Companiile specializate in productia de materiale de constructii, cele din domeniul reciclarii, procesatorii de carne sau clinicile medicale sunt eligibile pentru a primi pana la 50% finantare nerambursabila prin intermediul HG 807/2014, Schema de ajutor de stat ce sustine investitiile, al carei program de finantare a fost extins pana la 31.12.2023, iar investitiile se pot implementa pana la sfarsitul anului 2028.
In ciuda unui an dificil, marcat de criza COVID, care a afectat majoritatea industriilor, sectorul constructiilor a inregistrat o crestere de circa 20% in primele 10 luni ale anului 2020, potrivit datelor INS , estimarile specialistilor din piata fiind ca domeniul constructiilor se va mentine pe un trend ascendent si in acest an.
“Vedem un apetit foarte ridicat pentru finantare al companiilor care activeaza in sectorul de productie materiale de constructii, in special din partea companiilor specializate in productia de beton, mixturi asfaltice, agregate sau prefabricate. Fie ca este vorba de locatii noi, unitati noi de productie sau de extinderea capacitatii de productie, companiile au in 2021 nevoie de finantare si, in contextul generat de pandemie, acestea isi gestioneaza mult mai atent resursele, analizand optiunile de finantare prin fonduri europene sau ajutoare de stat”, a declarat Roxana Mircea, partener in cadrul REI Finance Advisors, una dintre cele mai dinamice companii de consultanta specializate in atragerea de finantari nerambursabile, singura cu opt birouri regionale in intreaga tara.
HG 807/2014, singura sursa de finantare cu componenta nerambursabila pentru investitii disponibila in acest moment. Conditiile de finantare, mult relaxate
Schema reglementata de HG 807/2014 este singura sursa de finantare cu componenta nerambursabila pentru investitii disponibila in acest moment, pe care exista sesiune deschisa si se pot depune proiecte in mod continuu pana la 31.12.2023 si care se pot implementa gradual, pana la 31.12.2028 . Achizitiile pot fi demarate si imediat dupa ce s-a depus planul de afaceri la Minister si s-a derulat procedura de achizitie. Nu este nevoie sa se astepte emiterea Acordului inca 3-4 luni, decat daca beneficiarul doreste acest lucru.
Schema acorda 10% finantare nerambursabila pentru proiectele implementate in Bucuresti, 35% - Ilfov si Vestul tarii (judetele Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis) si 50% finantare nerambursabila in restul judetelor tarii.
Eligibile pentru finantare sunt atat start-up-uri, detinute de actionari care nu mai sunt implicati in alte companii ce activeaza in acelasi domeniu, IMM sau companii mari, cu mii de angajati. Conditie ar fi ca aplicantii sa fi inregistrat profit in cel putin unul din ultimii 3 ani de activitate.
Pe lista cheltuielilor eligibile se numara investitiile noi, construirea de cladiri de la 0, extinderea cladirilor existente sau o simpla achizitie de echipamente care sa conduca la diversificarea produselor societatii, cresterea capacitatii sau schimbarea fluxului tehnologic. Nu este posibila renovarea de cladiri sau achizitia de cladiri deja existente.
„Un interes crescut pentru schema reglementata de HG 807/2014 am observat si din partea companiilor cu activitate in zona de reciclare deseuri, a celor din industria de procesare a carnii, cat si a clinicilor medicale - companii cu care purtam discutii avansate si care analizeaza cu interes aceasta linie de finantare, ce vizeaza investitii in dezvoltare, prin accesarea de fonduri nerambursabile. Acestea nu sunt insa singurele domenii care se califica pentru a obtine finantarea dorita, iar conditiile de acordare au devenit mai relaxate, astfel ca pragul minim al investitiei este de 1 milion euro, iar grantul maxim oferit se ridica la 37,5 milioane euro”, a adaugat Roxana Mircea, precizand ca la momentul depunerii proiectului societatea nu trebuie sa faca dovada cofinantarii, ci doar in 6 luni de la emiterea Acordului de finantare este necesar sa o prezinte - fie din surse proprii (profit nerepartizat), fie atrase (imprumuturi bancare).
O alta masura de relaxare a acordarii finantarii prin HG 807/2014 este aceea ca nu mai este necesara prezentarea dovezii detinerii terenului sau a terenului liber de sarcini la momentul depunerii proiectului, ci tot doar in 6 luni de la emiterea Acordului de finantare.
La depunerea proiectului este nevoie de un deviz general si de devize pe obiect conform HG 907/2016, respectiv de prezentarea unei analize de piata privind cererea pe urmatorii 7-10 ani pe segmentul de piata pe care activeaza compania.
Societatea beneficiara de ajutor de stat isi asuma mentinerea mediei angajatilor din ultimele 12 luni si plata de taxe si impozite, strict pe noul proiect de investitii, nu pe toata compania, in cuantum egal cu grantul primit (impozite aferente noilor angajati, impozit pe profit, taxe platite la bugetul local).
“De exemplu, pentru un grant de circa 600.000 euro, daca proiectul nu prespune constructii si nu implica taxe la bugetul local, societatea trebuie sa creeze 30 de noi locuri de munca la un salariu brut de 3.500 RON sau sa raporteze plata de impozit pe profit in cuantum de 600.000 euro in 5 ani; perioada de 5 ani se poate prelungi la 7 ani in cazul in care nu se reuseste plata taxelor, in contextul pandemiei. In cazul extrem in care la finalul perioadei de monitorizare (5-7 ani) nu se achita taxe in cuantum egal cu grantul, beneficiarul va achita catre Ministerul Finantelor suma pe care nu a reusit sa o plateasca, plus dobanda de circa 3% (dobanda este actualizata pe pagina Consiliului Concurentei). Achizitiile se realizeaza potrivit procedurii proprii a companiei aplicante, nu pe SICAP sau fonduri-ue.ro”, a mai precizat Roxana Mircea.
REI Finance Advisors este singura companie de consultanta din Romania, specializata in atragerea de finantari nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat, cu 8 birouri regionale. REI scrie proiectele si le implementeaza impreuna cu beneficiarii pana la primirea transei finale, iar la solicitarea companiei se poate oferi sprijini inclusiv in perioada de monitorizare a proiectului.
Pentru acest an, echipa REI tinteste sa obtina finantare pentru cel putin 200 de companii, prin Schema de ajutor de stat reglementata de HG 807/2014.