Preocuparea pentru a atrage investitori, mai ales a statelor care au nevoie acuta de capitalul strain pentru dezvoltare, asa cum este Romania, ar trebui sa fie o constanta a politicilor publice in aceasta perioada de relansare economica. Spre deosebire de cea din anul 2008, actuala criza economica este generata de situatia sanitara globala, astfel incat nu ne putem raporta intocmai la pachetele de masuri abordate la acel moment sau la aceeasi perioada de recuperare a jucatorilor din piata.
Banca Mondiala prognozeaza ca economia globala va scadea cu 5,2% in 2020, reprezentand cea mai profunda recesiune de la cel de-al Doilea Razboi Mondial. Totusi, institutia preconizeaza o revenire usoara in 2021, aceasta depinzand insa de evolutia pandemiei si gestionarea acesteia de catre statele lumii. Chiar daca exista sansa unei recuperari economice in forma de V, socul pandemiei nu poate fi ignorat, astfel ca statele trebuie sa ia in calcul toate scenariile posibile si implicatiile acestora: o recuperare mai lenta in forma de U sau o recesiune mai lunga in forma de L.
Contextul actual si necesitatea programului de relansare economica
Ca orice criza economica, si aceasta necesita interventia prin masuri de sprijin adoptate de Guvern atat pentru salvarea companiilor afectate, cat si pentru stimularea investitiilor straine directe. Pe langa datele existente, precum pozitia geografica, apartenenta la structuri sau organizatii internationale, resursele naturale, diferenta in fata investitorilor se face si prin ajutoarele de stat disponibile, nivelul fiscalitatii, al birocratiei etc.
In acest context, tinand cont si de provocarile cu care s-au confruntat companiile ce au capacitati de productie in Asia (e.g. China), precum perturbarea lantului de aprovizionare, disponibilitatea fortei de munca, statele din regiunea Europei Centrale si de Est intra intr-o competitie pentru atragerea investitiilor straine inclusiv ca urmare a potentialelor relocari din China.
Planul National de Investitii si Relansare Economica pregatit de Guvernul Romaniei are o valoare de peste 100 de miliarde de euro si urmeaza sa fie finantat atat de la bugetul de stat, cat si din fonduri europene. Pentru relansarea economica sunt prevazute granturi si programe de sprijin cu finantare de la fonduri externe nerambursabile si de la bugetul de stat.
In completarea programelor de tipul IMM Invest, granturi pentru initiative antreprenoriale inovatoare si digitalizarea companiilor si programele de garantare a creditelor pentru capital de lucru si investitii, Ministerul Finantelor Publice a adus modificari schemelor de ajutor de stat pentru investitii noi (greenfield), precum si cele pentru sprijinirea investitiilor care promoveaza dezvoltarea regionala prin crearea locurilor de munca, care sunt aplicabile atat IMM-urilor cat si companiilor mari.
Aceste modificari se datoreaza pe de-o parte unor decizii adoptate de Comisia Europeana si pe de alta parte pentru clarificarea si flexibilizarea procedurilor de acordare, plata si monitorizare a ajutorului de stat ca urmare a experientei cu privire la derularea procedurii de selectie si evaluare a cererilor de acord pentru finantare.
Modificarile aduse schemelor de ajutor de stat
In Romania sunt aplicabile doua scheme de ajutor de stat care contribuie la dezvoltarea regionala, si anume:
- schema de ajutor de stat pentru investitii noi (greenfield) care are rolul de a atrage investitii noi cu impact major in economie de minim 1 milion de euro;
- schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investitiilor care determina crearea de noi locuri de munca.
Recent, Comisia Europeana a decis sa limiteze impactul economic provocat de pandemie si sa ofere statelor posibilitatea sa extinda schemele de ajutor de stat, pentru a oferi actorilor economici predictibilitate si norme coerente. Astfel, ca urmare a modificarilor adoptate de Comisia Europeana, Guvernul a prelungit valabilitatea acestor scheme de ajutor de stat, care, altfel, ar fi expirat la 31 decembrie 2020.
Astfel, Ministerul Finantelor Publice va putea emite acorduri pentru finantarea investitorilor majori in economie pana la 31 decembrie 2023, in vreme ce perioada in care sunt platite ajutoarele de stat se prelungeste pana in 2028.
De asemenea, la finalul lunii august, Ministerul Finantelor Publice a publicat Ghidul solicitantului pentru ambele scheme de ajutor de stat aplicabile in Romania si exista cadrul complet pentru accesarea acestor scheme.
Printre principalele modificari de flexibilizare si simplificare aduse schemei de ajutor de stat pentru investitii noi (greenfield) prevazuta de HG 807/2014 sunt dupa cum urmeaza:
- introducerea posibilitatii de a solicita extinderea perioadei de mentinere a investitiei cu pana la maximum 2 ani;
- depunerea este continua pana la utilizarea bugetului total al schemei;
- eliminarea modalitatii de stabilire a cheltuielilor eligibile din categoria constructii pe baza standardului de cost, avand in vedere ca standardul de cost a fost stabilit in anul 2010;
- majorarea termenului pentru demararea investitiei de la 4 la 6 luni, datorita contextului economic mondial;
- stabilirea unui termen de 6 luni de la emiterea acordului pentru finantare pentru asigurarea surselor de finantare si demonstrarea situatiei juridice a locatiei, avand in vedere ca procesul de perfectare a documentelor juridice in contextul actual poate intarzia depunerea cererii de acord pentru finantare;
- introducerea obligatiei intreprinderii de a realiza contributia la dezvoltarea regionala cel putin la nivelul ajutorului de stat platit.
In cazul schemei de ajutor de stat care se refera la investitiile care determina crearea de noi locuri de munca, printre principalele modificari aduse acestei scheme se refera la urmatoarele aspecte:
- modificarea numarului de noi locuri de munca create la 100 locuri de munca pentru a incuraja investitiile cu impact in economia locala si regionala;
- inlocuirea procedurii de depunere a cererilor pentru finantare in sesiuni cu mecanismul de depunere continua si eliminarea selectiei pe baza de punctaj;
- eliminarea obligatiei de a nu inregistra debite restante la bugetul general consolidat al statului la momentul depunerii cererii de acord pentru finantare. Nu se mai solicita Certificat de atestare fiscala la momentul depunerii cererii de acord pentru finantare, dar obligatia ramane valabila la momentul platii ajutorului de stat;
- introducerea posibilitatii demararii proiectului de investitii dupa depunerea cererii pentru finantare;
- flexibilizarea conditiilor pe care trebuie sa le ȋndeplineasca companiile ȋn activitate;
- flexibilizarea procedurii de plata a ajutorului de stat, prin eliminarea conditiilor referitoare la crearea a minim 10 locuri de munca la depunerea primei cereri de plata, precum si la numarul maxim de cereri care se pot depune intr-un an calendaristic;
- introducerea unui termen de 30 zile lucratoare de la data primirii solicitarii pentru transmiterea completarilor, in vederea reducerii termenului de solutionare a cererilor de plata a ajutorului de stat.
Ajutorul de stat poate fi o parghie care sa contribuie la dezvoltarea Romaniei si atragerea investitiilor straine prin acordarea resurselor financiare pentru sprijinirea acelor companii care aduc valoare in economie. In acelasi timp, politicile publice ar trebui sa se concentreze si pe dezvoltarea altor aspecte care ar putea contribui la cresterea atractivitatii Romaniei, precum dezvoltarea infrastructurii, pregatirea profesionala a oamenilor din judetele care necesita oportunitati de dezvoltare si asigurarea predictibilitatii fiscale.
*** Articol realizat de Inge Abdulcair Director Servicii Fiscale, PwC Romania.