RO EN
Coșul este gol

CON-A: Estimare de crestere cu 20% a cifrei de afaceri in acest an

Grupul de constructii Con-A, din Sibiu, vizeaza o crestere de circa 20% a cifrei de afaceri din 2011, pana la aproximativ 55 milioane de euro, datorita finalizarii lucrarilor la cel mai important proiect in care societatea a fost implicata in acest an, respectiv executia stadionului Cluj Arena. Unul dintre principalele planuri pe care Con-A le are in vedere pentru 2012 este reprezentat de atragerea de fonduri europene destinate unei investitii de peste 5 milioane de euro intr-o unitate de productie si asamblare a confectiilor metalice. In acest sens, conducerea societatii a depus deja proiectul pentru obtinerea finantarii nerambursabile. Cel mai mare obiectiv pe care societatea il are in derulare in calitate de antreprenor general vizeaza executia unei sali polivalente amplasate in proximitatea stadionului Cluj Arena (pe Aleea Parcului din Cluj-Napoca), proiect in valoare de 50,9 milioane de lei. Lucrarile se deruleaza conform graficului, pana in prezent cladirea (S+P+3E) si parcarea aferenta fiind realizate in proportie de aproximativ 50%. Pe santier se lucreaza, actualmente, la montarea grinzilor prefabricate aferente planseelor de la nivelurile supraterane si a gradenelor inclinate intre primele doua etaje (reprezentand 35% din total). Simultan, au fost initiate lucrarile la instalatia sanitara, la reteaua de canalizare situata sub placa de sol si la sistemul electric de iluminat interior si exterior. In conditiile in care lucrarile se vor desfasura, in continuare, conform graficelor de executie, obiectivul va fi definitivat in luna mai 2012. De asemenea, Con-A este implicata in realizarea mai multor proiecte pentru constructia unor centre comerciale, hale de productie si reabilitari de drumuri, valoarea aproximativa a lucrarilor contractate pentru anul 2012 fiind de 12 milioane de euro. Informatii suplimentare, la www.con-a.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter