CITR, consultant expert in consortiul selectat de Comisia Europeana pentru implementarea Directivei UE nr. 2019/1023 in domeniul preventiei si restructurarii, anunta publicarea pe site-ul Ministerului Justitiei, ca urmare a finalizarii cu succes a etapei de consultare publica a proiectului de lege care vizeaza imbunatatirea solutiilor de redresare pentru companii.
Conform expunerii de motive a Directivei, in lipsa unor masuri de preventie adecvate mediului de afaceri, peste 200.000 de companii ies anual din economie la nivel european, ceea ce conduce la pierderea a 1,7 milioane de locuri de munca. In Romania, jumatate din cele aproximativ 30.000 de companii cu impact in economie se aflau deja in dificultate inca dinainte de pandemie, iar un sfert dintre acestea au atins pragul insolventei, fara a fi incercat sa acceseze o procedura de restructurare. In lipsa unei culturi a preventiei in business, anul trecut au intrat in insolventa 5.694 de companii la nivel national, dintre care 80 de companii de impact.
“Transpunerea Directivei Europene in legislatia romaneasca este o oportunitate pentru redresarea companiilor, dar care vine si cu responsabilitate pentru noi, cei care avem un rol cheie in domeniul insolventei si restructurarii din Romania. Este in puterea noastra sa schimbam modul in care restructurarea, pre-insolventa si insolventa sunt percepute, si transformate din stigmat, in normalitate. In acelasi timp, ne bucura implicarea stakeholderilor in consultarea publica, demonstrand necesitatea noului cadru legislativ atat pentru companii si specialisti, cat si pentru comunitatile din jurul lor”, a declarat Vasile Godinca-Herlea, Managing Partner CITR si Presedinte UNPIR Filiala Cluj.
In urma acestei etape proiectului initial i-au fost aduse cateva modificari, dintre care cele mai importante sunt:
1. Abordarea in functie de contextul fiecarei companii, de gradul de dificultate. Prezumtiile dificultatii unei companii, initial propuse ca o conditie de accesare a restructurarii, au fost inlocuite cu o analiza si un raport privind starea sa de dificultate. Astfel, companiile vor putea accesa aceste proceduri in functie de specificul dificultatii fiecareia pentru a putea beneficia de un proces adaptat de restructurare.
2. Eficientizarea procedurilor de restructurare. Au fost clarificate textele initiale referitoare la contestatiile din procedura, astfel incat prevederile sa fie mai lamuritoare, atat pentru companiile in dificultate, creditori, cat si pentru cei care vor aplica legea, anume: practicieni in insolventa, judecatori, avocati. Chiar daca sunt formulate contestatii, planul poate fi pus in aplicare, iar in paralel toate criticile partilor implicate vor fi analizate de o instanta.
3. Eficientizarea procesului de transmitere a documentelor prin intermediul instantei.
Prevederile referitoare la transmiterea documentelor intre partile implicate in planul de restructurare au fost modificate, astfel incat circuitul de comunicare al documentelor sa fie mai eficient si sa fie comunicat direct de parti. Astfel, vor fi aplicate sanctiuni pentru netransmiterea la timp a apelului, contestatiilor, intampinarilor sau probatoriului catre partile cu interese contrare.
4. Protectia creditorilor si echilibrul intre drepturile acestora si protectia debitorului.
Pentru protectia creditorilor, au fost introduse elemente de control care sa limiteze libertatea de decizie a companiei in stabilirea creantelor care nu vor fi afectate de masurile de restructurare. Aceasta modificare a fost introdusa pentru a evita folosirea in mod abuziv a acestei posibilitati de restructurare prevazute de Directiva Europeana. De asemenea, creditorii pot contesta unele masuri propuse de companii in planurile de restructurare, in cazul in care le-ar afecta drepturile si pot cere lamuriri cu privire la viabilitatea masurilor de redresare propuse.
In procesul de transpunere, CITR, in calitate de consultant in consortiul selectat de Comisia Europeana in cadrul Proiectului, a purtat discutii cu autoritatile nationale, inclusiv cele fiscale, cu UNPIR (Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa), INPPI (organul de pregatire profesionala a practicienilor in insolventa), profesionisti ai dreptului insolventei (practicieni in insolventa, judecatori sindici, avocati), mediul bancar si mediul de afaceri, astfel incat prevederile deja existente in legislatie sa fie raspunda tuturor nevoilor. Ulterior, proiectul de lege s-a aflat in dezbatere publica incepand cu data de 19 martie, orice persoana interesata avand posibilitatea transmiterii de observatii cu privire la continutul proiectului catre Ministerul Justitiei. Etapa a fost finalizata prin publicarea pe site-ul Ministerului Justitiei a variantei revizuite.
In perioada dezbaterii publice, au fost transmise recomandari din partea corpurilor profesionale (practicieni in insolventa, evaluatori, notari, executori judecatoresti, judecatori sindici, etc), Asociatia Romana a Bancilor, Consiliul Patronatelor Bancare din Romania, Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR), Institutul National de Pregatire a Practicienilor in Insolventa (INPPI), Turnaround Management Association Romania, Camera Notarilor Publici Din Romania, Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti Din Romania, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR), AMCHAM, Asociatia Romana a Constructorilor de Autostrazi, Romanian Business Leaders, ANAF si Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului.
Toate recomandarile au fost temeinic analizate, adaptate si inglobate in textul propus in dezbatere publica in conformitate cu spiritul Directivei si cu directiile stabilite prin proiectul initial. Avand in vedere contextul economic si necesitatea ca aceste prevederi sa fie adoptate cat mai repede, echipa de proiect a depus toate eforturile pentru a se asigura ca mediul de afaceri va putea beneficia in timp util de acest sprijin.
Transpunerea Directivei Europene privind insolventa si restructurarea in Romania reprezinta, pe langa actualizarea legislatiei, sansa salvarii companiilor de la primele semne de dificultate. In plus, noua abordare in materia procedurilor de prevenire a insolventei are scopul, dar si menirea de schimbare a mindsetului din businessul romanesc, punand accentul pe preventie si negociere in afaceri.