RO EN
Coșul este gol

ACORD OCDE: 130 de state sustin reforma impozitarii companiilor multinationale

Un numar de 130 de state au ajuns joi la un acord asupra unei reforme a impozitarii companiilor multinationale, ce prevede in special instituirea unui impozit minim pe profit, ''de cel putin 15%'', a anuntat Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), transmite AFP.
''Dupa ani de lucrari si negocieri intense, acest pachet istoric de masuri va garanta ca marile companii multinationale platesc partea lor justa de impozite pretutindeni in lume'', a declarat Mathias Cormann, secretarul general al OCDE.
Un mic grup de tari, printre care se numara Irlanda si Ungaria, foarte reticente fata de propunerea de acord care era negociata, nu au semnat declaratia convenita joi.
Aceasta declaratie comuna, bazata pe acordul convenit in cadrul grupului G7 la inceputul lunii iunie, prevede si repartizarea intr-o maniera ''mai echitabila'' a beneficiilor intre tarile unde se afla sediile companiilor si cele unde acestea isi desfasoara efectiv activitatea, inclusiv cea fara prezenta fizica. Aceasta componenta a acordului se refera in special la marile companii din sectorul digital.
Secretarul american al trezoreriei, Janet Yellen, a salutat ''o zi istorica pentru diplomatia economica'', in timp ce omologul sau german, Olaf Scholz, a vorbit despre ''un pas colosal catre o mai mare justitie fiscala'', iar pentru ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, acesta este ''cel mai important acord privind fiscalitatea incheiat intr-un secol''.
''Acest plan cu doi piloni va oferi un ajutor pretios statelor pentru mobilizarea veniturilor fiscale necesare reechilibrarii bugetelor si finantelor publice, in timp ce investesc in serviciile publice esentiale, in infrastructuri si pentru masurile destinate unei redresari post-COVID puternice si durabile'', subliniaza OCDE in anuntul sau.
Participantii la negocieri si-au dat ca termen luna octombrie pentru finalizarea detaliilor tehnice si pentru pregatirea ''unui plan de implementare efectiva in 2023''.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter