RO EN
Coșul este gol

IMOTRUST: Politica prudenta de investitii, ca urmare a instabilitatii economice

Recent, conducerea grupului de firme Arc'Via Imotrust – Arad a dat publicitatii raportul anual al directoratului pentru intervalul ianuarie-decembrie 2011, in cadrul caruia sunt prezentate rezultatele financiare din anul precedent, principalele obiective de investitii derulate pe plan national (inclusiv cele planificate pentru 2012 si ulterior), elementele cuprinse in strategia de afaceri stabilita pe termen mediu si lung etc. Potrivit documentelor oficiale, reflectand contul de profit si pierdere, "cifra de afaceri neta din 2011 la nivelul Imotrust SA (firma-mama din cadrul holdingului) s-a situat la 10,52 milioane de lei, in scadere cu 21,96% fata de cele 13,48 milioane de euro din 2010). In ceea ce priveste activitatea grupului (impreuna cu filialele sale), veniturile din exploatare au insumat 20,40 milioane de lei, iar cheltuielile din exploatare 22,79 milioane de lei". Totodata, la capitolul ce indica rezultatul brut sunt notate sume de -4,69 milioane de lei, contabilizate ca pierdere. Comentand informatiile respective, managerii Imotrust arata ca rezultatul brut al anului trecut a fost influentat negativ de pierderea financiara inregistrata datorita cheltuielilor cu descarcarea de gestiune a actiunilor detinute la societatea Axavia SA (radiata din ORC), a costurilor aferente dobanzilor bancare si a cheltuielilor cu diferentele de curs valutar provenite din reevaluarea soldului creditelor in valuta. Pentru 2012, managerii grupului urmaresc o redresare, in conditiile in care si-au planificat un buget cu venituri de 61,51 milioane de lei (din care 17,54 milioane de lei pentru Imotrust SA), ceea ce ar duce la consemnarea unei cifre de afaceri de 34,74 milioane de lei pentru holding sau de 13,15 milioane de lei in cazul companiei-mama. La acest capitol, trebuie precizat faptul ca, in 2010, cifra de afaceri consolidata a grupului a fost de 53,72 milioane de lei, din care 21,86 milioane de lei aferente Imotrust SA. "Pentru anul in curs, Imotrust va aplica o politica prudenta de investitii, materializata prin dezvoltarea proiectelor aflate deja in patrimoniul grupului de firme, propunandu-si sa finalizeze etapa a doua a lucrarilor la Via Carmina (peste 100 de case ce vor fi predate clientilor), precum si faza secunda din cadrul Via Romana (77 de apartamente). In cazul obiectivelor cu o cota de 70% finantare nerambursabila, demararea lucrarilor este planificata pentru urmatoarele luni, iar la hala industriala Panduit investitia se va definitiva in cursul lui 2012. In acest context, am obtinut de la Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR) Vest o finantare nerambursabila pentru constructia unui complex logistic cu o valoare eligibila de peste 4,2 milioane de euro", sustin managerii Arc'Via Imotrust. Deocamdata, dezvoltatorul din Arad incearca sa definitiveze diverse etape ale proiectelor anterioare, aflate in lucru (care au fost prezentate pe larg in cadrul raportului directoratului pentru anul fiscal 2010) si nu a identificat deocamdata solutii pentru initierea unor obiective aflate inca de atunci in etapa de planificare (ce pot fi valorificate inclusiv in stadiul de proiect, cu documentatia si conceptul de promovare aferente). In orice caz, managementul Imotrust mizeaza pe faptul ca in 2012 veniturile din vanzari s-ar putea situa la 8 milioane de euro, din care 3,8 milioane de euro ca urmare a comercializarii de apartamente, 2,2 milioane de euro prin livrarea de unitati locative unifamiliale (case), 0,5 milioane de euro prin vanzarea unor parcele de teren in cadrul Via Carmina, alte 0,5 milioane de euro prin livrarea de hale si un milion de euro datorita vanzarii de terenuri. Pentru obiectivele pe care le administreaza, in conditiile in care gradul mediu estimat de ocupare va fi de 92%, veniturile din chirii se vor plasa la 0,5 milioane de euro. Noi credite bancare pentru dezvoltarea proiectelor Arcvia Office, Citadela Cluj si Parcul Logistic Arcvia Sud vor fi contractate numai in functie de ritmul realizarii vanzarilor. Informatii suplimentare, la www.imotrustarad.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter