RO EN
Coșul este gol

Protejarea economiei in contextul raspandirii Covid-19 - masuri disponibile statului

Actiunile de precautie luate pentru a limita riscul de raspandire a COVID-19 au consecinte economice importante, si exista o serie de industrii - precum cea a turismului, a organizarii de evenimente sau cea hoteliera - care sunt deja afectate, fiind nevoie de interventii rapide din partea statului roman. Ne putem astepta ca si alte sectoare sa fie afectate in perioada urmatoare, cum ar fi cel de comercializare cu amanuntul (inclusiv mall-urile) sau sectorul bancar (prin dificultatile companiilor si ale persoanelor fizice de a plati ratele scadente datorita lipsei temporare de lichiditati).
 
Ce poate face statul roman pentru a proteja economia in aceasta perioada?
 
Masuri de sprijin financiar pentru companii
In primul rand, statul roman poate concepe masuri de sprijin pentru companiile din sectoarele afectate, prin relaxarea temporara a reglementarilor, acordarea de subventii salariale, suspendarea platii impozitelor, TVA-ului sau contributiilor sociale.
Masurile avute in vedere pentru atenuarea consecintelor comerciale ale COVID-19 nu cad sub incidenta regulilor privind ajutoarele de stat, in masura in care avantajele sunt neselective si sunt disponibile tuturor intreprinderilor. Mai multa atentie este necesara pentru adoptarea unor masuri aplicabile doar anumitor categorii de intreprinderi sau sectoare de activitate, intrucat acestea ar putea intra in sfera ajutorului de stat.
Separat de acestea, normele de ajutor de stat stabilite la nivel european ii permit statului roman - in anumite conditii - sa ajute companiile sa faca fata deficitului de lichiditate. Astfel, se poate institui, spre exemplu, o schema de ajutor de ajutor pentru IMM-uri, pentru a permite acestora sa isi acopere nevoile de lichiditate pentru o perioada de pana la 18 luni.
De asemenea, in baza articolului 107(2)(b) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, statul roman poate compensa companiile pentru pagubele provocate de evenimente extraodinare. Vestea buna venita din partea Uniunii Europene este ca la nivelul acesteia COVID-19 a fost deja calificat drept un eveniment extraordinar, care justifica masuri exceptionale din partea statelor membre pentru a compensa prejudiciile economice determinate de acesta.
Astfel, Comisia Europeana a aplicat acest articol aproband o schema de ajutor de stat in valoare de 12 milioane de euro instituita de Danemarca, prin care se urmareste compensarea organizatorilor de evenimente care au fost anulate sau amanate din cauza Coronavirus, respectiv cele cu mai mult de 1000 de participanti sau care vizau grupuri de risc, precum persoanele in varsta sau vulnerabile, indiferent de numarul de participanti.
Comisia Europeana a aprobat schema de ajutor de stat in termen de 24 de ore de la primirea notificarii, aratand importanta pe care o acorda identificarii de solutii rapide pentru salvarea operatorilor economici afectati de COVID-19 si implicit pentru sustinerea economiei.
Aprobarea schemelor de ajutor de stat de catre Comisia Europeana este foarte importanta: in lipsa acesteia, ajutorul de stat poate fi declarat ilegal, iar companiilor beneficiare li se poate solicita rambursarea beneficiului primit. 
 
Masuri de sprijin pentru consumatori
Combaterea cresterii excesive a preturilor
Privind din perspectiva consumatorilor, legislatia de concurenta prevede posibilitatea Guvernului de a dispune masuri cu caracter temporar pentru combaterea cresterii excesive a preturilor sau chiar blocarea acestora pentru sectoare economice determinate si in imprejurari exceptionale precum situatii de criza, dezechilibru major intre cerere si oferta sau disfunctionalitate evidenta a pietei. 
Astfel de masuri pot fi adoptate prin hotarare de Guvern pentru o perioada de 6 luni, care poate fi prelungita succesiv pentru durate de cate cel mult 3 luni, pe perioada in care persista imprejurarile care au determinat adoptarea acestora.
La acest moment, Guvernul are in vedere sa intervina si sa plafoneze pretul la anumite echipamente medicale si medicamente, pentru a evita specula. In functie de disponibilitatea produselor pe piata, e posibil insa sa vedem interventii inclusiv cu privire la unele categorii de alimente.
S-a pus problema daca specula poate fi sanctionata cu ajutorul regulilor de concurenta, iar raspunsul este nuantat. Astfel, legea concurentei interzice companiilor dominante sa practice „preturi excesive”, iar caracterul excesiv se va determina de la caz la caz. Pretul produselor si serviciilor se formeaza pe piata, prin interactiunea dintre furnizori si clienti. Este de asteptat insa ca autoritatea de concurenta sa se uite la modificarile de pret si la cauzele acestora pentru a intelege daca operatorii economici au actionat in mod abuziv.   
Suport financiar acordat direct consumatorilor
Nu in ultimul rand, statul roman poate acorda suport financiar direct consumatorilor, pentru servicii sau bilete anulate al caror pret nu este rambursat de catre operatorii economici.  

Masuri restrictive ale autoritatilor si impactul acestora asupra intreprinderilor 
Se pune problema daca in aceasta perioada autoritatile centrale sau locale pot adopta masuri care restrang concurenta. 
Legea concurentei prevede ca autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale ori locale nu pot adopta masuri (acţiuni sau inacţiuni) care restrang, impiedică sau denatureaza concurenta, precum limitarea libertatii comertului sau stabilirea de conditii discriminatorii pentru activitatea intreprinderilor.
Spre exemplu, aceasta regula ar putea fi incalcata daca autoritatile stabilesc restrictii in comercializarea anumitor dezinfectanti, sau limiteaza folosirea anumitor platforme online in detrimentul altora. 
Consiliul Concurentei nu poate aplica amenzi autoritatilor statului, insa poate dispune masuri de incetare a restrictiilor si poate introduce actiune in contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucuresti, solicitand instantei anularea, in tot sau in parte, a actului care a condus la restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei.
 
Concluzii 
Atat legislatia europeana cat si cea nationala ii confera statului o serie de parghii importante pentru a interveni si sprijini industriile afectate de raspandirea COVID-19. Este important insa ca interventiile statului sa ajute la mentinerea echilibrului economic si ca acest context social sa nu fie folosit pentru a avantaja anumite industrii sau companii in detrimentul altora, in lipsa unor justificari de interes public general.
 
*** Articol realizat de specialistii de la Peli Partners

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter