RO EN
Coșul este gol

ARACO: Piata autohtona de constructii se afla in recesiune tehnica

Conform datelor oficiale, desi dinamica sectorului de constructii din primele doua trimestre din 2012 a fost favorabila, aceasta a fost alterata de involutia din cea de-a doua parte a anului, ceea ce confirma intrarea in recesiune tehnica. „In pofida faptului ca, din punct de vedere valoric, segmentul specific s-a mentinut la un nivel similar celui din 2011 - totalizand 9,33 miliarde euro, respectiv 41,7 miliarde lei -, iar volumul mediu de angajati a inregistrat o crestere de 9,3%, din perspectiva redresarii pietei, in 2012 am asistat la continuarea recesiunii din domeniu, situatie care se mentine inclusiv in primul trimestru a.c.”, a declarat Laurentiu Plosceanu, presedinte al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). Proiectele anuntate de autoritatile locale si centrale in primele doua luni din 2013 sunt de mici dimensiuni, in timp ce lucrarile importante care au fost promovate sau lansate raman insuficiente pentru asigurarea unei cresteri sustenabile a sectorului specific. In ceea priveste investitiile realizate in parteneriat public-privat, autoritatile de resort sunt indecise in privinta initierii sau asumarii unor astfel de obiective. In acelasi timp, la inceputul anului in curs, se estima ca valoarea creantelor datorate de autoritati societatilor de constructii - pentru lucrari executate in intervalul 2009-2012 - insuma circa 1,8 miliarde euro. „In conditiile date, premisele inceputului de an nu permit estimari de iesire din criza nici in 2013, iar un nou esec in domeniu nu va genera numai un somaj pronuntat in acest sector, ci va afecta pe termen lung competitivitatea antreprenorilor si capacitatea acestora de a se implica in proiecte finantate din fonduri structurale in perioada 2014-2020. Numerosi agenti economici din domeniu sunt de parere ca in 2013 am ajuns in situatia in care se afla piata de profil in urma cu doua decenii, cand nu se cunosteau investitiile ce urmau a fi efectuate. Rolul finantarilor publice, comunitare sau nationale, va ramane, in continuare, esential, iar completarea cu proiecte in parteneriat public-privat este absolut necesara pentru evitarea riscurilor generate de blocarea investitiilor publice”, a incheiat Laurentiu Plosceanu. Informatii suplimentare, la www.araco.org
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter