RO EN
Coșul este gol

CSC va primi 0,5% din valoarea lucrarilor de constructii-montaj

Recent, autoritatile de resort din domeniul reglementarii pietei au aprobat un proiect prin care se stabileste cadrul legal privitor la obligatia de plata a cotei de 0,5% din valoarea lucrarilor de constructii-montaj, baza de calcul a cotei respective, precum si modalitatea de constituire si virare a acesteia catre Casa Sociala a Constructorilor (CSC). „Cota aferenta CSC, insumand 0,5% din valoarea devizului de constructii - cu corespondent in devizul general al lucrarii - se constituie si se suporta de catre investitori sau de proprietari, indiferent de sursa de finantare (fonduri proprii, surse de la bugetul de stat, atrase sau imprumutate, structurale etc.) si de forma de proprietate. Plata efectiva a cotei de 0,5% se face la valoarea facturata a lucrarilor de constructii si montaj realizate, fara taxa pe valoare adaugata. Virarea sumelor se efectueaza lunar de catre investitori sau proprietari, persoane fizice sau juridice, direct in contul Casei Sociale a Constructorilor. De asemenea, odata cu punerea in functiune a obiectivului de investitii, regularizarea taxelor legale - inclusiv a cotei de 0,5% -, concomitent cu cea a taxei pentru obtinerea autorizatiei de construire, este obligatorie", a declarat Ovidiu Iliescu, director general al CSC. Obiectivele de investitii si lucrarile de interventii cuprinse in programele specifice ale Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Aministratiei si Internelor si Serviciului de Telecomunicatii Speciale includ, obligatoriu, cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor, in timp ce exceptiile de la plata acesteia sunt reprezentate de programele de investitii ce vizeaza cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte, reabilitarea termica a cladirilor de locuit cu finantare prin credite bancare cu garantie guvernamentala si lucrarile de interventie pentru cresterea calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor. „Conditia legala de indeplinit pentru plata cotei de 0,5% catre CSC este aceea de realizare a unei investitii in baza unei autorizatii de construire. Obligatia de achitare a acesteia, instituita de Legea nr. 215/1997, este neconditionata de calitatea de membru la CSC a constructorului executant al lucrarilor”, a incheiat Ovidiu Iliescu.
***
In cei 14 ani de activitate, CSC a cheltuit - in perioada intreruperii lucrului din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile - peste 200 milioane de lei pentru protectia sociala a mai mult de 337.000 de salariati din bransa, anul trecut avand la dispozitie fonduri de 50 milioane de euro, de care au putut beneficia angajatii societatilor partenere sau care au optat pentru serviciile organizatiei. Informatii suplimentare, la www.casoc.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter