Compania elvetiana de constructii Implenia, ce a participat prin intermediul subsidiarei din Romania la constructia podului de la Agigea, a raportat venituri de 1,69 miliarde franci elvetieni (CHF) in primele sase luni din 2017, in crestere cu 8,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Conform datelor companiei, o contributie semnificativa la realizarea acestor rezultate a fost reprezentata de integrarea companiei germane Bilfinger Hochbau, anuntata in decembrie 2016 si incheiata in martie 2017. Totodata, profitul operational (EBITDA) inregistrat in intervalul analizat s-a situat la 34,5 milioane CHF, dupa o scadere de 35,8% fata de nivelul primele sase luni din 2016.
"Am continuat sa investim in viitor si in prima jumatate a acestui an, cu integrarea Bilfinger Hochbau avand un rol central. De asemenea, am alocat resurse considerabile in digitalizare, tehnologia BIM (Building Information Modelling) si in excelenta operationala. Rezultatele inregistrate in primul semestru din 2017 au fost afectate in sens negativ de ajustarea portofoliului din Norvegia, dar am facut deja primii pasi pentru consolidarea performantelor operationale din aceasta tara. Celelalte divizii au inregistrat rezultate bune sau foarte bune in primele sase luni ale acestui an. Suntem optimisti privind activitatea din perioada urmatoare", precizeaza reprezentantii grupului Implenia in raportul financiar semestrial.
In intervalul ianuarie-iunie a.c. divizia de dezvoltare imobiliara din cadrul companiei (Development Segment) a raportat un profit brut de 20,4 milioane CHF, similar celui din aceeasi perioada a anului trecut. Cele mai multe proiecte ale companiei sunt concentrate in regiunile Zürich si Arc Lémanique, in apropierea Lacului Geneva.
Rezultate foarte bune au fost inregistrate si in cadrul Switzerland Segment, cu venituri care s-au stabilizat la circa un miliard CHF. Pe segmentul de infrastructura, rezultatele Implenia s-au mentinut la nivelul din prima jumatate a anului trecut, cu un nivel EBIT de 7,8 milioane CHF. In special, proiectele de constructii de tuneluri din Elvetia si Austria si cele de inginerie a fundatiilor din Elvetia si Germania au contribuit la acest rezultat.
International Segment este divizia Implenia care include operatiunile din Germania, Austria, Romania, Norvegia si Suedia, veniturile acesteia inregistrand o crestere de 60% in primele sase luni din 2017, pana la 541,1 milioane CHF. Din totalul acestora, rezultatele din Germania au detinut o pondere de 59,4%, urmate de cele din Norvegia (25,1%), de cele din Austria si Romania (7,6%), Suedia (2,6%) si din alte tari (5,3%).
***
In Romania, Implenia a finalizat, recent, lucrarile de modernizare a podului de la Agigea (pe drumul national DN 39, km 8+988). In luna noiembrie 2016, subsidiara locala a adjudecat, de la CFR SA, un contract in valoare de 27,42 milioane de lei, prin care va reabilita mai multe poduri si podete de pe mai multe tronsoane de cale ferata din tara noastra (lotul al treilea dintr-un proiect cu o valoare de circa 130 milioane de lei).
Conform celor mai recente date disponibile, Implenia Romania (specializata in executia de poduri si pasaje) a incheiat anul 2016 cu o cifra de afaceri totala de 965,6 milioane de lei, in scadere cu 33,6% fata de nivelul de 98,8 milioane de lei raportat la finele lui 2015. Totodata, profitul net al societatii s-a redus de aproape cinci ori in intervalul analizat, respectiv de la 9,38 milioane de lei in 2015, la 1,9 milioane de lei in 2016.