RO EN
Coșul este gol

UNSAR-IRES: Incendiile raman principalele riscuri care ii preocupa pe romani

Incendiile, imbolnavirea si accidentele auto continua sa reprezinte principalele riscuri care ii preocupa pe romani, arata Barometrul UNSAR-IRES privind "Perceptia riscului si cultura asigurarilor in Romania", realizat in luna mai 2020.
Incendiul si riscurile asociate acestuia continua sa constituie principala preocupare a celor cu varsta intre 18 si 50 de ani, in relatie cu situatia lor financiara, insa in scadere fata de anul trecut, respectiv la 60% in 2020, fata de 73% in 2019. In acest interval, imbolnavirea a devenit al doilea cel mai indicat risc, un factor posibil care a favorizat cresterea fiind epidemia de Covid-19, astfel incat 58% dintre romani se declara preocupati de acest aspect, la egalitate cu accidentele auto. Furturile sunt, de asemenea, considerate un risc semnificativ de catre 55% dintre respondenti, urmate indeaproape de catre dezastrele naturale (54%).
"Incendiul este perceput, inca o data, ca fiind principalul risc care ar putea afecta stabilitatea financiara a romanilor. In acelasi timp, se observa ca evolutia pandemiei de Covid-19 a ridicat noi ingrijorari in ceea ce priveste sanatatea fiecaruia. In mod similar, incidenta ridicata a accidentelor rutiere, care plaseaza Romania pe primele locuri in randul statelor europene din perspectiva numarului de victime, ramane o preocupare continua", a declarat Adrian Marin, presedintele UNSAR.
Desi cei mai multi romani sunt ingrijorati de riscurile indicate anterior, peste o treime dintre respondenti (38%) declara ca nu detin o polita de asigurare. Principalul motiv este reprezentat de lipsa banilor (31%), in scadere insa fata de 2019, cand 40% au indicat aceasta cauza.
Barometrul UNSAR-IRES releva si o constientizare mai detaliata a riscurilor de catre romani si a tipurilor de instrumente pe care le au la dispozitie pentru a gestiona diverse situatii. Proportia celor fara nicio forma de asigurare a scazut la 38% in 2020, fata de 44% in 2019, iar ponderea celor care urmaresc sa achizitioneze o polita de asigurare a crescut usor, de la 41% in 2019 la 42% anul acesta.
Cei mai multi considera ca o mai buna informare i-ar motiva sa isi incheie o asigurare (49%), in usoara scadere fata de anul trecut (51%). Concomitent, 61% se considera bine si foarte bine informati in ceea ce priveste asigurarile, in crestere cu 11% fata de 2019. Din perspectiva surselor de informare, 80% au indicat internetul si peste jumatate se bazeaza pe detaliile oferite de familiile lor (56%) sau pe cele prezentate la televizor (52%).
"Faptul ca romanii declara acum ca sunt mai bine informati si mai deschisi catre a-si evalua riscurile la care sunt expusi fata de 2019 este o dovada de responsabilitate, dar si un rezultat al eforturilor de informare depuse, dar care trebuie continuate si chiar accelerate", a completat oficialul UNSAR.
Totodata, studiul releva faptul ca mai bine de jumatate dintre romani (53%) au incredere mare si foarte mare in societatile de asigurari (in crestere, de la 44% in 2019), iar cei mai multi dintre ei (53%) considera ca asigurarea este o forma de protectie, fata de 54%, anul trecut.
***
Barometrul UNSAR-IRES a fost realizat in luna mai 2020 pe un esantion de baza de 1.309 persoane cu varste cuprinse intre 18 si 50 de ani si pe un esantion de screening de 2.555 de persoane cu varsta de peste 18 ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), cu o eroare maxima tolerata de ±2,7% pentru esantionul de baza si de ±2% pentru esantionul de screening.
Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter