RO EN
Coșul este gol

STORIA: Jumatate din romani nu stiu ce sa faca imediat in caz de cutremur major

Astazi, la implinirea a 45 de ani de la cutremurul care a zguduit Romania pe 4 martie 1977, Storia.ro si Asociatia pentru Reducerea Riscului Seismic (Re:Rise) aduc in atentia tuturor o analiza a atitudinii romanilor de astazi fata de riscul seismic, pentru a contribui la o mai buna informare. Desi 51% dintre romani considera ca nu se pot proteja in niciun fel de un eventual cutremur, realitatea este diferita. E foarte important ca oamenii sa constientizeze riscurile unui posibil mare seism, dar mai ales sa fie informati corect, sa cunoasca masurile necesare in astfel de situatii de urgenta si sa actioneze chiar de astazi.
In acest scop, Storia.ro si Re:Rise au creat un ghid cu masuri simple si aplicabile de catre oricine si au organizat un webinar LIVE in care au fost adresate cele mai intalnite preconceptii despre riscul seismic al cladirilor si solutiile disponibile proprietarilor si celor care vor sa se mute.
 
1 din 2 romani nu stie sau are falsa impresie ca nu exista actiuni pe care le poate face acum pentru a se proteja in cazul unui cutremur
Conform studiului realizat de Storia.ro, 51% dintre romani au declarat ca nu exista sau nu stiu sa existe actiuni imediate pe care le-ar putea face in locuintele lor pentru a fi mai protejati in cazul unui cutremur major, in timp ce 49% au afirmat ca stiu de existenta unor masuri imediate in astfel de situatii.
Pentru a-i ajuta pe romani sa intampine mai bine pregatiti eventuale astfel de situatii exceptionale, Storia.ro impreuna cu Re:Rise au dezvoltat un ghid simplu cu cele mai importante sapte masuri care pot fi aplicate chiar de astazi.
In eventualitatea unui cutremur major, este foarte probabil ca anumite servicii de prima necesitate sa fie intrerupte temporar sau defectate. Principalele retele de comunicare, precum telefonia fixa, mobila si internetul, pot fi indisponibile sau suprasolicitate, iar transportul public poate fi blocat temporar. Din aceste motive este important sa existe pregatit in avans un plan de intalnire cu cei apropiati, care sa nu depinda de mijloacele de comunicatii si care sa ia in considerare mai multe rute posibile, inclusiv rute care nu depind de transportul in comun.
De asemenea, dupa producerea unui cutremur semnificativ, magazinele si supermarketurile isi vor opri temporar activitatea, iar bancomatele pot deveni inaccesibile, astfel ca va mai dura ceva timp pana cand se vor putea face din nou cumparaturi, iar oamenii vor trebui sa se bazeze pe rezervele proprii. Tocmai de aceea, este indicat ca, in masura posibilitatilor, sa existe depozitat in locuinta un stoc cu provizii de apa, mancare neperisabila si produse de uz zilnic.
Totodata, in timpul unui seism se pot rupe fire de electricitate si se pot sparge sau deteriora diverse tevi, ceea ce reprezinta un potential risc dupa incetarea miscarii seismice. Pana la stabilizarea situatiei si a unei eventuale implicari din partea autoritatilor sau furnizorilor, este recomandat sa se opreasca individual toate utilitatile din locuinte. Daca sunt cunoscute din timp locurile din care se poate opri curentul, apa si gazele, se pot evita rapid eventuale pericole ulterioare seismelor.
 
Peste 80% dintre respondentii care isi cauta locuinte nu ar achizitiona proprietati cu risc seismic de gradul I sau II
In prezent in Bucuresti se afla peste 2.000 de cladiri extrem de vulnerabile la cutremur, insumand zeci de mii de apartamente si spatii comune. Deloc intamplator, Bucurestiul este si capitala europeana care prezinta cel mai mare risc seismic.
Informarea despre cladirile de locuinte este esentiala inainte de a lua decizia unei achizitii sau inchirieri. Este necesar sa fie cunoscut anul de constructie, daca sunt documentate expertize tehnice sau reparatii dupa anul 1977, daca fatada sau casa scarii tradeaza semne ale cutremurelor trecute, daca locuinta a avut modificari precum pereti sparti sau supraetajari, dar mai ales daca se incadreaza intr-o clasa de risc seismic.
Studiul realizat de Storia.ro si Re:Rise arata ca 89% dintre romanii care isi cauta locuinte cu scopul de a le cumpara nu ar achizitiona proprietati cu risc seismic de gradul I, respectiv risc ridicat de prabusire, in timp ce 78% nu ar achizitiona nici proprietatile incadrate la risc seismic de gradul II.
Mai mult decat atat, 85% dintre romani nu sunt dispusi sa treaca cu vederea riscul seismic ridicat al unei cladiri in care au gasit o proprietate, chiar daca locuinta ar indeplini toate celelalte criterii de cautare pe care le au.
Conform datelor Storia.ro si OLX Imobiliare din ultimele 17 luni, 22% dintre cei care au cautat locuinte pe platforma au selectat ca isi doresc sa vada anunturi doar despre cladiri construite dupa anul 1977.
 
35% dintre respondenti au falsa impresie ca exista cladiri fara risc seismic
In ciuda faptului ca 35% dintre respondenti, in special cei cu studii medii si superioare, considera ca exista cladiri fara risc seismic, conform reprezentatilor Re:Rise confuzia legata de cladirile „fara risc seismic” a pornit din lipsa acestora de pe lista oficiala a imobilelor expertizate tehnic.
Absenta unui bloc de pe lista cu impartirea imobilelor pe categorii de risc indica faptul ca imobilul respectiv nu a fost expertizat in mod oficial, nu ca nu ar prezenta risc seismic. O cladire expertizata si gasita sa corespunda normativelor de proiectare in vigoare va fi incadrata in categoria Risc Seismic IV, adica cel mai scazut risc.
La capitolul temerilor legate de un eventual mare cutremur, in timp ce 36% dintre romani au recunoscut ca le este teama sau foarte teama de cutremur, majoritatea (peste 60%) au declarat ca nu sunt atat de tematori. 46% dintre respondenti au afirmat ca le este doar putin teama sau chiar deloc, iar 18% au raspuns ca sunt tematori doar intr-o oarecare masura.
Temerile romanilor au o stransa legatura cu zonele in care locuiesc acestia, conform studiului realizat. Exista o diferenta vizibila intre nivelul de teama pe care-l au respondentii care locuiesc in spatiul intracarpatic, comparativ cu cei din spatiul extracarpatic, recunoscut cu zone mult mai afectate de cutremure. Romanii din spatiul extracarpatic se tem in proportie de 44%, in timp ce doar 17% dintre cei care locuiesc in zona intracarpatica manifesta un sentiment de teama.
De asemenea, studiul arata ca nu exista o corelatie directa intre pretul proprietatilor si teama de cutremur. Cei mai tematori in legatura cu riscul seismic sunt romanii care vor sa achizitioneze proprietati la preturi cuprinse intre 60.000 si 100.000 euro, urmati de cei cu proprietati de peste 100.000, in timp ce respondentii care isi cauta proprietati sub 60.000 euro au afirmat in proportie de 49% ca le este doar putin teama sau chiar deloc.
„Rezultatele studiului nostru arata ca ramane cat se poate de actuala nevoia constientizarii riscurilor unui cutremur major si a informarii corecte despre masurile prin care ne putem proteja locuintele si vietile. Sprijinim Asociatia Re:Rise in efortul de a demonta mituri periculoase si de a oferi date reale si utile. Atat proprietarilor si agentilor imobiliari, cat si celor care planuiesc sa se mute in casa noua si vor sa se documenteze pentru a putea lua cele mai bune decizii”, a declarat Sonia Ardelean, Marketing Specialist Storia.ro & OLX Imobiliare.
„Pe datele din prezent, exista mai multe zone de risc in Bucuresti. In mod evident vorbim si despre centrul Capitalei, unde avem un fond construit mai vechi, dar o problema despre care nu se vorbeste inca suficient o reprezinta si blocurile sectiuni tip din cartierele dormitor, construite inainte de 1978. O sectiune care este de notorietate este cea de tip OD, orientare dubla, iar in 1977 a existat chiar si acel colaps total al OD16 in zona Pacii. In aceste cartiere dormitor nu s-a intrat destul sa se expertizeze, de aceea poate sa para ca aceste zone sunt mai putin vulnerabile ca centrul Bucurestiului. Pentru ca, asa cum am mai spus-o noi la Re:Rise, faptul ca un bloc nu se regaseste pe lista imobilelor expertizate nu inseamna ca acesta este sigur”, sustine Matei Sumbasacu, inginer constructor si fondator Re:Rise - Asociatia pentru Reducerea Riscului Seismic.
Chestionarul a fost publicat pe Storia.ro si OLX Imobiliare in perioada octombrie 2020 - februarie 2021, unde au raspuns 2.967 de respondenti la nivel national.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter