RO EN
Coșul este gol

AmCorp dezvolta 7 parcuri fotovoltaice, cu o capacitate totala de peste 200 MW

Prin brandul Everready, investitorul si dezvoltatorul imobiliar Asset Management Corporation (AmCorp) are in lucru o serie de proiecte pe segmentul energiei regenerabile, ce urmeaza a fi livrate in 2024, incepand cu primul trimestru al anului – este vorba despre 7 parcuri fotovoltaice, ce vor avea, la finalizare, o capacitate cumulata de peste 200 de megawati. Acestea se afla amplasate in zona Munteniei, la o distanta de maximum 80 de kilometri fata de Capitala, terenurile aferente ajungand la o suprafata totala de aproximativ 250 de hectare si la o valoare estimata de circa 20 de milioane de euro. Toate proiectele vor fi disponibile spre vanzare si vor fi livrate in stadiul ready-to-build, adica avand toate documentele necesare pentru demararea dezvoltarii: studiul de fezabilitate, studiul de impact asupra mediului, autorizatia de construire, avizul tehnic de racordare, autorizatia pentru conectarea la retea etc. Investitorii interesati pot achizitiona proiectele ca atare sau pot intra intr-un parteneriat cu reprezentantii AmCorp, solicitandu-le acestora sa se ocupe de intregul proces de dezvoltare, pana la livrare. 
"Unul dintre cele mai mari avantaje pe care le avem de oferit companiilor interesate sa investeasca in proiecte de energie regenerabila este extinsa noastra experienta in acest domeniu. Astfel, brandul Everready a fost lansat pe piata locala in urma cu aproape 13 ani, timp in care am oferit servicii de consultanta, project si property management la cele mai inalte standarde. La aceasta se adauga faptul ca, datorita investitiilor noastre sustinute pe segmentul de land banking, suntem unici proprietari ai terenurilor pe care vor fi amplasate parcurile fotovoltaice pe care le avem in lucru – un aspect ce nu poate decat sa ofere o importanta garantie suplimentara potentialilor investitori.”
 
Massimo Perrotti, COO AmCorp
Pe masura ce tot mai multe companii isi manifesta interesul de a investi in domeniul energiei regenerabile, specialistii Everready ofera o vasta gama de competente in ceea ce priveste proiectarea, dezvoltarea, dar si administrarea, intretinerea si curatarea parcurilor fotovoltaice. Compania se afla, totodata, in proces de extindere pe alte segmente strategice ale acestei piete, implicandu-se in prezent si in dezvoltarea de facilitati de stocare a energiei, proiecte de cogenerare, dar si statii de alimentare cu energie pentru perioade de varf. 
AmCorp acorda o importanta deosebita protejarii mediului inconjurator, prin valorificarea surselor de energie regenerabila si optimizarea consumului, si pe celelalte segmente de piata pe care activeaza. Un exemplu este dat de proiectele Sol Residences, amplasate in vecinatatea Capitalei, care integreaza, si ele, unele dintre cele mai moderne tehnologii in domeniu. Chiar vizavi de ansamblul din Crevedia, spre exemplu, compania va dezvolta, pe cont propriu de data aceasta, un alt parc fotovoltaic marca Everready, ce va permite ca unitatile locative din cadrul complexului, atat case, cat si apartamente, sa fie alimentate cu energie verde. 
"Suntem constienti de importanta integrarii surselor de energie regenerabila in toate celelalte sectoare de piata in care activam, incepand cu cel rezidential si continuand cu cel de retail, industrial-logistic, hotelier, al ospitalitatii si agrementului, dar si al agriculturii. De aceea, consideram ca brandul Everready are o importanta strategica in ansamblul serviciilor oferite de AmCorp, inclusiv in materie de consultanta, project si property management, acesta oferind siguranta alinierii la normele actuale de sustenabilitate, in contextul in care  acestea reprezinta, in mod evident, o prioritate la nivel global.”
 
 
Massimo Perrotti, COO AmCorp
Avand in proprietate terenuri de peste 550 de hectare, localizate preponderent in zona Capitalei si cu o valoare cumulata estimata la 80 de milioane de euro, AmCorp se afla in continuare in cautarea unor oportunitati de achizitie pe segmentul de land banking. O importanta directie de valorificare a portofoliului de terenuri este chiar cea a proiectelor de energie regenerabila, prin brandul Everready, astfel ca proprietati deja existente sau unele nou-achizitionate pot reprezenta punctul de plecare pentru demararea unor noi dezvoltari de acest gen.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter