.
"Costurile ridicate ale alimentelor modeleaza economiile din regiune, mai ales in Cehia si Slovacia. Romania continua sa fie deosebit de rezilienta. In toate aceste trei tari, cotatiile in crestere ale pretului combustibililor, gazului si energiei electrice au o contributie majora la scumpirea materiilor prime si materialelor utilizate in domeniul constructiilor. Lipsa de personal calificat continua sa infraneze activitatea din domeniu, insa, in ansamblu, sectoarele de constructii din Cehia, Slovacia si Romania sunt destul de rezistente in fata factorilor externi. Pe de alta parte, declinul semnificativ al investitiilor straine directe in proiecte de constructii contrasteaza cu o cerere stabila pe segmentul infrastructurii. Planurile nationale de redresare si rezilienta vor avea un impact tot mai mare asupra pietei de constructii din regiune, in perioada urmatoare", se mai precizeaza in documentul citat.
 
Photo credits: (c) PORR
 
Crestere de 9,4% a veniturilor, la nivel de grup
La nivel de grup, in intervalul ianuarie-septembrie 2022, PORR a realizat venituri totale de 4,52 miliarde euro, in crestere cu 9,4% fata de aceeasi perioada din 2021, evolutii la o dinamica peste medie fiind inregistrate in Europa Centrala si de Est, unde proiecte majore, precum autostrada Sibiu-Pitesti au inregistrat o intensificare a ritmului de lucru. La finele lunii septembrie 2022, portofoliul de contracte la nivel de grup a atins un nivel de 7,86 miliarde euro.
"PORR a inregistrat cresteri de succes pe toate pietele-cheie ale companiei. De asemenea, am reusit sa inversam cursul businessului intr-un mediu provocator si suntem mai stabili ca niciodata, datorita diversificarii portofoliului si performantelor din intregul lant valoric. In prezent, urmarim o strategie de achizitie selectiva a comenzilor. Acest lucru si-a dovedit valoarea in special in prima jumatate a anului", a declarat Karl-Heinz Strauss, CEO al grupului PORR.
Pentru intregul an 2022, conducerea grupului PORR estimeaza ca veniturile vor fi cuprinse intre 5,7 si 5,9 miliarde euro, in contextul unei marje de profitabilitate (EBT) de 3%. 
"Totusi, dezvoltarea viitoare a conflictului din Ucraina si consecintele si intensificarea acestuia nu pot fi prevazute, ceea ce se adauga la incertitudinea crescuta in legatura cu aprovizionarea cu gaze din Rusia si cu furnizarea de energie. In plus, nu pot fi excluse alte cresteri semnificative ale preturilor la energie si materiale, ceea ce inseamna ca orice evaluare a performantei economice este supusa riscurilor de prognoza", a precizat reprezentantul PORR.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter