RO EN
Coșul este gol

GENERALI: Circa 20% din asigurarile corporate vizeaza firmele de constructii

Circa 20% din contractele de asigurari generale corporate incheiate anual de Generali Romania vizeaza companii din sectorul constructiilor, potrivit datelor furnizate de specialistii firmei. "Principalele tipuri de asigurari pe care le oferim acestor societati sunt cele de constructii/ montaj si asigurarea masinilor si utilajelor de santier. Asigurarile reprezinta polite de tip «toate riscurile» si se adreseaza oricaror firme de constructii, autohtone sau straine, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei si executa lucrari complexe sau care doresc asigurarea masinilor, utilajelor si echipamentele de santier", a declarat Georgiana Popescu, director al departamentului Asigurari Corporate din cadrul Generali Romania. Conform informatiilor societatii, firmele solicita, in general, asigurarea masinilor si utilajelor achizitionate in sistem de leasing. Referitor la lucrarile de constructii si montaj care se doresc a fi asigurate, acestea vizeaza mai ales proiectele finantate din fonduri europene. "Totodata, Generali emite polite de asigurare profesionala pentru arhitecti si proiectanti. Ponderea acestui tip de asigurare creste de la un an la altul, datorita cerintelor beneficiarilor care solicita acest tip de servicii", a precizat Georgiana Popescu. Politele de asigurare a lucrarilor se incheie pe intreaga perioada de derulare a proiectului, in timp ce asigurarile pentru masini si utilaje au o durata de circa 12 luni. Exista, insa, cazuri in care societatile de constructii isi pot asigura pe polita de constructii/ montaj inclusiv utilajele folosite pe santierul respectiv, in perioada de desfasurare a lucrarilor. "In general, acordam clauzele standard (daune provocate de greve, revolte, tulburari civile, bunuri depozitate in afara santierului, transport intern, cheltuieli suplimentare cu munca peste program, bunuri existente, daune la lucrari receptionate, raspundere incrucisata etc.), in functie de tipologia lucrarilor. Daca se doresc anumite acoperiri suplimentare complexe (intretinere in forma extinsa, testare, erori de proiectare, pierdere de profit etc.), acestea pot fi acordate contra unor costuri suplimentare", a mai precizat reprezentantul Generali. Principalele societati de constructii asigurate de companie in ultima vreme sunt cele implicate in proiecte de infrastructura la Coridorul IV Pan-european sau cele ce au participat la extinderea liniilor de transport subteran ale metroului din Bucuresti sau la constructia Podului Basarab. Informatii suplimentare, la www.generali.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter