RO EN
Coșul este gol

IMOTRUST SA executa, in paralel, lucrari in cadrul mai multor proiecte

In pofida situatiei pietei rezidentiale autohtone, la finele anului trecut,  societatea Imotrust SA (din Arad) isi propunea sa finalizeze etapa a doua de case din complexul Via Carmina (peste 100 de imobile), 77 de apartamente - din totalul de 167 cuprinse in proiect - aferente obiectivului de investitii Via Romana, precum si sa demareze lucrarile pentru proiectele cu o componenta de finantare nerambursabila. In luna noiembrie a.c., firma a initiat executia a 12 imobile de locuinte, ce fac parte din ansamblul rezidential Via Carmina, dezvoltate printr-una din filialele grupului - Via Carmina Business SA. Cladirile, ce vor fi structurate pe doua niveluri (P+1E), se afla in prezent in etapa de executie a suprastructurii, termenul de finalizare fiind stabilit pentru octombrie 2013. „Intregul proiect, situat in zona limitrofa a municipiului Arad (cu acces la drumul european 68), va fi dezvoltat pe un teren cu o arie de 70 de hectare, in ultima etapa de executie urmand a fi realizata infrastructura rutiera si edilitara ce va deservi tot complexul. Pe langa imobilele de locuinte colective si individuale, ansamblul va dispune centre comerciale, unitati sanitare, spatii de servicii si de invatamant. Totodata, va exista o zona industriala, care sa asigure locuri de munca pentru viitorii proprietari, insa aceasta faza va fi dezvoltata ulterior. Pana in prezent, am alocat fonduri de 8 milioane de euro in infrastructura, retele electrice si de alimentare cu apa si gaz, respectiv de 7,4 milioane de euro in cele 90 de imobile tip Optima finalizate, din totalul de 180 de case de acest fel prevazute intr-una din etape”, a declarat Adela Rab, responsabil de proiect. Compania Imotrust deruleaza - atat in calitate de dezvoltator, cat si de antreprenor, prin filialele grupului - proiecte in zonele vestica, centrala si de nord ale tarii, cele mai importante fiind cele din Arad, Oradea, Cluj-Napoca si Bacau. In cursul anului trecut, compania a demarat procesul de fuziune a subsidiarei Arcvia Minerva SA - in calitate de societate subordonata -, ce cuprinde, la randul ei, alte patru filiale. La finele lunii noiembrie a.c., conducerea societatii a aprobat propunerea cu privire la constituirea unor garantii in favoarea uneia dintre filiale, lansata de Consiliul de Administratie la sfarsitul lunii august a.c. De asemenea, compania si-a rectificat bugetul de venituri si cheltuieli pentru cel de-al doilea semestru din 2012, dupa ce anul trecut strategia de afaceri adoptata a generat o pierdere de circa 0,7 milioane de lei, iar incasarile totale s-au situat la 10,5 milioane de lei. La nivel organizatoric, in 2012 Imotrust SA a preferat sa urmeze o politica prudenta de investitii, materializata prin dezvoltarea proiectelor aflate deja in patrimoniul grupului de firme, fondurile - de 5,25 milioane de euro - necesare pentru constructia unui complex logistic, fiind obtinute din surse nerambursabile, prin Agentia de Dezvoltare Regionala Vest. Informatii suplimentare, la www.imotrustarad.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter