RO EN
Coșul este gol

SALINI IMPREGILO: Plan ambitios de afaceri pana in 2019

Antreprenorul italian Salini Impregilo, implicat, la nivelul tarii noastre, in constructia unor tronsoane de autostrada cum ar fi Lugoj-Deva (lotul al doilea), Orastie-Sibiu (lotul al treilea) si Sebes-Turda (primul lot) si-a stabilit in intervalul anilor 2016-2019 un plan ambitios de afaceri, care presupune ca, la finele perioadei, sa se realizeze o cifra de afaceri de 9 miliarde euro (din care 30% sa provina din SUA) si o rata a profitabilitatii EBITDA de 10%, aspecte ce se vor concretiza in cazul in care, la 31 decembrie 2019, portofoliul de contracte si comenzi va depasi, valoric, suma de 39 miliarde euro. O alta tinta este constituita de faptul ca, in intervalul programat, fluxul de lichiditati (inregistrat inaintea platii dividendelor) sa fie mai mare de 900 milioane de euro. Potrivit oficialilor companiei, previziunile pe baza carora a fost elaborat actualul plan de afaceri pe termen scurt si mediu se bazeaza pe scenarii diferite in fiecare arie geografica in care corporatia isi desfasoara activitatea, in formula actuala, incepand cu finele anului 2013, moment in care fuziunea dintre Salini SpA (controlata de Salini Costruttori SpA) a fost incorporata prin fuziune in cadrul Impregilo SpA. Astfel, pentru grupul in cadrul caruia Salini Costruttori SpA detine 63,51% din actiuni, a fost stabilita o strategie diferita in functie de fiecare tara in parte, insa se iau in considerare premise potrivit carora cresterea segmentului global al lucrarilor de infrastructura va fi sustinuta, de vreme ce valoarea estimata pe plan mondial a contractelor specifice va ajunge la 8 mii de miliarde USD.
Cifra de afaceri estimata la 6,1 miliarde euro in 2016
„In ceea ce ne priveste, analizand activitatea din prima parte a anului in curs, actualul exercitiu financiar va reprezenta o perioada propice, cu incasari in crestere, evaluate la 6,1 miliarde euro, dupa ce in 2015 rulajul s-a situat la 4,73 miliarde euro, din care 25% in diverse state din Africa, 20% in Europa, 19% in Orientul Mijlociu, 15% in ambele Americi, 14% in Italia (unde avem o prezenta solida) si 7% in Asia si Australia. Ne bazam, in acest sens, pe programul de modernizare si constructie a infrastructurii feroviare de mare viteza IRICAV 2 (intre Verona si Padova), respectiv COCIV (intre Genova si Milano), cu plati periodice, dar ale carui incasari le vom fructifica integral in 2017, precum si pe reconfigurarea in sens pozitiv a investitiei provizorii ce va fi alocate executiei proiectului retelei de metrou Red Line din Qatar. Preluarea activitatii companiei Lane, din SUA, a adus - si va aduce in continuare - noi contracte in America de Nord, iar in iunie 2016 finalizam trei proiecte majore de infrastructura: noul Canal Panama, barajul centralei hidroelectrice Gibe III si centrul cultural ce va gazdui opera nationala a Greciei, in cadrul Fundatiei Stavros Niarchos din Atena”, a declarat Pietro Salini, CEO al Salini Impregilo.
Noi contracte de patru miliarde euro, derulate pe meridianele globului
Potrivit unui document ce prezinta noile implicatii strategice, in primele patru luni din 2016 Salini Impregilo a reusit sa castige noi contracte, cu o valoare cumulata de 4 miliarde euro, in SUA, Australia, Etiopia, Brazilia si Turcia. „Prin intermediul Lane, de la inceputul acestui an, ne-au fost atribuite contracte de 1,2 miliarde USD, cel mai important dintre acestea (in cuantum de 2 miliarde USD, din care partea ce revine Lane este de 600 milioane de dolari) vizand constructia sistemului de tranzit Purple Line. In Australia, ne implicam intr-un proiect in cuantum de 1,17 miliarde AUD (circa 791 milioane de euro), care vizeaza executia unei linii subterane de tren usor (tip metrou), cu o lungime de 8 km, in Perth. Un alt obiectiv de mari dimensiuni, ce presupune o investitie totala de 2,5 miliarde euro, este constituit de viitoarea centrala hidroelectrica din Koysha, Etiopia, cu o capacitate instalata de 2.200 MW”, se mai arata in comunicat.
Conform strategiei de afaceri, din cele 9 miliarde euro prevazute ca rulaj pentru 2019, circa 32% se vor realiza in SUA, cate 18% in Italia si restul Europei (inclusiv Romania), America Latina si Orientul Mijlociu contand in proportie de 10% fiecare, in Africa (pe fondul definitivarii multor proiecte si, implicit, al scaderii gradului de expunere) se va realiza un nivel de 7%, iar in Asia si Australia 5%.
***
Raportarile din Romania ale corporatiei italiene, cu sediul central in Milano, sunt incluse in Divizia C din cadrul acesteia, care coordoneaza inclusiv operatiunile din Albania, Argentina, Tunisia, Algeria, Grecia, Dubai si Polonia si proiecte cateva proiecte in stadii avansate de dezvoltare din Italia. In tara noastra, este luata in evidenta subsidiara Salini Impregilo SpA Milano - Sucursala Sibiu - Punct de Lucru, dar cu adresa sediului social in Capitala, care nu este obligata sa publice date din bilant si care si-a inregistrat cea mai recenta declaratie in 27 ianuarie 2015. Cele mai recente informatii confirma ca, la data de 31 decembrie 2015, din portofoliul de contracte si comenzi potentiale, cu o valoare de 26,2 miliarde euro la nivel de grup, cele din Europa (exclusiv Italia) aveau o pondere de 9%. Mai mult, la aceeasi data, Divizia C a anuntat ca proiectarea si constructia de autostrazi in Romania, in care corporatia este implicata, are o valoare de 75,7 milioane de euro, din care, in cursul lui 2015, s-a realizat o productie de 52,7 milioane de euro. Mai mult, in raportul financiar aferent anului trecut, se precizeaza ca facilitatile de cont curent au crescut la 115,6 milioane de euro, din care 18,7 milioane de euro au revenit sucursalei din Romania. La aceeasi data, grupul milanez efectuase plati in avans pentru filiala din tara noastra in cuantum de 14,31 milioane de euro. Pentru a descarca noul plan strategic al corporatiei, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter