Plecand de la problemele investitiilor realizate de companiile active in Romania, intr-o serie de articole anterioare am dezvaluit cateva secrete pentru a dezvolta o investitie profitabila: alegerea momentului perfect, importanta valorii adaugate pe termen lung care ar trebui sa primeze in fata profitului pe termen scurt, pregatirea planului de afaceri in situatii de stres din cauza conditiilor externe adverse, consecintele fluctuatiei costului de finantare, importanta costului capitalului pentru finantarea investitiei precum si capacitatea companiei de a se restructura in etapa de recesiune. Daca nu sunt gestionate corespunzator, toate aceste elemente reprezinta vulnerabilitati care alimenteaza riscuri majore pe termen lung! Unul dintre factorii importanti care contribuie la o dezvoltare financiara sanatoasa pe termen lung este structura de finantare a investitiilor. Practic, cu cat contribuie actionarii, institutiile de credit, furnizorii sau diversi creditori pentru finantarea activelor de care dispune o companie?
Mixul optim al acestor surse de finantare este intrebarea esentiala care macina orice director financiar atunci cand se uita la structura de finantare a propriei companii. Personal sunt preocupat de aceeasi intrebare, atunci cand ma uit la structura de finantare a intregului mediu de afaceri local. In acest sens, am analizat situatia financiara pentru toate companiile active in Romania in ultimii zece ani (perioada 2007-2016), si am constatat trei probleme care ma ingrijoreaza:
1. Cresterea gradului de indatorare
In conditiile in care ponderea datoriilor in total active a crescut de la 65% (2007) la 72% (2016), mediul de afaceri activ in Romania a devenit cel mai indatorat prin comparatie cu restul tarilor din UE. Acest lucru se datoreaza distribuirii accelerate a dividendelor in anul 2017, in contextul diminuarii impozitului pe dividend de la 16% la 5% incepand cu Ianuarie 2016. Practic, in anul 2016 s-au distribuit dividende de aproximativ 43 mld. Lei, aproape cat nivelul cumulat din perioada 2008-2015. Aceasta a determinat scaderea capitalurilor proprii si cresterea dependentei companiilor de finantarea externa.
Care este gradul optim de indatorare?
Structura optima de capital poate fi analizata in functie de durata ciclului operational: cu cat perioada dintre momentul achizitionarii materiei prime si momentul incasarii creantelor aferente vanzarii produselor finite este mai lunga, cu atat nevoia de investitii pe termen lung si capitaluri permanente este mai mare. Un ciclu operational lung implica: mai multe investitii in active fixe, o nevoie de finantare mai mare, asteptari mai mari ale actionarilor datorita investitiilor semnificative, ceea ce se traduce in marje mai ridicate. Aceasta situatie este specifica companiilor implicate in activitatea de productie de produse finite sau intermediare (pentru alte industrii). Reversul este o societate cu ciclu operational scurt (ex.: firmele de comert), care de obicei are o cifra de afaceri mare, stocuri si/sau creante extinse corelate cu datorii mari pe termen scurt, capitaluri proprii si profituri reduse. Graficele urmatoare ilustreaza structura optima de capital in functie de durata ciclului operational. Desigur, aceste repere nu sunt obligatorii si trebuie considerate drept recomanadari de bune practici.
2. Cresterea datoriilor contractate pe termen scurt
Ceea ce alimenteaza presiuni asupra lichiditatii companiilor! Astfel, ponderea datoriilor pe termen scurt in totalul imprumuturilor contractate de catre mediul de afaceri activ in Romania a crescut de la 59% (anul 2007) la 71% (anul 2016), conform cifrelor ilustrate in tabelul urmator (calculele sunt realizate pentru toate companiile active in Romania).
3. Cresterea gradului de interdependenta dintre companii si amplificarea riscului de contagiune
In conditiile in care cresterea gradului de indatorare, in special in ceea ce priveste orizontul pe termen scurt, a fost alimentata de extinderea creditului furnizor, prin prelungirea termenelor de plata intre companii. Mediul de afaceri a transferat in ultimii ani o parte semnificativa a creditului bancar catre cel comercial (credit furnizor), acest lucru fiind de natura sa intensifice relatiile intre companiile private deoarece comportamentul a fost unul generalizat. Astfel, conform cifrelor prezentate in tabelul si graficul urmator, nivelul creditului acordat de catre intreg sectorul bancar companiilor private a fost de 76,6 mld. Lei in anul 2007, crescand cu doar 26 de mld. Lei pana in anul 2016.
Spre deosebire de acesta, creditul comercial, reprezentat de suma tuturor creantelor pentru toate companiile active, a crescut de cinci ori mai mult, inregistrand un avans de aproape 140 mld. Lei in perioada analizata. Anul 2016 indica un usor recul al creditului comercial, in conditiile preferintei companiilor de a contracta credite bancare pentru a reduce termenul de plata catre furnizori. Acest comportament este vizibil doar in randul firmelor care au acces facil la finantarea bancara, si este justificat de obtinerea unui discount comercial de la furnizori mai mare comparativ cu dobanzile aferente creditelor bancare.
In acest context, durata medie de incasare a facturilor a scazut in anul 2016 la 104 zile, comparativ cu 114 zile in anul anterior. In ciuda acestui fapt, acest fenomen s-a temperat in pe parcursul anului 2017, si probabil va deveni foarte izolat in urmatorii ani, pe fondul cresterii dobanzilor din cauza cresterii presiunilor inflationiste.
Pe fondul acestor modificari structurale din economie, efectul de contagiune si propagare a unor socuri negative de la o companie catre alta fiind mult mai mare in prezent, comparativ cu perioada dinaintea crizei financiare anterioare. Practic, intrarea unei companii in insolventa genereaza, in momentul de fata, un soc negativ catre furnizori mai mare cu 73% (reprezentand intensitatea extinderii termenelor de plata intre companii in ultimii zece ani), compartiv cu cel inregistrat in anul 2007. Fenomenul este observat in practica atunci cand un client iti spune ca nu isi poate plati factura deoarece el, la randul lui, nu isi incaseaza creantele de la clientii sai (clientul clientului tau are o problema). Banuiesc ca regasesti foarte des acest motiv invocat din partea clientilor tai, deoarece neincasarea facturilor de la clienti a devenit principala cauza pentru intarzierea la plata a furnizorilor.
In concluzie, problema finantarii deficitare a companiilor active in Romania consta in crestera gradului de indatorare pe termen scurt in contextul extinderii semnificative a creditului furnizor.
Acest fenomen creste vulnerabilitatea companiilor la majorarea costului de finantare, si amplifica riscul de contagiune dintre companii. Astfel, se creeaza premisele unei spirale contagioase care, desi este invizibila acum, se poate propaga foarte rapid in urmatoarea recesiune!