La un an de la declansarea pandemiei COVID-19, directorii generali manifesta un nivel record de optimism in ceea ce priveste redresarea economiei globale, 76% dintre acestia estimand imbunatatirea evolutiei Produsului Intern Brut (PIB) global in 2021, reiese din cea de-a 24-a editie a raportului PwC CEO Survey.
”Dupa un an de incertitudini si dificultati economice, in care au fost nevoiti sa-si regandeasca activitatea, directorii generali sunt foarte increzatori in evolutia economiei. Desi criza sanitara ramane in topul amenintarilor, ponderea celor care au previziuni optimiste a atins, la aceasta editie CEO Survey, cel mai inalt nivel din ultimii noua ani. De exemplu, in 2020, doar 22% estimau perspective pozitive pentru economie, iar in 2019, 42% aveau astfel de asteptari. Totusi exista si o serie de ingrijorari, iar cea pe care am remarcat-o se refera la volatilitatea politicilor fiscale care, influentate de viteza de acumulare a datoriilor publice pe fondul pandemiei, ar putea duce la o majorare a taxelor pe termen scurt”, a declarat Ionut Simion, Country Managing Partner PwC Romania.
Revine increderea ca vor creste veniturile companiilor
Directorii generali sunt mai optimisti si in ceea ce priveste perspectivele afacerilor lor. Aproximativ 36% dintre cei chestionati au declarat ca sunt „foarte increzatori” in perspectivele organizatiei lor de crestere a veniturilor in urmatoarele 12 luni, fata de 27% in 2020.
In timp ce increderea globala este in crestere, exista variatii semnificative intre industrii, reflectand modul diferit in care comportamentul consumatorilor a fost afectat de pandemie. Astfel, directorii generali din sectoarele tehnologiei si telecomunicatiilor prezinta cele mai ridicate niveluri de incredere, de 45% si, respectiv, 43%.
La polul opus, se afla cei din transporturi si logistica (29%), respectiv din ospitalitate si agrement (27%), care sunt printre cei mai pesimisti in ceea ce priveste capacitatea lor de a creste veniturile in urmatoarele 12 luni.
Preocupari mai mari pentru securitatea cibernetica, politicile fiscale si dezinformarea
Nu este surprinzator faptul ca pandemiile si crizele de sanatate sunt in fruntea listei de amenintari la adresa perspectivelor de crestere, depasind teama de supra-reglementare, care a fost principala preocuparea pentru directorii generali la nivel global din 2014 pana anul trecut.
De asemenea, digitalizarea creste riscurile generate de amenintarile cibernetice. Acest lucru, coroborat cu cresterea semnificativa a incidentelor de securitate cibernetica din 2020, inclusiv atacuri de tip ”ransomware”, a propulsat amenintarile cibernetice pe locul doi in topul preocuparilor, fiind mentionate de 47% dintre directorii executivi, comparativ cu 33% in 2020. Intrebati despre cheltuielile lor pentru transformarea digitala, aproape jumatate dintre directorii executivi (49%) spun ca acestea vor creste cu 10% sau mai mult.
O alta preocupare este raspandirea dezinformarii (28%, in crestere fata de 16% in 2020), care a avut un impact asupra alegerilor, reputatiei si sanatatii publice - contribuind la scaderea increderii in intreaga societate.
Daca in 2020, incertitudinea politicii fiscale s-a clasat in afara primelor zece preocupari ale directorilor executivi, in 2021 importanta sa a crescut rapid, ajungand pana pe locul sapte (31%), avand in vedere ingrijorarea privind acumularea datoriilor guvernamentale care ar putea conduce la majorarea taxelor.
Schimbarile climatice se situeaza inca pe locul noua printre amenintarile la adresa cresterii, fiind mentionate de aproape o treime dintre respondenti (fata de 24 in 2020).
SUA isi mareste avantajul fata de China
Rezultatele sondajului arata ca 35% dintre directorii generali doresc sa creasca afacerile companiei pe piata din SUA in urmatoarele 12 luni, in timp ce China este vizata de 28% dintre acestia. In 2020, SUA erau doar cu un punct procentual inaintea Chinei. Noile evolutii politice si tensiunile existente au avut un impact asupra perceptiei directorilor americani care mizeaza mai putin pe China ca motor de crestere si devin mai atenti la Canada si Mexic. Directorii executivi din China arata un interes tot mai mare pentru economiile mari, precum SUA, Germania si Japonia, ca destinatii principale pentru exporturi.
Dupa SUA si China, Germania se mentine pe locul trei pe lista destinatiilor privind cresterea afacerilor, in timp ce Marea Britanie, dupa Brexit, se afla pe patru (11%), depasind India (8%). Japonia, de asemenea, creste in clasament si devine a sasea cea mai atractiva tara, depasind Australia, care a detinut aceasta pozitie anul trecut.
Desfasurat in ianuarie si februarie 2021, CEO Survey exploreaza opiniile a 5.050 de directori din intreaga lume, inclusiv din Romania. Raportul global CEO Survey se lanseaza pe 11 martie, in cadrul unui eveniment virtual gazduit de CNBC Catalyst. Editia CEO Survey 2021 pentru Romania va fi publicata la inceputul lunii iunie.