La finele lunii aprilie a.c., in Senatul Romaniei a fost inregistrata pentru dezbatere (fara a fi invocata procedura de urgenta) propunerea legislativa cu nr. B199/2018 privind instituirea zilei de 14 septembrie, ca Ziua Nationala a Constructorului. Actualmente, proiectul este intr-un stadiu initial (Senatul fiind de altfel prima camera sesizata), insa in luna mai a fost trimis pentru aviz la Consiliul Legislativ (care are ca termen data de 2 iunie 2018), respectiv pentru a obtine un punct de vedere de la Guvernul Romaniei.
In expunerea de motive a initiatorilor, se arata ca „domeniul constructiilor reprezinta o pondere foarte importanta in PIB-ul Romaniei, reunind peste 10% din forta de munca ocupata a tarii. Activitatea din constructii este una speciala, care cuprinde peste 50 de meserii cu niveluri de pregatire diferite, de la muncitorul necalificat pana la lucratori de inalta calificare, maistri, tehnicieni, ingineri, specialisti cu niveluri de invatamant mediu si universitar. Rezultatul muncii constructorilor este intr-o continua interactiune cu fiecare cetatean, fie ca este vorba despre domeniul public, fie despre cel privat. Breasla constructorilor a reusit sa se impuna in economia romaneasca, reprezentand deseori «motorul economiei», chiar daca in aceasta perioada acest sector nu este reprezentat la adevarata sa valoare in PIB-ul romanesc. Pentru toate aceste motive, dar si pentru a marca importanta meseriilor din constructii, aflate astazi intre ultimele preferinte ale tinerilor care se angajeaza in tara, propunem instituirea zilei de 14 septembrie ca Ziua Nationala a Constructorului. Aceasta zi reprezinta data la care a fost inaugurat cel mai mare pod din Europa continentala a anilor 1895 si al treilea ca lungime din lume (4087,95 metri), anume podul Fetesti-Cernavoda, cunoscut sub numele de «Podul Carol I» sau «Podul Anghel Saligny»”.
Initiatorii proiectului legislativ (un grup numeros de parlamentari PSD, in numele carora expunerea de motive a fost stabilita de deputata Roxana Minzatu) subliniaza in continuare ca „aproape 400.000 de lucratori din domeniul constructiilor merita o astfel de atentie”.
„In Romania este esentiala nu doar o politica de sustinere a investitiilor, dar si un raspuns la faptul ca forta de munca este deficitara, iar tinerii nu mai sunt atrasi de meseriile din ramura constructii care sunt, de regula, meserii grele. Este, deci, foarte important sa onoram munca depusa de adevaratii constructori si celebrarea constructorului este o maniera de a face acest lucru”, se mai arata in expunerea de motive.
Constientizand ca in dezbaterea publica a propunerii legislative aceasta actiune din partea unor parlamentari ai principalului partid din coalitia aflata la putere ar putea fi criticata ca demagogica, initiatorii mai sustin in expunerea de motive ca „adoptarea unei legi in acest sens, cum este actuala propunere, precum si actiunile organizate cu aceasta ocazie ar aduce o mai buna constientizare a ceea ce inseamna profesia respectiva atat in randul constructorilor, cat si, mai ales, al tinerilor aflati in situatia de a opta pentru o meserie, cum ar fi cea de constructor”. Pentru a descarca expunerea de motive si proiectul legislativ (in forma initiatorilor), click aici si aici!