RO EN
Coșul este gol

MDRT: Reluare a licitatiei privind modernizarea drumurilor din Suceava

La data de 28 ianuarie 2012, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a publicat in cadrul sistemului electronic de achizitii publice (SEAP) un nou anunt de participare la licitatie (nr. 132773), in vederea reatribuirii – catre alt antreprenor – a lucrarilor de modernizare si reabilitare a drumurilor judetene si de interes local pentru judetul Suceava. Valoarea estimata a intregului proiect (fara TVA) se mentine la 360,4 milioane de lei, in timp ce durata contractului a fost stabilita la 108 luni din momentul atribuirii acestuia. Finantarea este asigurata de la bugetul de stat, insa investitia initiala va apartine viitorului antreprenor si urmeaza a fi decontata incepand din 2013, potrivit prevederilor Programului National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). Deschiderea ofertelor depuse de solicitanti va avea loc la sediul ministerului de resort, pe data de 14 martie 2012. Anul trecut, MDRT a mai organizat o licitatie ce viza atribuirea lucrarilor de modernizare a unor drumuri prin PNDI, sub forma unui pachet format din judetele Suceava si Botosani, ofertantul castigator fiind reprezentat de forma asociativa a companiilor Tehnostrade si Spedition UMB, care ar fi trebuit sa realizeze proiectele pentru suma totala de 551,9 milioane de lei (fara TVA). Intrucat finantarea initiala – din partea antreprenorului – nu a fost asigurata conform cerintelor autoritatii contractante (potrivit contractului de lucrari – formularul nr. 11 stabilit de MDRT), castigatorul licitatiei a renuntat la intregul proiect. In consecinta, pentru a facilita participarea mai multor firme, MDRT a impartit pachetul din Suceava si Botosani in doua componente, pentru care vor fi organizate licitatii distincte.
Conditii restrictive pentru antreprenori
Potrivit contractului standard, executantul castigator „se obliga sa asigure finantarea lucrarilor din surse proprii sau atrase, urmand sa emita prima factura conform datei din graficul de rambursare, daca sunt indeplinite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii: drumul judetean a caror lucrari de reabilitare au fost cuprinse in factura a fost receptionat la terminarea acestora; situatiile de lucrari au fost verificate de inginer si beneficiarul final; plata facturii emise este programata in graficul de rambursare; suma din factura se incadreaza in limitele valorice prevazute in graficul de rambursare. Totodata, antreprenorul va face dovada obtinerii finantarii pentru executia lucrarilor ce fac obiectul contractului in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a documentului semnat. Executantul se angajeaza fata de achizitor sa proiecteze, sa execute, sa termine lucrarile si sa remedieze orice defectiune a acestora si viciile ascunse, in temeiul contractului de lucrari. De asemenea, are obligatia de a supraveghea lucrarile, de a asigura forta de munca, materialele, instalatiile, echipamentele si toate celelalte obiecte, fie de natura provizorie, fie definitive, cerute de si pentru contract, in masura in care necesitatea asigurarii acestora este prevazuta in contract sau se poate deduce, in mod rezonabil, din contract. Antreprenorul este pe deplin responsabil pentru conformitatea, stabilitatea si siguranta tuturor operatiunilor executate pe santier, precum si pentru procedeele de executie utilizate, respectand prevederile si reglementarile Legii privind calitatea in constructii”. Informatii suplimentare, la www.mdrt.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter