RO EN
Coșul este gol

UE: Prelungirea Cadrului temporar privind ajutoarele de stat pana la 30 iunie 2021

Comisia Europeana a trimis statelor membre, spre consultare, un proiect de propunere vizand prelungirea pana la 30 iunie 2021 si adaptarea domeniului de aplicare a Cadrului temporar privind ajutoarele de stat adoptat la 19 martie 2020 pentru a sprijini economia in contextul pandemiei de COVID-19.
Margrethe Vestager, vicepresedinta executiva responsabila cu politica in domeniul concurentei, a declarat: In ultimele sapte luni, Cadrul temporar privind ajutoarele de stat a deschis calea catre un potential sprijin din partea statelor membre in valoare de aproape 3 mii de miliarde de euro pentru intreprinderile cele mai afectate de criza provocata de pandemia de COVID-19. Efectele crizei se vor mai resimti o vreme. Iata de ce propunem prelungirea Cadrului temporar pana la jumatatea anului viitor si adaptarea acestuia la nevoile continue ale intreprinderilor, protejand, in acelasi timp, piata unica a UE. Vom decide cu privire la calea de urmat, tinand seama de opiniile tuturor statelor membre.
In paralel, lucram la o solutie care sa permita redresarea verde si digitala a Europei – normele noastre privind ajutoarele de stat vor juca un rol important in ghidarea statelor membre pentru a se asigura ca fondurile publice limitate sunt bine directionate, nu descurajeaza investitiile private si profita de avantajele concurentei efective.
Astfel cum s-a anuntat deja la momentul adoptarii Cadrului temporar in martie 2020, Comisia evalueaza in prezent necesitatea de a prelungi acest cadru dincolo de data pana la care est valabil acum, respectiv 31 decembrie 2020, pe baza unor considerente importante care tin de politica de concurenta sau a unor considerente economice importante.
Comisia a trimis statelor membre spre consultare un proiect de propunere care vizeaza:
- prelungirea dispozitiilor Cadrului temporar cu mentinerea limitelor actuale (inclusiv in ceea ce priveste sprijinul pentru asigurarea lichiditatii) pentru o perioada suplimentara de sase luni, pana la 30 iunie 2021. Obiectivul este acela de a le permite statelor membre sa sprijine intreprinderile in contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, in special in cazurile in care necesitatea sau capacitatea de a utiliza Cadrul temporar nu s-a materializat integral pana in prezent, asigurand totodata conditii de concurenta echitabile;
- extinderea domeniului de aplicare a Cadrului temporar, avand in vedere incertitudinea economica persistenta si nevoile intreprinderilor cu pierderi semnificative ale cifrei de afaceri, oferindu-le statelor membre posibilitatea de a contribui la costurile fixe ale intreprinderilor care nu sunt acoperite de veniturile inregistrate. Sprijinirea acestor intreprinderi printr-o contributie temporara la o parte din costurile inregistrate are ca scop prevenirea deteriorarii capitalului lor, mentinerea activitatii economice a acestora si asigurarea unei baze solide care sa le permita sa se redreseze, precum si
- adaptarea conditiilor pentru masurile de recapitalizare din Cadrul temporar, in special a conditiilor pentru incetarea participarii statului in intreprinderile in care statul era actionar existent inainte de recapitalizare. Modificarile propuse ar permite incetarea participarii statului la capitalul social al unor astfel de intreprinderi, printr-o evaluare independenta, mentinand totodata garantiile care sa asigure concurenta efectiva pe piata unica.
Statele membre au acum posibilitatea de a formula observatii cu privire la proiectul de propunere a Comisiei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter