Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA) a virat ieri suma de 170,7 milioane de lei pentru decontarea facturilor la lucrarile realizate prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) - etapele I si II, la 258 de obiective de investitii. Situatia platilor efectuate este disponibila aici.
PNDL, aprobat prin Ordonanta de Urgenta nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizata, este cel mai important program multianual de finantare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unitatilor administrativ-teritoriale cu toate dotarile tehnico-edilitare, de infrastructura educationala, de sanatate si de mediu, sportiva, social-culturala si turistica, administrativa si de acces la caile de comunicatie, iar valorile alocarilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele inscrise in contractele de finantare multianuale incheiate intre minister si beneficiarii obiectivelor de investitii.
In cadrul celor doua etape ale PNDL, listele obiectivelor de investitii si sumele alocate acestora sunt publice si pot fi consultate accesand pagina de internet a ministerului, sectiunea Lucrari Publice, Programul national de dezvoltare locala, rubrica Obiectivele de investitii, iar transferurile lunare sunt publicate in sectiunea Plati. Valoarea proiectelor antrenate in a doua etapa a PNDL se cifreaza la 30 miliarde lei.